Beneficiile mierii poliflore pentru echilibrul hormonal și susținerea vitalității bărbaților - 29 minute în urmă
Marioara Murărescu – o legendă vie a folclorului românesc - 1 oră în urmă
Reacția Elenei Lasconi la atacurile lui Călin Georgescu - 1 oră în urmă
Alertă epidemiologică: Creștere alarmantă a cazurilor de gripă și infecții respiratorii - 1 oră în urmă
Moștenirea artistică a lui Klein József rămâne o parte importantă a patrimoniului cultural - 2 ore în urmă
Creșterea reprezentării UDMR în Maramureș - 2 ore în urmă
Tersánszky Józsi Jenő: băimăreanul care a refuzat să fie banal - 2 ore în urmă
Mănăstirea Moisei se pregătește de hramul de iarnă - 6 ore în urmă
La Biblioteca Județeană Baia Mare a avut loc o altă întâlnire din seria de conferințe „Provocările gândirii – incursiune în cunoașterea omului”, susținute de Marcel Mureșan - 6 ore în urmă
Povestea scrisului – o călătorie prin timp la Școala Gimnazială Baia-Sprie - 6 ore în urmă
Maria-Adriana Demian din Crasna Vișeului își dorește să devină o mare artistă: „Cântatul a fost întotdeauna o bucurie pentru mine”
Copiii talentați ai Maramureșului trebuie susținuți și promovați. Prin intermediul lor, tradiția și folclorul merg mai departe.
Maria-Adriana Demian este unul dintre aceștia. Iubește muzica și portul popular, reprezentându-ne cu cinste pe oriunde merge. Își dorește și muncește mult pentru a deveni o mare artistă de muzică populară. Anul trecut a participat chiar la emisiunea Românii au talent, primind din partea juraților patru de DA.
În cele ce urmează vă invităm să o cunoașteți mai bine.
Direct MM: Câți ani ai și de unde ești?
Maria-Adriana Demian: Am 11 ani. Spun cu mândrie faptul că sunt născută și crescută în autenticul sat Crasna-Vișeului, situat în comuna Bistra, județul Maramureș. Acest loc minunat are un rol important în formarea mea ca persoană și m-a înzestrat cu valorile pe care le port cu mine în fiecare zi.
De cât timp cânți și cum ai început?
Cânt de 4 ani, am început la sugestia mamei mele care a recunoscut potențialul vocii mele și m-a încurajat să urmez acest drum. Și în același timp, cântatul a fost întotdeauna o bucurie pentru mine, așa că am profitat de fiecare ocazie să cânt prin casă și nu numai, aspect care a întărit sugestia mamei.
Cum ai descoperit acest talent? Moștenești pe cineva din familie?
Mama a fost cea care mi-a descoperit talentul, iar ulterior domnul profesor de canto a confirmat acest aspect și a contribuit la dezvoltarea lui.
Nu, consider faptul că darul muzical îl am de la Dumnezeu.
Cu cine și unde faci canto?
Studiez canto cu domnul profesor Iusco Marius, la Școala de Arte „Gheorghe Chivu” din Sighetu Marmației. Totodată, vreau să îmi exprim recunoștința față de domnul profesor pentru modul în care mă ghidează în arta muzicală.
La ce concursuri ai participat pana acum si ce premii ai luat?
Până în momentul de față am participat la un număr de 9 concursuri, astfel am participat recent la Festivalul Internațional „Starul de Mâine”, organizat în Vatra Dornei, în cadrul căruia am obținut pentru prima dată Marele Trofeu „Starul de Mâine”.
De asemenea, la Festivalul Național „Poveste de Iarnă” din Vatra Dornei am obținut Trofeul Categoriei mele de vârstă la secțiunea colinde tradiționale și Premiul I la secțiunea cântece de Crăciun.
În cadrul Festivalului Muzical „Lira”, ediția a XI-a din Tăuții Măgheruș, am obținut Lira Grupei pentru secțiunea muzică populară vocală și premiul I la secțiunea doină.
Totodată, la Festivalul Concurs Național de Muzică Populară „Comori Folclorice” din Săliștea de Sus am obținut Trofee la secțiunile doină și cântec patriotic și, de asemenea, Premiul Special BPSMedia Studio și Premiul I la secțiunea cântec propriu-zis.
În cadrul Festivalului Național de Muzică „Vedete în Țara Oașului” Baia Mare am obținut Trofeul secțiunii muzică populară și Premiul I la secțiunea cântec doinit.
La Festivalul Concurs Național de Muzică Populară „Folclorul Copilăriei pe Meleaguri Maramureșene”, ediția a II-a, Baia Mare, am obținut Trofeul secțiunii la muzică populară, Premiul Special al juriului, Premiul Special Vocea De 5 Stele, Premiul Special Baciu.E.Constantin PFA.
În cadrul Festivalului-Concurs Național de Muzică și Dans „Acorduri Estivale”, ediția a IV-a, Alba Iulia, am obținut Trofeul categoriei de vârstă la secțiunea muzică populară și Premiul I la secțiunea cântec doinit.
La Festivalul Național „Vocea Transilvană”, Cernești, Maramureș, am obținut Trofeul categoriei de vârstă la secțiunea muzică populară, Trofeul secțiunii doină și diplomă de apreciere din partea doamnei Maria Mihali.
În cadrul primului concurs la care am participat, Festivalul Național Concurs de Interpretare Vocală și Instrumentală „Cât îi Maramureșul”, Baia Mare, am obținut Premiul Juriului la secțiunea doină, Premiul Special la secțiunea colindă, Premiul I la secțiunea cântec popular și Premiul I la secțiunea colindă.
Te-am văzut și la emisiunea Românii au talent. Cum a fost experiența?
Da, am participat la emisiunea Românii au talent, în anul 2023, în cadrul ediției a 13-a. Am trăit o experiență de vis și mă simt mândră de faptul că am obținut 4 de DA și apreciere din partea juraților și a publicului, pentru momentul meu artistic. Tototdată, în viziunea mea, participarea la această emisiune reprezintă o realizare memorabilă și un pas important în viitoarea mea carieră muzicală.
Știu că ai și câteva cântece și videoclipuri scoase. Spune-mi ceva despre ele.
Am lansat un număr de 6 cântece originale, care au fost compuse pentru mine de o doamnă foarte dragă sufletului meu și prin acestea am intenționat să transmit emoții tuturor persoanelor care le ascultă și nu numai. Dar totodată am înregistrat pricense și colinde, care aduc în prim-plan tradițiile și spiritualitatea, acestea fiind lansate în perioada postului. Am enumerat cele 6 cântece mai jos, pentru cine are curiozitatea și disponibilitatea să le asculte, mi-ar face o deosebită plăcere:
Mămucă m-aș duce-n sat, Măi mândruță de pe sate (duet), Cântă cucu în pădure, Izvor ce cobori din munte, Frumușauă apă iute, Maramureș să trăiești.
Pe la ceva evenimente ai cântat până acum?
Am cântat la diverse evenimente locale, de la sărbători comunitare, nunți, botezuri, până la festivaluri și concursuri.
Ce planuri de viitor ai legate de muzică? Vrei sa continui cu ea?
Planurile mele de viitor în muzică au la bază dorința de a continua să cânt și să îmi dezvolt o carieră în acest sens. Astfel, fiind pasionată de muzică, vreau să împărtășesc asta cu cât mai mulți oameni care au plăcerea să mă asculte cântând.
O felicităm pe această fetiță talentată și foarte carismatică și îi dorim mult succes în continuare!
Lavinia-Codruța HERMAN
Citește și
Maramureșeanca Adriana Demian a ridicat sala în picioare la „Românii au talent”