Share
Ultima tranșă de bani din acest an, pentru beneficiarii de carduri sociale

Ultima tranșă de bani din acest an, pentru beneficiarii de carduri sociale

Beneficiarii de carduri sociale urmează să primească în curând ultima tranşă de bani din 2024. Cardurile vor fi alimentate cu 250 de lei, sumă care, de anul viitor o să scadă la jumătate. Persoanele cu venituri mici, printre care se numără pensionarii cu venituri reduse, persoanele cu dizabilități și familiile monoparentale, urmează să primească în decembrie ultima tranșă de ajutoare sociale a anului, în valoare de 250 de lei. Potrivit legii, cei 250 de lei sunt virați o dată la două luni, între zilele de 14 și 29 ale lunii respective. Dar, de fiecare dată, banii au fost virați mult mai devreme. Pe de altă parte, din 2025 până în 2027, suma aferentă acestui tip de sprijin va fi redusă la jumătate, respectiv la 125 de lei și va fi alocată la şase luni, adică de două ori pe an și nu la fiecare două luni, așa cum s-a acordat anul acesta.

Sumele destinate pentru alimente și mese calde ar urma să fie virate în conturi, iar beneficiarii pot să fie siguri că își vor primi banii înainte de Sărbătorile de Iarnă. De acești bani vor beneficia peste 2,6 milioane de români. În prezent există 2,6 milioane de români din întreaga țară care beneficiază de acest ajutor.

Lăcrimioara ZOTA


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu