Editorialul de sâmbătă: Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare. Artiștii Școlii Hollósy la Baia Mare (XV)

Irina Matilda BILȚ–GRÜNWALD

*27.04./08.05.1875,Baia Mare, Ungaria/Imperiul Austro-Ungar) – †28.06.1958, Londra, Anglia/Regatul Marii Britanii, studentă pictoriță a Școlii Hollósy la Baia Mare; muză a artiștilor băimăreni; soție a pictorului băimărean Béla (Iványi) Grünwald și mamă a istoricului britanic Béla Iványi Grünwald junior.

Personaj întrucâtva enigmatic și trecut, din păcate, în penumbrele unei nedrepte uitări, dar o prezență remarcată și de o oarecare notorietate în mediul artistic băimărena din jurul anului 1900, Irina Matilda Bilț provine dintr-o familie de preoţi români greco–catolici care a jucat un rol important în viaţa intelectuală şi socială băimăreană de la sfârşitul veacului nouăsprezece și începutul celui următor. Tatăl ei, Ştefan Bilţ, a funcţionat mai mulţi ani ca protopop (cu scaunul parohial inițial la Ferneziu), iar

fratele Ştefan a fost funcţionar la primăria băimăreană.

Încă din adolescenţă, pe vremea studiilor liceale efectuate la Baia Mare, Irina B.–G. a devenit unul dintre personajele de prim-plan ale generaţiei tinere de atunci. S-a făcut remarcată prin repetate apariţii publice pe scena culturală şi mondenă băimăreană, în mai multe împrejurări presa locală remarcând prestaţiile sale actoriceşti şi muzicale.

Tot atunci s-a apropiat de studiul desenului şi picturii, fără îndoială în consens cu pricipiile pedagogice ale epocii, care orientau educaţia tinerelor de „familie bună” către un profil umanist clasic, în care cultura deţinea un rol important.

Într-un astfel de context, beneficiind şi de relaţiile cultivate de tatăl său cu intelectualitatea locală, a pătruns şi în mediul celor doi artişti plastici profesionişti activi la Baia Mare înainte de colonizările hollóşiene —István Réti şi János Thorma.

La vârsta de 16 ani, în 1892, Thorma a folosit-o ca model pentru ceea ce avea să devină singura lucrare de factură secesionsită — altminteri remarcabilă — din întreaga lui carieră (vezi ilustraţia de mai sus).

Familiarizându-se astfel cu universul şi lumea pictorilor, faţă de care se pare că a manifestat o autentică fascinaţie, a fost firesc să cultive relaţii apropiate cu cercul artiştilor colonizaţi la Baia Mare începând din 1896. Pe parcursul primelor trei ediţii, s-a integrat în activităţile artistice ale coloniştilor studiind desenul şi pictura, pe baze mai mult sau mai puţin sistematice, cu Simon Hollósy şi Béla I. Grünwald.

Creaţia proprie este necunoscută. Se pare că a pictat doar în tinereţe, puţin şi mai degrabă pentru propria plăcere, ca exerciţiu de loisire, în respect faţă de cutumele şi convenţiile sociale tradiţionaliste ale epocii. Dar raporturile sale cu viaţa artistică de la Baia Mare nu s-au rezumat la atât.

După ce a trăit, în adolescenţă, experienţa de model pentru portretul făcut de Thorma, Irina Bilţ avea să devină una dintre autenticele muze ale pictorilor băimăreni. Károly Ferenczy a imortalizat-o în versiunea a doua a compoziţiei „Predica de pemuntel” (cf. Réti 1994, p. 152.), respectiv în „Pictorul şi modelul” –ambele aflate astăzi la Galeria Naţională Maghiară din Budapesta.

Pe de altă parte, Béla I. Grünwald a folosit-o ca model pentru mai multe peisaje compoziţionale şi i-a făcut câteva portrete, dintre care se distinge „Tânăra” –portret bust în mărime naturală, pictat într-o interesantă manieră secesionistă (aflat de asemenea la Galeria Naţională Maghiară).

