Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 - 10 ore în urmă
Mulți turiști au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din Maramureș - 10 ore în urmă
Programul ierarhilor maramureșeni, duminică, 29 decembrie - 14 ore în urmă
Se fac înscrieri la Raliul Zăpezii, aflat la cea de-a XV a ediție - 15 ore în urmă
Patinoarul, distracția copiilor aflați în vacanță - 16 ore în urmă
Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 19 ore în urmă
Călătoria lui Anton Joseph la Nürnberg pe vremea COVIDULUI-19 – proză scurtă de Marian Ilea - în urmă
Ce putem face cu mâncarea care ne-a rămas după Masa de Crăciun - în urmă
Elevii Ansamblului „Flori de Maramureș”, participanți ai Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă „Marmația” - în urmă
Tinerii parohiei Dumbrăvița duc tradiția mai departe; Au colindat întreg satul, aducând bucurie și lumină prin scenetele tradiționale „Irod” și „Irodaş” - 1 zi în urmă
Lucaciști în vizită la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea
În cadrul parteneriatului semnat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș cu Universitatea din Oradea – Facultatea de Medicină și Farmacie, 47 de elevi de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare au vizitat facultatea, unde au fost primiți cu ospitalitate de către gazde.
Elevii au fost însoțiți de prof. Radu Margareta, prof. Bud Ionel și prof. Covaci Magdalena.
Elevii au lucrat pe ateliere, împreună cu profesorii și studenții, realizând obturații pe arcade artificiale, testare dezagregare-dizolvare forme farmaceutice, administrarea vaccinurilor, recoltarea de sânge, analiză spectrofotometrică, modelare 3D anatomică folosind tabla anatomică SECTRA etc.