Share
Refugiații sunt sărbătoriți mondial, la data de 20 iunie a fiecărui an

Refugiații sunt sărbătoriți mondial, la data de 20 iunie a fiecărui an

Potrivit Rezoluţiei 55/76 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, din 4 decembrie 2000, Ziua Mondială a refugiatului (World Refugee Day) este marcată în fiecare an la 20 iunie. Ea a fost sărbătorită la nivel mondial pentru prima dată la 20 iunie 2001, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a Convenţiei privind statutul refugiaţilor din 1951. Iniţial a fost cunoscută ca Ziua refugiaţilor din Africa, înainte ca Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să o desemneze oficial ca zi internaţională, în decembrie 2000.

Această zi aruncă o lumină asupra drepturilor, nevoilor şi aspiraţiilor refugiaţilor, contribuind la mobilizarea voinţei politice şi resurselor, astfel încât refugiaţii să poată nu numai să supravieţuiască, ci şi să prospere. În vreme ce este important să protejăm şi să îmbunătăţim viaţa refugiaţilor în fiecare zi, zile internaţionale precum Ziua mondială a refugiatului ajută la concentrarea atenţiei globale asupra situaţiei celor care fug din faţa conflictelor sau de persecuţie. Multe activităţi desfăşurate de Ziua mondială a refugiaţilor creează oportunităţi pentru a veni în sprijinul refugiaţilor.

În fiecare an, Ziua mondială a refugiatului este marcată prin diverse evenimente, în multe ţări de pe glob, în sprijinul refugiaţilor. Aceste activităţi sunt coordonate sau îi implică chiar pe refugiaţi, sau oficiali guvernamentali, comunităţile-gazdă, companii, celebrităţi, elevi, publicul larg etc

Lăcrimioara ZOTA


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu