Share
Peste 50 de meșteri populari vor participa la tradiționalul târg organizat de Sărbătoarea Castanelor

Peste 50 de meșteri populari vor participa la tradiționalul târg organizat de Sărbătoarea Castanelor

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) organizează tradiționalul târg al meșterilor populari din cadrul Sărbătorii Castanelor.

Acesta se va desfășura în perioada 20 – 22 septembrie, în Piața Libertății din Baia Mare.

„Acum când orașul Baia Mare se îmbracă în straie de sărbătoare, vă invităm să ne bucurăm de tradițiile noastre, descoperind meșteșugurile maramureșene transmise din generație în generație.

Peste 50 de meșteri populari au pregătit obiecte tradiționale de uz casnic și decorativ, port popular, podoabe, produse din piele, cipcă (dantelă) etc.

Pe parcursul celor 3 zile standurile meșterilor populari pot fi vizitate de toți cei care apreciaza arta tradițională și nu numai”, transmite CJCPCT Maramureș.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu