Share
A fost șezătoare la Școala Populară de Artă Baia Mare; Următoarea va avea avea loc pe 24 mai, iar copilașii sunt invitați

A fost șezătoare la Școala Populară de Artă Baia Mare; Următoarea va avea avea loc pe 24 mai, iar copilașii sunt invitați

Vineri, 17 mai, Școala Populară de Artă Baia Mare a găzduit o frumoasă șezătoare.

Participanții au descoperit tainele cusăturilor, în mijlocul acestora aflându-se meșterul popular Maria Brete. De asemenea, Mirela Poduț și Corina Isabella Csiszar din cadrul CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș le-au spus povești, le-au prezentat tradiții și obiceiuri. A fost un eveniment reușit, fiind implicați elevii mai multor școli.

„Se spun povești în șezători, la Școala Populară de Artă Baia Mare… Vineri, 17 mai, într-un cadru de poveste, cu oameni frumoși și copii curioși, timp de trei ore, alături de meșterița Brete Maria (meșter popular legitimat CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș) am încercat să intuim tainele cusăturilor, cu ațe colorate în culorile tricolorului sau ale curcubeului cum spuneau coconii…

Elevii, dascălii din instituțiile partenere, am fost fascinați de podoabele, obiectele, dar mai ales munca pe care doamna Maria Brete o depune, sufletul ei pe etamină!

Câte povești am ascultat, nu prea mai conta telefonul mobil când o ascultam pe Mirela Poduț (referent CJCPCT Liviu Borlan Maramureș sau pe drd. Corina Isabella Csiszar (redactor șef Memoria Ethnologica), care ne-au prezentat și obiceiul din sezători al “sitei”, invocând feciori în șezători…

Le mulțumim partenerilor:
Școala Gimnazială „Octavian Goga” (dir. Boje Lidia, prof. înv. Onorica Dorca, prof Bretan Violin);
Școala Gimnazială Fersig (înv. Corina Tarcău);
Colegiul Național „Vasile Lucaciu” (prof Maria Șofrac);
Școala Gimnazială nr. 2 Baia Sprie (înv. Ana Chereji);
Liceul Teoretic Ioan Buteanu Șomcuta Mare (înv. Cristina Zoica Petrescu, prof Amalia Ardelean);

Mulțumim pentru prezență și colegilor de la CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș: Andreea Lupșe și Fabiola Pop.

Fiecare poza are o trăire, toate formând o poveste, a unei șezători la Școala Populară de Artă Baia Mare din cadrul Centrul Culturii Tradiţionale Maramureş, manager prof. Lucian Iluț, căruia îi mulțumim pentru necondiționata susținere!

Responsabili activitate prof. Codruța Lupșe și Camelia Bolchiș. Vineri, 24 mai, va urma… vă așteptăm să fiți parte într-o altă poveste…”, informează reprezentanții Școlii Populare de Artă din Baia Mare.

Foto: Marian Marius


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu