Share
Gherasim Cârtiță, personajul de legendă al satului Ungureni din Țara Lăpușului, a trecut la cele veșnice

Gherasim Cârtiță, personajul de legendă al satului Ungureni din Țara Lăpușului, a trecut la cele veșnice

A trecut la cele veșnice, la vârsta de 90 de ani, Gherasim Cârtiță – personajul de legendă al satului Ungureni din Țara Lăpușului.

„Gherasim a fost nu doar un rapsod și un meșter popular desăvârșit, ci și o legendă vie a satului Ungureni, comuna Cupșeni, din Țara Lăpușului. Încă din copilărie, el a fost fascinat de horile auzite de la mama sa, atât prin casă, cât și la stână, la muncile câmpului, la nunți, clăci și șezători.

Talentul său deosebit l-a transformat într-un instrumentist de excepție, maestru al fluierului, taragotului și viorii, apreciat de întreaga comunitate pentru vastul său repertoriu muzical lăpușenesc. În plus, măiestria sa a fost dovedită prin confecționarea instrumentelor muzicale, două dintre acestea ajungând în colecția de instrumente a renumitului profesor dr. Ovidiu Papană.

Prin doină, Gherasim și-a exprimat cele mai profunde sentimente de dor, jale și dragoste, iar horea cu noduri, această formă unică de cântec, a fost modul lui de a-și dezvălui lumea interioară. Durerea, suferința, jalea, dorul și tristețea, dar și bucuria de a trăi au fost toate exprimate cu sinceritate și pasiune în muzica sa. Horea cu noduri, un cântec „de unul singur”, reprezenta pentru el eliberarea suferințelor și a nodurilor ce se blocau în piept, o tradiție păstrată astăzi doar în câteva sate din Maramureșul Istoric și Țara Lăpușului.

Astăzi, ne luăm rămas bun de la un om extraordinar, un tezaur viu al culturii noastre locale. Gherasim Cârtiță va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre și în istoria satului Ungureni ca un simbol al tradiției și al talentului autentic. Suntem recunoscători că am avut privilegiul de a-l cunoaște și de a ne bucura de arta sa inegalabilă.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmite Lucia Chermezan, primarul comunei Cupșeni.

Pe lângă talentul său înnăscut în ale muzicii, a fost foarte cunoscut și apreciat ca meșter în construcția caselor și fântânilor.

„Am construit vo patruzăci de case aci în sat, fără ce am mai făcut prin alte părți. Am fo foarte căutat. De la armată am venit acasă, acolo am învățat zâdăria. Și am luat diploma, m-am străduit și am ieșit printre primii și am fo foarte văzut și foarte căutat și m-o chemat înapoi. Amu nu să mai construiesc case ca înainte. Dacă ați fost pân sat ați mai văzut case, da nu cu goz (paie) acoperite, ci cu draniță. Și mai sunt pă dealuri. Și-o făcut oamenii care o avut pământ, case mai sus pentru animale. Satu aiesta o fo sărac, lipsât de toate.

Trebuia să cunoști piatra de apă pentru casă și ce materiale să iei. Fundația trebuia săpată supt nivelul înghețului, de la 60-80 cm de adâncă, că altfel o scula jeru. Și pă beserică cât îi de mare are jeru puterea de a o scula. Și bagi ptiatra care-i mai puternică și mai mare. Și una lângă alta, să nu joace între ele. E interesant de lucrat pă fundația în pământ. Am făcut și căși de lemn, am luat-o de la temelie, de la piatră, eu am băgat cu mâna mea tătă piatra.

La noi când să construia casă, se punea capu de la găină, tămâie și un grăunte, două de ai ori la ce colț când începi lucrarea. Se zice că se face cap de casă, ca să nu ceară casa pe cineva, cap de om și să moară cineva. Nu aveai voie să începi să faci casă duminica și vinerea că demult vinerea se ținea ca o zi de sărbătoare, ca duminica.

Îs bătrân și am făcut o fântână în Costeni pă deal. Șî baba o zâs: „la cine faci fântâna?” O zâs c-o pus patru ligheane de lână uscată în ele și le-o pus cu gura în joc. Și unde s-o udat mai tare, acolo s-o făcut fântâna. Și mai încolo o zâs că este un izvor și iese ca pumnu apa. Api am ptietrit-o repide și mi-o mulțumit femeia că o zâs că atâta apă are că poate duce tot satu. De-acoale încolo am făcut și eu cu ligheane cum mi-o zâs baba ceie” – Colecția Corina Isabella Csiszár, Memoria Ethnologica, Nr. 68-69.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

Foto deschidere – Felician Săteanu


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu