Maramureșul este cunoscut în toată țara și nu numai, pentru modul în care s-au păstrat vechile tradiții și obiceiuri, Dintre toate, cele de înmormântare s-au conservat cel mai bine. Cu toate acestea, după intrarea României în Uniunea Europeană, tocmai acestea au fost lovite cel mai rău. Astfel, în proporție de 80%, aceste obiceiuri au fost interzise de noile norme.
Dacă înainte de 2007, obiceiul era ca defunctul să fie păstrat în casă pe durata celor trei zile de la deces până la înmormântare, acest lucru a fost interzis odată cu intrarea în UE. Pe de altă parte, toate acele obiceiuri aveau loc în cele trei zile, la casa defunctului. Astfel, acestea nu mai sunt acum posibile.
„A venit intrdicția de a mai ține mortul în casă, nu mai avem unde să practicăm aceste obiceiuri. Mai mult, acum se moare la spital, nu acasă. De la spital mortul este dus direct la capelă”, arată etnologul Janeta Ciocan.
Obiceiuri pierdute
Unul dintre obiceiurile care s-au pierdut cu această ocazie a fost cel de a acoperi oglinzile din casă, în cele trei zile cât defunctul era ținut în casă.
Trebuie menționat că în trecut, decesele accidentale sau cauzate de boli grave „înainte de vreme”, adică la vârste mai tinere, aveau loc arareori. Majoritatea erau cauzate de vârsta înaintantă și, prin urmare, erau acceptate mai ușor.
„Mortul nu era lăsat niciodată secundă singur, în cele trei zile. Veneau tinerii noaptea, aveau jocuri de priveghi. Priveghiul nu era ca și acum, un sfert de oră la la capelă, cu preotul spunând o rugăciune”, mai spune etnologul.
Mai există un singur obicei care s-a mai păstrat pe alocuri, însă fără a mai avea logica din bătrâni.
„Unii îl mai păstrează, în sensul că după ce se termină liturghia de înmormântare, se sparge o oală de lut. Dar oala de lut avea altă conotație”, mai arată ea.
Potrivit etnologului, toate oalele din casă erau întoarse cu gura în jos, pe toată perioada celor trei zile, cât defunctul era ținut în casă. „Una singură era lăsată întoarsă, care se punea, de obicei sub sicriu. Rolul ei era că dacă sufletul se obosește în perioada asta, cât stă în casă, să aibă unde se odihni. Și, ca nu cumva, în momentul în care era scos afară din casă, el să fie la odihnă și să rămână între cele două lumi, oala era spartă, pentru ca sufletul să se trezească și să o ia după sicriu”, mai spune etnologul.
Absolut toate aceste obiceiuri ce aveau loc în perioada celor trei zile, mai arată ea, erau destinate să îndrume sufletul să „pornească pe drumul corect”, mai spune ea, adică să nu rămână prins între cele două lumi.
Vechi credințe din zona Borșei
În zona Borșa, jocurile tinerilor din noaptea de priveghi aveau rolul de a-i ajuta să-și găsească jumătatea. Aici exista credința că, atunci când moare un om, un altul se naște, iar aceste obiceiuri au fost dezbătute de etnografii Nicoară Mihali și Nicoară Timiș în volumul „Cartea Munților”.
Obiceiul avea loc la priveghiul unor oameni în vârstă, a căror trecere era acceptată de familie și, oarecum, așteptată. „În Borşa, înmormântarea se mai numeşte şi «comândare» şi există nişte jocuri care se mai practică la priveghiul unor oameni în vârstă, când moartea era văzută ca o eliberare. Atunci când e vorba de tineri, morţi năpraznice sau accidentale, când morţile sunt foarte dureroase, nu se practică, acolo excelază bocetul”, explică etnologul Nicoară Mihali în cartea sa.
Etnologul merge chiar mai departe și spune că această credință conform căreia, atunci când un om moare, un altul se naște, ar putea avea chiar o legătură cu ideile legate de reîncarnare. El face conexiunea cu Zamolxis, despre care se crede că s-ar fi ascuns într-o peșteră din Munții Rodnei. „Zamolxis este un elev a lui Pitagora, iar Pitagora nu este străin de existenţa lui Budha, aşa că este posibil ca în vechile religii ale dacilor, să se fi strecurat şi idei legate de reîncarnare”, mai spune el. De asemenea, mai exista credința că un cuplu format la o înmormântare va fi longeviv și durabil.
Sursa foto: omnia.ie