Treptat, timp de aproape doi ani, Irina Bilţ a înfiripat cu Béla I. Grünwald o idilă al cărei deznodământ fericit avea să se consume prin căsătoria contractată pe 11 ianuarie 1899, la Baia Mare. A fost unul dintre evenimentele mondene majore ale anului. Căsătoria a fost oficiată dimineaţa, la ora 9, la Serviciul de starecivilă al Primăriei, iar ceremonia religioasă– prima din anul 1899 – s-a desfăşurat în parohia greco-catolică păstorită de talăl miresei.

După cum se consemnează în registrul matricol al cununiilor religioase, uniunea matrimonială dintre „Grüwald Béla pictoru [şi] Bilcz Irina Matilda” s-a săvârşit după ce cerinţa celor trei „vestiri” publice a căsătoriei a fost îndeplinită în zilele de 6,7 şi 9 ianuarie, procedura a fost îndeplinită prin „atestat”. Serviciul religios l-a efectuat „preotul profesor de gimnaziu” Andrei Pop, asistat ca martori de Alexandru Oros „g[reco]–cat[olic]. procuror” regal, din Satu Mare, şi de pictorul István Csók „ref[ormat]. locuit[or] în Budapesta”.

Din relatarea de presă care consemnează detaliile evenimentului mai reţinem că, după masa festivă desfăşurată la locuinţa protopopului Ştefan Bilţ, tânăra pereche a pornit în călătoria de nuntă spre Budapesta, fiind însoţită până la Satu Mare de „veselul alai al rudelor şi cunoştinţelor din cercul de prieteni”. După o şedere de zece zile în capitala ungară, soţii Grünwald urmau să plece la München pentru a petrece acolo sezonul de iarnă (cf. NaVi, XXV, 1899, nr. 3).

Colonismul băimărean începea să producă şi alte efecte decât cele pur artistice, iar întemeierea familiei Grüwald trebuie interpretată și ca un prim semn al deplinei integrări sociale şi umane a comunităţii artistice într-un mediu, până la urmă, preponderent provincial şi mic burghez, cu toate beneficiile şi limitele ce îi erau caracteristice la finalul veacului nouăsprezece. În totcazul, atunci când discutăm despre multiculturalismul transnaţional şi spiritul de toleranţă din „era” colonilor hollóşiene, este fundamental să privim şi înspre asemenea episoade. Pentru că, fără să fie neobişnuite, alianţe matrimoniale care transcedeau confesiuni religioase şi identităţi etnice diferite (în acest caz între o româncă greco-catolică şi un maghiar evreu, convertit la creștinism), continuau să reprezinte excepţii de la regulile agreate cutumiar. Căsătoria aceasta mai are şi valoarea simbolică a unui pionierat, Irina Bilț–Grünwald deschizând seria unui şir de uniuni matrimoniale devenite, în timp, cu totul fireşti, odată cu coagularea puternică a colonismului permanent. Printre câteva exemplificări mai interesante, să amintim căsătoria lui Hollósy însuşi cu o austriacă din Linz (împrejurare aflată la originea scandalului încheiat cu celebrul duel dintreThorma şi Hollósy!), respectiv pe cea a pictorului spaniol Cesar Joachim Herrer cu românca Alexandrina Drumar (prietena din adolescenţă a Irinei Bilț–Grünwald).

Din păcate, nu avem prea multe informaţii despre viaţa de tânără soţie a Irinei Bilț—Grünwald. Observăm doar că, potrivit cutumelor vremii, personalitatea ei s-a „topit”, treptat, în umbra vieţii cotidiene de cuplu, din care doar soţului îi erau hărăzite luminile scenei publice. Se prea poate ca ea să fi continuat, totuşi, să facă exerciţii de desen şi pictură, cu discreţie şi fără veleităţi, cel puţin până la naşterea fiului Béla junior, pe 2 martie 1902. Ştim însă că a fost o soţie devotată şi a rămas pe mai departe o muză inspiratoare, fiind model pentru mai multe peisaje compoziţionale realizate de Béla I. Grünwald în perioada 1899—1910. Despre una dintre capodoperele sale –Printrepiscuri–gazeta locală NaVi consemna, înoctombrie 1901:

„Pe noi, băimărenii, lucrarea ne interesează cu atât mai mult cu cât înfăţişează împrejurimile Băii Mari şi deoarece personajele centrale (soţia lui Béla I. Grünwald, Emma Makrai, Iván Komoroczy şi Mihály Égly) sunt localnici. Desigur că şi mulţi dintre băimăreni vor viziona lucrarea în expoziţia de la Galeria de Artă budapestană, unde a fost transportată pe 23 ale luni icurente.”(cf. NaVi, XXVII, 1901, nr. 43,

p.2.)

Frumuseţea distinsă i-a atras şi pe alţi pictori, unul dintre ei fiind clujeanul Gabriel Papp, care a portretizat-o în vara anului 1902 „într-o extrem de delicată lucrare în pastel”. (cf. NaVi, XXVIII, 1902, nr. 43, p. 3.)

Ani la rând şi-a însoţit soţul pictor la München, apoi la Budapesta, îndeosebi pe durata sezoanelor de iarnă. În contextul reîntoarcerilor la Baia Mare, Irina Bilț–Grünwald a beneficiat şi ea, în calitate de „colonistă”, de facilitatea biletelor de favoare oferite artiştilor de Primăria oraşului Baia Mare pentru transportul pe calea ferată. Izvoare documentare atestă acest lucru cel puţin pentru anii 1899–1904.

În 1911 a părăsit definitiv Baia Mare, urmându-l peBéla I. Grünwald la Kecskemét, în colonia de artă recent înfiinţată acolo prin „secesionarea” – sub mentoratul exercitat tocmai de Béla I. Grünwald– a unui grup de artișt ibăimăreni insurgent!

Împrejurările contextului celei dintâi conflagrații mondiale au provocat improtnante dificultăți material familiei Grünwald, care, după 1918, părăsește colonia de la Kecskemét pentru a se stabili la Budapesta, într-o locuință–atelier situate în celebra Piață Deák. Apoi, de-a lungul întregii perioade interbelice, Irina Bilț-Grünwald și-a însoțit soțul, dimpreună cu fiul Béla junior, în anuale colonizări de vară pemalul lacului Balaton, revenind pentru sezoanele de iarnă la Budapesta.

Despre celepetrecutea colo nu cunoaştem mare lucru, cu excepţia faptului că s-a preocupat să ofere fiuluilor o aleasă educaţie umanistă, finalizată prin studii academice în domeniul istoriei, pe fondul căreia acesta avea să facă o remarcabilă carieră în Anglia –patrie de adopţie în care a ajuns cu o bursă de studii în 1939, şi care i-a acordat azil politic, apoi cetățenia britanică, după ce autorităție fasciste de la Budapesta i-au retras cetățenia maghiară în 1942, datorită manifestărilor antifascite pe care tânărul Béla Grünwald junior le-a propovăduit de la microfonul radiofonic al postului BBC pe întrea gadurată a desfășurării celui de al doilea război mondial.

Din pricina sănătății iremediabil deteriorate, Béla Grünwald Iványi senior a decedat la 24 septembrie 1940, soția Irina Bilț-Grünwald îngrijindu-se de înmormântarea soțului artist, pe 27 septembrie, într-un loc de veci din Cimitirul Kerepesi donat de Primăria Budapestei.

Însingurată și practic rămasă fără mijloace de trai, confruntată și cu consecințele atitudinii antifasciste manifestată public de fiul emigrat, Irina pare să fi traversat o scurtă perioadă dramatică, finalizată prin emigrarea ei în Anglia ca urmare a presiunilor exercitate de autoritățile politice fasciste de la Budapesta.

Acolo a locuit, apoi, împreună cu familia fiului istoric, la Londra, trăindu-și ultimii ani într-o ambianță descrisă de biografii familiei ca „liniștită”, în ciuda faptului că nu a reușit niciodată să își însușească comunicarea în limba engleză.

S-a săvârșit din viață la Londra, pe 28 martie 1958, și își doarme somnul de veci într-o locație încă neidentificată, într-unul dintre cimitirele londoneze. Neîndoielnic, a sosit momentul ca băimărenii de astăzi să recupereze memoria acestui fascinant personaj care a „colorat” în mod particular istoria anilor de început ai Centrului Artistic Baia Mare.

Fie-i amintireaveșnicbinecuvântată !

Dr. Tiberiu Alexa