181 ani de la nașterea Reginei Elisabeta a României, poetă, eseistă și scriitoare - 5 ore în urmă
Amenzi mai mari, dar și noi drepturi pentru șoferi, în anul 2025 - 7 ore în urmă
Agentul de poliție rănit în accidentul de la Borșa are nevoie urgentă de sânge - 11 ore în urmă
Programul de vizitare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în aceste zile - 11 ore în urmă
Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 - 1 zi în urmă
Mulți turiști au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din Maramureș - 1 zi în urmă
Programul ierarhilor maramureșeni, duminică, 29 decembrie - 1 zi în urmă
Se fac înscrieri la Raliul Zăpezii, aflat la cea de-a XV a ediție - 1 zi în urmă
Patinoarul, distracția copiilor aflați în vacanță - 1 zi în urmă
Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 1 zi în urmă
”Vin dintr-o zonă în care și frunza cântă” – e convins maramureșeanul Paul Ananie
Născut în comuna Vadu Izei, Paul Ananie e un nume care deja s-a impus în muzica populară românească. După ce în 2015 a absolvit Etnologia la Facultatea de Litere de la Universitatea din Bucuresti, în prezent e moderator de emisiuni la Trinitas TV, în paralel cu activitatea de pe scenă.
Chiar în duminica de 4 martie , el participă la concertul ”Mărțișoare muzicale la… Rapsodia”. La concertul de la Sala Cinema Pro din București, revine în mare forţă brandul „Rapsodia Română”. În 11 martie va cânta la Madrid, iar în 17-18 martie va fi la Festivalul Național de Folclor ”Lucreția Ciobanu” de la Sibiu.
Consideră că în cariera sa, borne importante sunt concursurile și festivalurile la care a participat, precum și premiile pe care le-a obținut. Dar cel mai important eveniment din carieră îl reprezintă primul său album, lansat în urmă cu patru ani și intitulat – cum altfel?- ”Din Maramureșul meu drag”.
”Am început să cânt de pe la doi ani și jumătate. Cântam «Podul de piatră» și eram înregistrat pe casetă. Muzica e o moștenire de la parinții mei. Vocea o am de la mama, iar prima piesă învățată de la tata a fost «După pui de moroșan». Am și luat cu ea marele premiu la un concurs de la grădiniță!. Iubesc muzica populară, deoarece vin dintr-o zonă în care și frunza cântă, iar Maramureșul este o oază păstrătoare de tradiții. Muzica populară îmi dă energie. Oricât aș fi de obosit în culise, când ajung pe scenă uit de toate grijile și cânt cu tot ce am mai bun” – rememorează Paul Ananie.
Ultima piesă care a lansat-o e o colaborare cu basarabeanul Nicu Mâtă și argeșeanul Gabriel Dumitru, intitulată „Peste Prut la Răsărit”. ”Piesa e dedicată Centenarului Marii Unirii. Iar de Paști voi lansa un nou videoclip mai special” – nu dezvăluie până la capăt surpriza pe care o pregătește interpretul maramureșean.
Dacă ar fi obligat să renunțe la cariera muzicală, s-ar reorienta spre televiziune. ”Deja fac asta de doi ani și îmi place foarte mult” – recunoaște Paul. Popularitatea de care se bucură nu l-a schimbat, iar pe cei care îl susțin – lucru pentru care le mulțumește – nu-i consideră fani, ci prieteni.
Foto:Facebook/Paul Ananie
Vasile VLAD (student jurnalism anul II)