Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Cum să treci prin durere și să mergi mai departe - 14 ore în urmă
De nouă ani, Viorelia Butcure din Cupșeni realizează adevărate bijuterii din mărgele - 16 ore în urmă
Se anunță un nou weekend plin cu distracție pe Pârtia Olimpică Borșa - 16 ore în urmă
Ați văzut-o? O femeie din Vișeu de Jos e de negăsit de câteva zile - 16 ore în urmă
„Povestea vasului de lut” continuă la Muzeul de Istorie și Arheologie Maramureș - 17 ore în urmă
2024 – anul expozițiilor, evenimentelor și digitalizării la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - în urmă
Ziua Culturii Naționale a fost celebrată și la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare - în urmă
Concursul regional „Eminescu – Luceafăr, Eu – o mică stea” din Târgu Lăpuș a reunit și de această dată foarte mulți participanți talentați - în urmă
Lect. dr. Dan Siserman a lansat cartea „Vremea magicienilor. Wittgenstein, Benjamin, Cassirer, Heidegger și marele deceniu al filosofiei (1919–1929)” - în urmă
Teatrul Ararat, turneu în Germania și Austria cu spectacolul ”Pe mine, mie… redă-mă” - în urmă
Vremea caniculară creează probleme în alimentarea cu apă a comunelor din Maramureș
Vremea caniculară din județul nostru a dus la o creștere a consumului de apă. Reprezentanții administrațiilor locale din câteva comune,Tăuții Măgherăuș, Ardusat, Budești au început să facă apel la cetățeni pentru a folosi apa în mod rațional și doar pentru consum menajer. Locuitorii sunt rugați să nu folosească apa pentru irigații sau alimentarea piscinelor. Astfel, rezerva de apă a comunelor de pe raza județului Maramureș ar putea fi asigurată pe toată perioada caniculei. Dacă unii primari s-au limitat doar a face apel cetățenilor, edilul din comuna Suciu de Sus a trecut la acțiune, închizând apa pe timpul nopții.
În timpul sezonului canicular-secetos, cum e cel actual, activitățile de grădinărit, zootehnie, udatul peluzelor sau umplutul piscinelor pun în pericol alimentarea cu apă a celorlalți utilizatori, respectiv a celor aflați la capetele de rețea, care pot să rămână fără niciun pic de apă pentru băut, spălat și nevoile casnice de bază. Dacă aceste recomandări nu sunt respectate se poate adopta politica raționalizării serviciul public de alimentare cu apă, pentru a putea asigura satisfacerea nevoilor fiziologice și gospodărești a tuturor consumatorilor.
Potrivit art. 4, alin (1) din Legea 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare republicată, Apa distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodărești ale populației, ale instituțiilor publice, ale operatorilor economici și, după caz, pentru combaterea și stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale.
Conform prevederilor art. 229 din Ordinul nr.88/2007 al ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală), Utilizatorul este obligat: b) să asigure folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apă, prin încadrarea în normele de consum pe persoană, unitatea de produs sau puncte de folosință, conform debitelor prevăzute în standardele în vigoare; c) să utilizeze apa numai pentru folosințele prevăzute în contractul de furnizare a serviciilor.
Lăcrimioara ZOTA