Huberta – proză scurtă de Marian Ilea (I) - 2 ore în urmă
Încă o zi liberă pentru bugetari, în 2025 - 4 ore în urmă
Duminică seară, de vizionat „Pictorul de pancarte” de Marian Ilea, la Teatrul Ararat - 4 ore în urmă
Artistul Paul Surugiu (Fuego) va concerta la începutul primăverii, la Baia Mare - 17 ore în urmă
Activitate a elevilor Liceului „Emil Racoviță,” dedicată marelui poet Mihai Eminescu - 17 ore în urmă
O nouă acțiune de căutare-salvare a Salvamont Maramureș - 18 ore în urmă
Programul Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru duminică, 12 ianuarie - 18 ore în urmă
Cuvântul „MULȚUMESC” este sărbătorit pe tot globul, la data de 11 ianuarie - 19 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Liniștea care construiește încredere - în urmă
În Ruscova se organizează „An Nou pe rit vechi” - în urmă
PS Timotei Sătmăreanul va sluji la schitul din Baia Mare de sărbătoarea închinată Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
Sâmbătă, 9 noiembrie, de sărbătoarea închinată Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, făcătorul de minuni și vindecătorul de boli, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Schitul cu hramurile „Schimbarea la Față” și „Sfântul Ierarh Nectarie” din Baia Mare.
Sărbătoarea închinată Sfântului Ierarh Nectarie va începe din ajunul sărbătorii, de la ora 18:00, cu săvârșirea Slujbei Privegherii, rânduială ce cuprinde Slujba Vecerniei Mari unită cu Litia și Utrenia. Răspunsurile la strană vor fi oferite de membrii Grupului psaltic „Theologos”.
Amintim faptul că la începutul lunii august a acestui an Preasfințitul Părinte Iustin a sfințit, în prezența membrilor Administrației Eparhiale și a ostenitorilor Centrului Eparhial, Racla ce conține un fragment din Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina, vindecătorul de boli.
Sfânta Raclă este așezată spre închinare și cinstire la demisolul bisericii schitului, care a fost târnosit de Întâistătătorul nostru la data de 11 august 2024.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin spunea faptul că „schitul – „Taborul orașului Baia Mare” – va fi un simbol minunat al Băii Mari în dialog cu Catedrala Episcopală, aflându-se poziționată aproape în linie dreaptă cu aceasta: loc de rugăciune neîncetată, loc sacru de reculegere, liniște și pace pentru cei care au nevoie de toate acestea”.
Amintim faptul că din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, părintele arhidiacon Vasile Pop are și ascultarea de administrator al schitului, stareță fiind monahia Xenia Velnicu, iar părintele slujitor este Alin Groșan.
Troparul Sfântului Nectarie de Eghina, glas 1:
„Pe cel născut în Silivria şi ocrotitorul Eghinei, pe acela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un Dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui Ce te-a proslăvit! Slavă Celui Ce minunat te-a arătat! Slavă Celui Ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri!”