Victoria Darvai – prima interpretă profesionistă din nordul țării - 1 oră în urmă
Îndrăgitele artiste Suzana și Daciana Vlad au primit butonul de argint pentru numărul mare de abonați de Youtube - 4 ore în urmă
Prof. dr. Ioan Dorel Todea, despre Hollósy Simon și fondatorii „Școlii de Pictură Băimărene” - 8 ore în urmă
La Borșa: Schi nocturn gratuit pentru localnici și turiști - 8 ore în urmă
La Șuior se deschide oficial sezonul de schi - 8 ore în urmă
Voluntarii de la Crucea Roșie-Filiala Maramureș au adus bucurie de sărbători, în casele multor familii din mediul rural - 10 ore în urmă
Subvenții APIA pentru crescătorii de vaci de lapte, în anul 2025 - 11 ore în urmă
Îndrăgita crainică TV Sanda Țăranu împlinește 86 de ani - 12 ore în urmă
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Sfântul Ioan Botezătorul - 13 ore în urmă
Praznicul Botezului Domnului la Catedrala Episcopală din Baia Mare - 14 ore în urmă
Maramureșeanca Jennifer Barbara Nagy Remețean bifează a doua clasare pe podium la Cupa Balcanică de Schi Alpin de la Borșa
O nouă performanță pentru maramureșeanca Jennifer Barbara Nagy Remețean, sportivă legitimată la CSS Baia Sprie. Aceasta a obținut a doua clasare a sa, a doua zi consecutiv, la Borșa.
Așa cum se știe deja, în această perioadă, are loc Cupa Balcanică la Schi Alpin, competiție internațională găzduită de orașul maramureșean Borșa, pe pârtia olimpică. În prima zi, primele două locuri au fost adjudecate de sportivele din România. A doua zi… la fel.
Sportivele Ioana Maria Constantin și Jennifer Barbara Nagy Remetean ocupă pentru a doua oară primele locuri pe podium în cadrul acestei competiții intetnaționale, performanță de excepție pentru sportivele române. La feminin, podiumul este compus, la fel ca în urmă cu o zi, din sportivele Maria Belen Simari Birkner (Argentina) – Locul 3, Jennifer Barbara Nagy Remetean (România) – Locul 2 și Maria Ioana Constantin (România) – Locul 1. La masculin, sportivii de pe podium sunt și azi Albin Henriksson (Suedia) – Locul 3, Kalin Zlatkov (Bulgaria) – Locul 2 și Hugh McAdam (Australia) – Locul 1.
”Nu poate decât să mă facă extrem de mândru faptul că România găzduiește din ce în ce mai multe competiții internaționale de sporturi de iarnă. Dacă temperaturile anormal de ridicate care au topit zăpada ne-au forțat să luăm sezonul acesta decizia foarte grea de a anula etapa de Cupă Mondială de Sărituri cu Schiurile de la Râșnov, iată că avem acum, la Borșa, Campionatele Naționale de Schi Alpin pentru Seniori și Cupa Balcanică de Schi Alpin. Pe pârtia olimpică de la Borșa concurează zilele acestea cei mai buni sportivi la schi alpin atât din țara noastră, cât și din alte țări. Asistăm astfel la un spectacol sportiv în adevăratul sens al cuvântului. Pentru organizarea competițiilor se fac eforturi extraordinare, iar parteneriatul Federației Române de Schi-Biatlon cu Primăria Orașului Borșa își dovedește și anul acesta eficiența. Mulțumim Primăriei Borșa și domnului primar Ioan Timiș pentru implicare și organizarea impecabilă”, arată Puiu Gaspar, Secretar General al Federației Române de Schi-Biatlon.
C.Ț.
Citește și