181 ani de la nașterea Reginei Elisabeta a României, poetă, eseistă și scriitoare - 44 minute în urmă
Amenzi mai mari, dar și noi drepturi pentru șoferi, în anul 2025 - 2 ore în urmă
Agentul de poliție rănit în accidentul de la Borșa are nevoie urgentă de sânge - 6 ore în urmă
Programul de vizitare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în aceste zile - 6 ore în urmă
Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 - în urmă
Mulți turiști au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din Maramureș - în urmă
Programul ierarhilor maramureșeni, duminică, 29 decembrie - 1 zi în urmă
Se fac înscrieri la Raliul Zăpezii, aflat la cea de-a XV a ediție - 1 zi în urmă
Patinoarul, distracția copiilor aflați în vacanță - 1 zi în urmă
Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 1 zi în urmă
” Anul acesta, contractul de la 1 iulie 2024 va aduce persoanele neasigurate şi promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste serviciii, vor avea aceleaşi drepturi ca și persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali. Încercăm să schimbăm multe lucruri, dar este foarte greu.E un an dur, un an greu. E un an plin de încercări pe care îl ştiţi, n-are sens să vă povestesc mai mult”, a subliniat Valeria Herdea.
Concret, și persoanele care nu cotizează la Sănătate, vor avea aceleași drepturi ca și cele care cotizează.
Deşi cunoaşte foarte bine sistemul, şi de pe poziţia de pacient, şi de pe poziţia de medic, președintele CNAS a spus că există foarte multe probleme, însă se concentrează pe găsirea de soluţii.
Lăcrimioara ZOTA