Share
A avut loc cursul festiv pentru 43 de absolvenți ai Domeniului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul”

A avut loc cursul festiv pentru 43 de absolvenți ai Domeniului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul”

Marți, 11 iunie, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a participat la festivitatea de absolvire a studenţilor şi masteranzilor din cadrul Domeniului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul”, care s-a desfăşurat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Astfel, o nouă generație de studenți ai Domeniului de Teologie Ortodoxă este pregătită să devină „lumina lumii și sarea pământului”. 43 de absolvenți – 19 studenți absolvenți și 24 de masteranzi – au participat la acest curs festiv, care a fost precedat de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, fiind însoțiți de părinți, prieteni și cadrele didactice.

„Am început această frumoasă zi prin săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Episcopală din Baia Mare. Este o zi importantă și luminoasă pentru tinerii noștri absolvenți și nădăjduim că Dumnezeu o să îi binecuvinteze cu lumina care stă la stă la tronul Preasfintei Treimi pentru a deveni ceea ce s-au pregătit, și anume ucenici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos și să fie lumină acolo unde Biserica o să îi trimită, pentru că așa ne îndeamnă Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”, a explicat PS Timotei Sătmăreanul.

Evenimentul s-a încheiat cu predarea cheii studenților din anul al treilea al ciclului de învățământ universitar.
Amintim faptul că din anul 1992, Domeniul de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” din cadrul Facultății de Litere a Centrului Universitar „Nord” Baia Mare a pregătit, până în prezent, peste 20 de generații de studenți.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu