Share
Doctor în Istoria Artelor, Tiberiu Alexa la sărbătorirea celor 7 decenii de viață

Doctor în Istoria Artelor, Tiberiu Alexa la sărbătorirea celor 7 decenii de viață

Istoricul și criticul de artă băimărean, Tiberiu Alexa este o personalitate marcantă a Maramureșului, și nu numai. La cei 70 de ani, împliniți pe 19 septembrie 2024 marchează o carieră mai mult decât impresionantă în lumea artei și a culturii. Tiberiu Alexa s-a făcut cunoscut pentru analizele sale detaliate și contribuțiile valoroase în istoria artei, aducând în prim plan, atât artiști consacrați, cât și emergenți. De-a lungul anilor a contribuit semnificativ la studierea și promovarea artei românești, prin lucrări critice și prin implicarea sa activă în diverse proiecte culturale.

Experiența vastă în cercetare și înțelegerea profundă a fenomenului artistic le-a sintetizat în cele 32 de volume (autor unic și co-autor: studii și eseuri; albume de artă și cataloage de expoziții) și, respectiv, peste 160 de studii, articole, cronici și eseuri (în reviste și periodice din România, Ungaria, Germania, S.U.A.). Cuprinsul acestora include cercetări, analize, și promovările fenomenului artistic de la Baia Mare. A fost invitat să conferențieze pe teme de artă românească modernă și contemporană în România, Austria, Republica Cehă, Polonia, Germania, Ungaria, Ucraina. De asemenea a realizat, coordonat și participat (în calitate de comisar d expoziție, curator, curator asociat, consultant și muzeograf) la conceperea și realizarea a peste 135 de expoziții de artă plastică și documentar–istorice prezentate în România, Ungaria, Polonia, Austria, S.U.A., Germania).

Cu ocazia aniversării, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” i-a pregătit o expoziție de carte.

Implicarea sa în domeniul artei, în special în ceea ce privește istoria și promovarea artei băimărene a întregit și îmbogățit peisajul cultural al Maramureșului. Tiberiu Alexa  și-a adus aportul important în evidențierea și păstrarea patrimoniului artistic din această zonă.

La mulți, sănătoși, inspirați și pragmatici ani colaboratorului nostru fidel, Tiberiu Alexa!

Lăcrimioara ZOTA

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu