181 ani de la nașterea Reginei Elisabeta a României, poetă, eseistă și scriitoare - 2 ore în urmă
Amenzi mai mari, dar și noi drepturi pentru șoferi, în anul 2025 - 4 ore în urmă
Agentul de poliție rănit în accidentul de la Borșa are nevoie urgentă de sânge - 8 ore în urmă
Programul de vizitare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în aceste zile - 8 ore în urmă
Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 - în urmă
Mulți turiști au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din Maramureș - în urmă
Programul ierarhilor maramureșeni, duminică, 29 decembrie - 1 zi în urmă
Se fac înscrieri la Raliul Zăpezii, aflat la cea de-a XV a ediție - 1 zi în urmă
Patinoarul, distracția copiilor aflați în vacanță - 1 zi în urmă
Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 1 zi în urmă
Românii care au asigurări de viață vor fi raportați la ANAF
Românii care au asigurări de viață vor fi raportați la Fisc. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125 din 23 octombrie 2024 prevede această măsură. Firmele de asigurare vor raporta la ANAF date despre românii care-și fac asigurări de viață. Acestea au obligația ”să raporteze organului fiscal central, semestrial, lista persoanelor fizice rezidente care au contractat produse de asigurări de viață și alte produse financiare, tipurile de asigurări și alte produse financiare, precum și informații în legătură cu acestea”. În ordonanță se precizează că organul fiscal central nu beneficiază de un mecanism care să asigure colectarea informațiilor legate de asigurări de viață și alte produse financiare de la entitățile aflate în sfera de supraveghere a ASF. Iar ANAF trebuie să răspundă solicitărilor formulate de autoritățile competente din alte state membre, cu privire la asistența la recuperare. Prin aceste modificări legislative, se răspunde unei solicitări din partea Comisiei Europene privind aplicarea Directivei 2010/24/UE, care a cerut clarificări privind accesul la informațiile referitoare la asigurările de viață și alte produse financiare. De asemenea, se prevede posibilitatea furnizării unor astfel de informații care ar putea să facă obiectul asistenței la recuperare.
Sunt cazuri în care românii primesc amenzi de circulație în străinătate și nu le plătesc. Iar autoritățile de peste hotare încearcă să recupereze sumele și constată că nu au ce recupera. Chiar dacă poprirea pe asigurările de viață este interzisă prin Codul Civil, banii intră într-un cont bancar, pe care ANAF poate impune poprire.
Prevederile acestei Ordonanțe vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025.
Lăcrimioara ZOTA