181 ani de la nașterea Reginei Elisabeta a României, poetă, eseistă și scriitoare - 2 ore în urmă
Amenzi mai mari, dar și noi drepturi pentru șoferi, în anul 2025 - 4 ore în urmă
Agentul de poliție rănit în accidentul de la Borșa are nevoie urgentă de sânge - 7 ore în urmă
Programul de vizitare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în aceste zile - 8 ore în urmă
Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 - în urmă
Mulți turiști au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din Maramureș - în urmă
Programul ierarhilor maramureșeni, duminică, 29 decembrie - 1 zi în urmă
Se fac înscrieri la Raliul Zăpezii, aflat la cea de-a XV a ediție - 1 zi în urmă
Patinoarul, distracția copiilor aflați în vacanță - 1 zi în urmă
Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 1 zi în urmă
RAR a acordat certificarea pentru sursele de lumină de înlocuire cu LED în România
Registrul Auto Român a anunțat că a acordat certificarea pentru sursele de lumină LEDr în România. Operațiunea de înlocuire a becurilor se poate face în anumite condiții, care țin de anul de fabricație sau modelul mașinii. În cazul în care sunteți opriți de poliție la un control în trafic și aveți montate becuri LEDr, vi se va solicita să prezentați documentul care atestă că sursa de lumină este certificată. Prin urmare se recomandă să aveți asupra dumneavoastră și actul de la vânzător.
O sursă de lumină de înlocuire cu diode emițătoare de lumină (LEDr) reprezintă o sursă de lumină LED destinată a înlocui sursa de lumină inițială a unui dispozitiv de iluminare omologat, având aceeași denumire a categoriei (H1, H4 etc.), dar care produce lumină utilizând o altă tehnologie de generare. Aceste categorii de surse luminoase au fost integrate în Regulamentul ONU nr. 37 privind omologarea lămpilor cu filament destinate utilizării în cazul lămpilor omologate ale vehiculelor cu motor și ale remorcilor acestora, începând cu suplimentul 48 la seria 03 a regulamentului, intrat în vigoare din 22.06.2022, cu scopul de a facilita accesul la noile tehnologii de iluminare și pentru modelele de vehicule ce nu au fost dotate inițial cu surse de lumină LED.
Certificatele de conformitate emise de RAR acoperă LEDr din categoriile H1, H4, H7 și W5W. Pentru fiecare produs, certificatul de conformitate are anexată o listă cu vehiculele pe care se poate monta respectiva sursă de lumina de înlocuire LEDr.
– Sursele de lumină de înlocuire LEDr se montează numai pe vehicule omologate de tip european, pe care se pot identifica numărul de omologare de tip (pe plăcuța producătorului) și numărul de omologare al dispozitivului de iluminare (far, lampă etc.);
-Pe corpul dispozitivului de iluminare omologat se aplică prin etichetare marcajul de omologare de tip germană și numărul certificatului de conformitate emis de RAR;
-Utilizatorul trebuie să păstreze în vehicul declarația de conformitate emisă de titularul certificatului de conformitate, însoțită de copia certificatului de conformitate emis de R.A.R.;
– Este important și recomandat ca după montarea surselor de lumină LEDr, în special în cazul luminilor de întâlnire, să fie verificate unghiurile de înclinare inițială a fasciculului luminos și forma asimetrică a acestuia.
Lăcrimioara ZOTA