«SCRIITORUL, PREMIUL și HARTA EXCELENȚEI CULTURALE MARAMUREȘENE» – Marian ILEA: Premiul pentru dramaturgie 2023 al Uniunii Scriitorilor din România III
3. Despre George din Vicovu de Sus, aflarea editorialistului în eroare, și nepotrivirea instrumentalizărilor UE ale conceptului de industrii creative…
- Mi se semnalează că mă aflu în eroare. *O face un binevoitor amic bucovinean (de felul lui mai hâtru și din Vicovu de Sus; creator liric iubitor de Blaga, Noica și Cioran, și prin urmare, straregic retras mai aproape de rădăcinile „veșniciei” românești născute la sat – dintre betoanele „dormitoarelor” socialiste botoșănene iradiante termic: kanikular în sezoanele postbacalaureat / zgribulitoriu prin sezoanele crivățului slav hivernal; simpatizant macronian Renew Europe /New Europeans bine ancorat printre ițele și rosturile urzelilor birocratice ale „gulerelor albe cu jabouri/cipcă” bruxelleze (după cum mi-a menționat pe messenger-ul facebook); cititor împătimit care se informează – mereu și întotdeauna – doar din surse oficiale și de primă mână: top 10 surse preferate: https://european-union.europa.eu/index_ro; https://eur-lex.europa.eu/oj/direct-access.html (surse oficiale internaționale); https://www.gov.ro/; http://www.cultura.ro/ (surse oficiale naționale); Academia Română. Dictionarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, București: Editura Univers Enciclopedic, 2004-2009, vol. 1-7, ISBN 973-637-070-4; ediția a 2-a revizuită, adăugită și adusă la zi: București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2016-2020, vol 1-6 / Editura Fundația Națională pentru Literatură și Artă, 2021, vol. 7-8, ISBN 978-973-167-380-6; Academia Română. Arta din România. Din preistorie în contemporaneitate, editori Acad. Răzvan Theodorescu și Acad. Marius Porumb,vol. I-II, Editura Academiei Române– Editura Mega, București–Cluj-Napoca, 2018, 2130 p.+ planșe color, ISBN 978-973-27-3027-0 (https://edituramega.ro/ro/arta-din-romania-din-preistorie-in-contemporaneitate-vol-i-ii-1123.html) (referințe bibliografice oficiale); https://www.catavencii.ro/; https://www.litero-mania.com/ (mass-media națională specializată); https://dragusanul.ro/ (media online locală)
Cetățean european model – amicul George din Vicovu de Sus, corect și bine informat!
Așa, și mă atenționează Georgel că practica jurisprudențială și administrativă a introdus un concept inovativ (și, simultan, instrumente juridice, bugetare, strategice…etc., etc., etc.) denumit «industriile creative» care încorporează – în politicile comunitare și naționale ale postmodernei noastre contemporaneități la zi – și „(…) segmentele de nișă rămase în sfera culturii de performanță (high culture) ale performărilor creative de vârf în literatură, arte plastice și vizuale, dramaturgie–teatru, muzică, dans și arte performative etc.” despre care referam în editorialul precedent. Și că, prin urmare, fiind eu în eroare aș face bine să procedez la cuvenita corijare, întru corecta și conforma informare a cititorilor! Ceea ce și fac acilea, în respect moral și profesional față de opinia/informația alternativă și alteră a cititorului meu din litero-mania. Mulțumesc, George de Vicov!
V-ați fi imaginat că există, totuși!, asemenea cetățeni europeni model, activi – ei înșiși (fie ca producători: nu-i cunosc producțiile; fie ca receptori: am transcris, mai sus, informațiile pe care mi le-a transmis) – prin câmpurile culturii de performanță (high culture) ale României (aparent) „tăcute” de astăzi și de pe aici – din „bătătura” Patriei, cu gardul din spatele curții așezat fix pe „mejda” montană ce ne învecinează cu zona de desfășurare a «operațiunii speciale fratricide putiniene» în țara lui Taras Șevcenko?
