O expoziție, două autoare - 11 minute în urmă
Cum se pregătea casa pentru Paști în Maramureșul de altădată - 2 ore în urmă
Primăvara în satul de pe Dealul Florilor - 2 ore în urmă
Trei elevi de la Liceul „Petru Rareș” Târgu Lăpuș s-au calificat la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 3 ore în urmă
Recuperarea după implant dentar: sfaturi utile - 3 ore în urmă
TVR va organiza dezbaterea finală cu candidații din turul 1 al alegerilor prezidențiale - 3 ore în urmă
Centrul de zi pentru vârstnici din Desești prinde contur - 5 ore în urmă
Ursul și primarul – o poveste românească despre frică, putere și decizie - 5 ore în urmă
Locuri de muncă disponibile în Spaţiul Economic European - 5 ore în urmă
Salvamont Maramureș – sute de oameni salvați pe parcursul anului trecut - 6 ore în urmă
A fost hramul Schitului „Sfântul Mucenic Gheorghe” Borșa
Marți, 23 aprilie, de sărbătoarea închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, preacuviosul părinte arhimandrit Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Schitul „Sfântul Gheorghe” Borșa – ca Delegat al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, cu ocazia hramului așezământului monahal.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în biserica schitului sub protia Arhim. Ioachim de un sobor de preoți din Protopopiatul Ortodox Vișeu, fiind prezent și părintele arhidiacon Vlad Nechita – slujitor pe seama Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare și coordonatorul ASCOR filiala Baia Mare.
Schitul cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfântul Apostol Andrei” din Borşa a fost zidit începând din 1996 de către Gheorghe Şteţco, zis Ghiţă Gagea, cu soţia Adriana, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru darurile pe care i le-a dat în viaţă. Schitul a fost ridicat pe un teren moştenire de la părinţi. Acum schitul aparţine canonic şi juridic de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Alături de acest schit, în oraşul Borşa mai există încă 4 aşezăminte monahale, vieţuite de călugări şi călugăriţe.