Locuri de muncă vacante pe listele AJOFM Maramureș - 23 minute în urmă
Legea care-i poate trimite la închisoare pe șoferii drogați de… medicamente banale - 1 oră în urmă
Naționala de futsal merge la barajul de calificare la Euro 2026 - 3 ore în urmă
Comuna Cupșeni dă startul curățeniei de primăvară în Libotin și Costeni - 3 ore în urmă
Două eleve de la Școala „Nicolae Iorga” Baia Mare, premii speciale la Olimpiada națională de limba și literatura română pentru școli/secții cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora - 4 ore în urmă
Editorialul de miercuri: File din istoria preotului ieudean Ioan Marcu (I) - 4 ore în urmă
Premiu de excelență pentru Salvamont Maramureș - 4 ore în urmă
„Șezătoare în Postul Mare”: Meșterul popular Valeria Okos le-a vorbit copiilor despre frumusețea și simbolistica portului popular din Lăpușul Românesc - 5 ore în urmă
Erik, pompierul campion din cadrul ISU Maramureș - 5 ore în urmă
Conectare cu natura, pe biciclete, în familie - 5 ore în urmă
Luleaua turcului, planta care transformă grădina într-un colț de paradis
Campsis radicans, cu denumirea populară Luleaua turcului, Trompeta cățărătoare sau Trâmbița este o liană originară din America de Nord, cultivată în special pentru decorarea balcoanelor, grădinilor sau a parcurilor. Frunzele verzi și lucioase și florile mari cu nuanțe de galben, portocaliu sau roșu, oferă plantei un aspect elegant. Înflorește din luna iulie până în octombrie și se pretează la gardurile sau zidurile casei cu orientare sudică. Acest arbust viguros are capacitatea de a se agăța și răspândi rapid, având o creștere rapidă, ceea ce îl face ideal pentru acoperirea pergolelor, gardurilor sau zidurilor. Fiind o plantă rezistentă, care preferă expunerea la soare și solurile bine drenate, trompeta cățărătoare este adesea cultivată ca plantă decorativă pentru grădini și curți. Dacă dorim ca planta să înflorească în mod bogat, ar trebui să o plantăm într-un loc unde primește mult soare, să îi oferim îngrășământ organic sau chimic și să o udăm frecvent.
Campsis radicans este o plantă ușor de întreținut, care preferă solul bine drenat și locurile însorite. Aceasta poate crește rapid până la înalțimea de 6-8 metri, lățimea de 4-5 metri, iar distanța minimă de plantare este de 2 metri pe același rând. În plus, este o plantă atractivă pentru albine, fluturi și alte insecte polenizatoare, ceea ce o face o alegere excelentă pentru grădinile de fluturi și pentru îmbunătățirea biodiversității. Este rezistentă la perioade de secete medii, când necesită udare suplimentară, doar o dată pe săptămână. Are creștere rapidă, iar rădăcinile se întind mult în adâncimea solului.
Lăcrimioara ZOTA