Eu unul speram să existe, dar nu cunoscusem niciunul până…răsalaltăieri ! Acum cunosc unul…interesant!. Și mărturisesc că mă simt cumva…bucuros!… Mândru că există!… Și, desigur, onorat că mi-a citit și a reacționat constructiv la textul meu recent publicat în litero-mania! …și că dă cu tifla, prin ființarea sa, Cassandrelor elitismului politic „de Dâmbovița” ce nu prididesc a ironiza «nivelul intelectual și civic căzut al poporului elector rural»! (na!, ce ziceți „de cazul ăsta” cassandrelor și cassandrilor „neopolitrucești”?)… unde mai pui că nici măcar nu e „elector pensionar, tradițional suporter psd-ist… (și, mă rog frumos: dacă ar fi fost – ce?…), ci – nici mai mult, nici mai puțin! – decât tânăr (cam pe la 30-35?) și rural simpatizant macronist Renew Europe/New Europeans (după cum mi s-a autodefinit/automărturisit) și, cel mai probabil, votant Reper (ori, poate, USR?) – bravo lui! – în recentul turnir electoral comasat național, în care mulți citadini foști susținători ai renew-ismului/reper-ismului cioloșian, și ai usr-ismului drulist și-au întors „fețele”, „înfățișările” și „(în)chipuirile” simpatiilor și voturile înspre nu știm ce „zări politichești” alternative!
Felicitări, George de Vicov! Și deplinul meu respect, pentru exemplu și consecvență civice!…
- Scriitorul, creația literară contemporană și nepotrivirea instrumentalizării UE a conceptului industriilor creative… Și acum să examinăm sugestia amicului George de Vicovu de Sus în contextul premierii monșerului Marian Ilea de către Uniunea Scriitorilor din România, aplecându-ne, oleacă, asupra conceptului de industrii creative postulat/inclus – juridic, administrativ, strategic și bugetar – în praxisul UE.
Căutând o referință explicativă la îndemână pentru cititorii noștri (care mereu sunt mai informați și mai deștepți decât ăialalți!), iată ce ne spune nouă inubliabila wikipedia:
„Industriile creative sunt acele activități economice care se ocupă de generarea sau exploatarea cunoștințelor și informației. Alternativ, sunt denumite industrii culturale sau domenii ale economiei creative. [/] Conform lui Howkins, industriile creative sunt: publicitatea, arhitectura, arta, meșteșugurile, design-ul, moda, filmul, muzica, artele scenei, editarea (publishing), cercetarea și dezvoltarea, software-ul, jocurile și jucăriile, TV & radio, jocurile video. [/] Bineînțeles, există variate accepțiuni a listei domeniilor, însă o caracteristică generală a lor ar fi crearea de valoare economică (profit) prin proprietate intelectuală. [sublinierea mea – T.A.] ” (cf.)
Aflăm și că în România există o «Asociație Industrii Creatie» (cf. https://asociatiaindustriicreative.com/) care și-a fixat declarativ: a – „Misiunea asociației este de a promova și crește rolul pe care industriile creative îl au în contextul economic și social la nivel național și european.”; b – „Asociația functionează în scopuri culturale, economice, sociale, educative și umanitare, promovând valorile sale fundamentale: excelența, creativitatea, inovația, inițiativa, pasiunea, performanța, autenticitatea, pragmatismul și perseverența.”
