Agentul de poliție rănit în accidentul de la Borșa are nevoie urgentă de sânge - 3 ore în urmă
Programul de vizitare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în aceste zile - 4 ore în urmă
Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 - 18 ore în urmă
Mulți turiști au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din Maramureș - 18 ore în urmă
Programul ierarhilor maramureșeni, duminică, 29 decembrie - în urmă
Se fac înscrieri la Raliul Zăpezii, aflat la cea de-a XV a ediție - în urmă
Patinoarul, distracția copiilor aflați în vacanță - în urmă
Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 1 zi în urmă
Călătoria lui Anton Joseph la Nürnberg pe vremea COVIDULUI-19 – proză scurtă de Marian Ilea - 1 zi în urmă
Ce putem face cu mâncarea care ne-a rămas după Masa de Crăciun - 1 zi în urmă
Intrăm în Săptămâna Patimilor; Care este semnificația fiecărei zile
Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare este perioada liturgică care începe cu Denia din Sfânta și Marea Luni și se încheie cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Sâmbătă și este ultima săptămână din perioada Triodului, potrivit basilica.ro.
Sinaxarul din Sfânta și Marea Sâmbătă care se citește la Denia în care se cântă Prohodul Domnului, referindu-se la semnificațiile duhovnicești ale Săptămânii Patimilor ne spune: Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar Săptămâna Mare este cea mai importantă; și iarăși Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea Sâmbătă. Se numește Săptămâna Mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit, și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.
Această perioadă este unică în Biserică, atât din punct de vedere liturgic cât și duhovnicesc.
Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificație aparte. Astfel, conform Sinaxarului zilei din Triod, în Sfânta și Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.
A doua zi, în Sfânta și Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.
Săptămâna Mare se continuă cu Sfânta și Marea Miercuri în care dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă.
În Sfânta și Marea Joi, dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului.
Urmează Sfânta și Marea Vineri când se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea, și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.
În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viața veșnică.
Săptămâna Patimilor are, prin Sfintele Evanghelii care se citesc în cadrul slujbelor care se săvârșesc, un pronunțat caracter eshatologic și invită credinciosul la mai multă grijă față de propria viață spirituală.