152 de ani de la nașterea lui IULIU MANIU - 6 ore în urmă
Vineri seară, de vizionat spectacolul „Căsătoria”, după N.V. Gogol - 7 ore în urmă
Teodor Perșa din Băiuț (1943-2006) – o viață pe note muzicale - 7 ore în urmă
Turiști fericiți după o plimbare cu sania, trasă de iapa Karina - 8 ore în urmă
A fost hramul de iarnă al Mănăstirii Scărișoara Nouă - 8 ore în urmă
Aducere aminte: Cu Lenuș la săniuș pe derdeluș - 8 ore în urmă
Editorialul de miercuri: Două întâmplări din vremea când trebuia să devenim “oamenii noi” ai comunismului - 8 ore în urmă
SMURD Maramureș împlinește 15 ani - 8 ore în urmă
Marcel Mureșan, dialog cu Ioan Marchiș (II) - 9 ore în urmă
De la 1 ianuarie crește indemnizația ajutorului de înmormântare - 10 ore în urmă
29 iunie – Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel
An de an, la 29 iunie, Sfânta Biserică ne amintește de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În icoane, ei sunt reprezentați împreună.
Cel mai adesea, în biserici îi găsim pictaţi pe stâlpii din stânga și dreapta ușii de la intrare, fapt care vrea să ne transmită că cei doi apostoli, prin viața şi scrierile lor, sunt considerați „stâlpi ai Bisericii și luminători ai lumii”.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți împreună deoarece amândoi s-au săvârșit, conform Tradiţiei Bisericeşti, în aceeaşi zi. În cetatea Romei, din porunca împăratului Nero, Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântului Pavel i s-a tăiat capul. Moaștele celor doi sfinţi, potrivit Sinaxarului, au fost înmormântate împreună. Tradiția a consemnat ziua de 29 iunie drept dată a martirajului Sfinților Apostoli Petru si Pavel.
Data de la care creştinii au început să cinstească într-o singură sărbătoare pe cei doi apostoli nu poate fi stabilită cu certitudine. Cu siguranţă însă, creştinii din Roma secolului I, care au asistat la martirajul lor, i-au cinstit încă din zilele care au urmat morţii lor.
Primele mărturii scrise despre sărbătoarea comună a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ne provin din secolul al IV-lea. Un document sirian – Constituţiile Sfinţilor Apostoli – vorbeşte despre postul Apostolilor Petru și Pavel şi despre sărbătoarea lor comună. Mai târziu, găsim informații despre această sărbătoare la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, episcopul Cirului şi la episcopul Leon cel Mare.
Sfântul Apostol Petru, care mai înainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mică şi neslăvită, care se numeşte Betsaida. El era fiul lui Iona, din seminţia lui Simeon, şi frate cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat.
Sfântul Apostol Pavel, care mai înainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din seminţia lui Veniamin. El s-a născut în Tarsul Ciliciei, din părinţi cinstiţi, care mai înainte au petrecut în Roma, apoi s-au mutat în Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetăţeni romani, pentru care Pavel după aceea s-a numit şi roman, potrivit doxologia.ro.