„Domnul Google” ne arată, apoi, că se deschide aici o posibilă și copleșitoare discuție – prezumabil interminabilă și, inevitabil despre business (în termeni net neoliberali) – despre punerea/încorporarea culturii (indiferent de nivelul high sau mass; sau, mai degrabă, conjugându-le pe ambele, și „înjugându-le” la oiștea căruței «profit») în slujba/serviciile/servituțiile productivismului modelului financiar–economic globalist euro–transatlantic. Na, mă rog, nimic rău în toate astea! Dar, totuși, orișicât!…
Dacă citim atent cele de mai sus, nu se poate să nu bagi de samă că toate se învârt în jurul exploatării productelor culturale (întru profit) în temeiurile drepturilor și valorilor financiare ale proprietății intelectuale, ceea ce mă readuce tocmai la cele ce le semnalasem în editorialul precedent, concluzionând pe marginea transferului semnificațiilor olimpismului antic grecesc înspre practicile actualității ale contemporaneității noastre postmoderne, notând că: „(…) în vremea contemporaneității noastre postmoderne s-a atins o superspecializare „crâncenă”, ce a dus la separarea instituțională drastică a sportului de cultură, în sensul în care sfera sportului s-a „mutat” – cu tot cu competitori, cu „arme și bagaje” – în sfera de masă a culturii populare devenind o industrie antreprenorială, un business de uriaș impact financiar, în vreme ce sfera culturală s-a scindat, la rândul ei, prin componentele aparținătoare culturii populare (mass culture) devenite și ele extensii ale unor industrii antreprenoriale de bussines financiar (muzică, film, tele-video, multitudinea de festivaluri corespondente etc.), și, respectiv, segmentele de nișă rămase în sfera culturii de performanță (high culture) ale performărilor creative de vârf în literatură, arte plastice și vizuale, dramaturgie–teatru, muzică, dans și arte performative etc.” [sublinierea mea – T.A.]
Iar modelul industriilor creative aproape că nu se referă semnificativ la procesele generării creațiilor cultural–artistice de performanță – cele strict individuale/personale, în linia praxisului creativ tradițional european (și, până la urmă, universal) – petrecute de la Apelles, Platon, Cicero și Ovidiu din Pont și până aproape de noi –mai înspre „destructuratorii” Lyotard, Derida et alii.Repet – nimic rău în toate astea ! Să nu se înțeleagă că aș fi un „opozant” al revoluției euro–atlantice a industrializătii domeniilor cultural–creative ! La urma–urmelor, cine să fiu eu – amărât „editorialist de sâmbătă” la gazeta online băimăreană directmm – ca să mă pun „frână” marșului victorios… (involuntar în revine în memorie o antologică zicere a memorabilului cărturar băimărean – regretatul geolog ing. Vasile Bologa – care parafraza franțuzind, prin anii 1980: „les fâneur de nôtre société plurilatéral dévélopée”!…)…
E drept că, aceeași memorie personală, îmi reaminteșe că, pe vremea copilăriei târzii, adolescenței și maturității timpurii – atât eu, cât și monșerul Marian Ilea (dimpreună cu atât de mulți alții!), am fost martorii binoculari stereoscopici ai „marșului victorioasei industrializări socialiste” la orașe și sate – despre care aveam să aflăm prin 1991-1992, din gura nepieritorului Petrică Roman „…că-i doar un morman de fiare vechi…”
Acuma, nu e ca și cum aș insinua vreun paralelism procesual istoric… Cât că supratitlu acestui editorial este tocmai Paralele inegale …
Pe de altă parte, totuși, să nu uităm despre iluministul italian Giambattista Vico și a sa „teoria dei corsi e dei ricorsi storici…”!
Oricum ar fi, una peste alta, se cuvine să-i transmit, din acest colț electronic de pagină, prietenului George de Vicovu de Sus, că am luat act de mesagiul său, că i-am cercetat propunerea, am „rumegat” chestia cu industriile creative și politicile UE, dar, cu tot respectul și cu toată prețuirea pe care i-o pot purta, îi „mesagez” că chestia nu se potrivește nicidecum și nicidecât speței pe care o discut/analizez acilea: premiul pentru dramaturgie 2023 al Uniunii Scriitorilor din România decernat monșerului mediomontez Marian Ilea.
…și iată cum, consumând plăcerea divagărilor pe marginea amicalei „interpelări” a lui George de Vicovu de Sus, a consumat (neprevăzut) spațiul editorial destinat discuției despre premiile Uniunilor de creație profesioniste din România cu aplicație la premiile pentru literatură ale Uniunii Scriitorilor din România!
…așa că episodul ăsta se pune ca adaos! …drept pentru care cer iertare și înțelegerii onor cititorilor și onor monșerului Marian… Pe săptămâna care vine (și kanikula tot nu a trece!)…
va urma
* Acest text reprezintă un pamflet care trebuie citit, înțeles și tratat ca atare.
Dr. Tiberiu ALEXA
