Beneficiile mierii poliflore pentru echilibrul hormonal și susținerea vitalității bărbaților - 5 ore în urmă
Marioara Murărescu – o legendă vie a folclorului românesc - 6 ore în urmă
Reacția Elenei Lasconi la atacurile lui Călin Georgescu - 6 ore în urmă
Alertă epidemiologică: Creștere alarmantă a cazurilor de gripă și infecții respiratorii - 6 ore în urmă
Moștenirea artistică a lui Klein József rămâne o parte importantă a patrimoniului cultural - 6 ore în urmă
Creșterea reprezentării UDMR în Maramureș - 6 ore în urmă
Tersánszky Józsi Jenő: băimăreanul care a refuzat să fie banal - 7 ore în urmă
Mănăstirea Moisei se pregătește de hramul de iarnă - 10 ore în urmă
La Biblioteca Județeană Baia Mare a avut loc o altă întâlnire din seria de conferințe „Provocările gândirii – incursiune în cunoașterea omului”, susținute de Marcel Mureșan - 11 ore în urmă
Povestea scrisului – o călătorie prin timp la Școala Gimnazială Baia-Sprie - 11 ore în urmă
Ieșirea la arat, obiceiuri și credințe din satele maramureșene
E primăvară, iar în satele maramureșene munca a reînceput. De fapt, aceasta nu se termină niciodată, însă activitățile în agricultură s-au reluat mai intens.
Centrul Culturii Tradiționale Maramureș – Corina Isabella Csiszár – ne prezintă azi câteva informații despre ieșirea la arat și obiceiuri legate de această muncă.
Obiceiurile legate de aceste munci agricole au o semnificație augurală, dată fiind importanța categoriilor de primul și de început în mentalitatea tradițională. Scopul lor inițial era unul magic de a invoca bunăvoința și protecția forțelor malefice, despre care se credea că guvernează lumea chtoniană și vegetală.
„După ce ai pus totul în car, să puné pă o tavă jar și tămâie, cu care să-nconjura căruța. Când ieșau boii treceau păstă lanț. În spate să arunca o găleată cu apă să rodească tăt câmpu. Sub plug să puné o cană cu grâu și busuioc. Vitele să unjeu cu usturoi între coarne și sub picioare să nu tragă șerpii la ele, că fug de usturoi” (Costeni, Lăpuș).
„Când seamână bărbatu’ îi cu capu’ gol. Să-ntoarce spre răsărit, când zice rugăciunea şi face cruce. Seamână din sac alb şi în haine curate şi albe, ceea ce ne dezvăluie că operaţiile agrare stau sub semnul unor acte de purificare” (Cupșeni)
Când ieşea la plug şi la noi era aşă: stropeai cu agheazmă. Când se prindeau boii la jug, se punea tămâie şi un hârb cu foc, ducea adiasmă şi afuma boii şi plugu’ aşa roată. Şi când mergea la semănat, arunca pălăria jos şi zicea o rugăciune şi făcea o cruce. Când mergi prima dată la plug, când scoţi prima dată calu’, atunci se tămâiează grajdul, calul şi carul. Meri pă lângă car şi-l înconjori, cu tămâie şi cu jar. Că se zice că dacă nu să tămâiază animalu’ şi nu dai cu agheazmă, înseamnă că spurci câmpu’. Primăvara n-ai voie să treci pe sub ruda carului, pe vremea plugăritului. Seamână doar bărbaţii şi trebuie să fie cu capul descoperit, să-şi dea jos clopu’. Se spune că dacă vine la mălai cu capu’ acoperit, face mălaiul ciumăhai, un fel de tăciune (Lăpuș) – Corina Isabella Csiszár, „Obiceiuri din Țara Lăpușului”, Editura Ethnologica, 2022.
Foto: Felician Săteanu