Marioara Murărescu – o legendă vie a folclorului românesc - 48 minute în urmă
Reacția Elenei Lasconi la atacurile lui Călin Georgescu - 50 minute în urmă
Alertă epidemiologică: Creștere alarmantă a cazurilor de gripă și infecții respiratorii - 54 minute în urmă
Moștenirea artistică a lui Klein József rămâne o parte importantă a patrimoniului cultural - 58 minute în urmă
Creșterea reprezentării UDMR în Maramureș - 1 oră în urmă
Tersánszky Józsi Jenő: băimăreanul care a refuzat să fie banal - 2 ore în urmă
Mănăstirea Moisei se pregătește de hramul de iarnă - 5 ore în urmă
La Biblioteca Județeană Baia Mare a avut loc o altă întâlnire din seria de conferințe „Provocările gândirii – incursiune în cunoașterea omului”, susținute de Marcel Mureșan - 5 ore în urmă
Povestea scrisului – o călătorie prin timp la Școala Gimnazială Baia-Sprie - 5 ore în urmă
Activitate de conștientizare la Școala „Ioan Mihalyi de Apșa” - 6 ore în urmă
De unde vin colindele
Povestea colindelor, cele mai îndrăgite cântece de Crăciun, își are rădăcinile în Europa, cu mii de ani în urmă. Obiceiul colindatului trebuie căutat în Imperiul Roman, în perioada precreștină a sa. Romanii numeau „calendae” primele zile ale fiecărei luni, când organizau festivități în cinstea unor zei, mergând din casă în casă, intonând un fel de cântece rituale cu caracter augural: urări pentru fertilitate, rodire şi belşug. Acest obicei se practica și la începutul anului agrar ori la sfârşitul său, ba chiar și toamna, în perioada culegerii recoltei. Nu departe de acest ritual erau și tracii, chiar dacii care, prin sărbători asemănătoare, își cinsteau zeii. În lumea romană erau foarte cunoscute festivitățile „calendelor” lui Ianuar, închinate, după cum se ştie, străvechiului zeu latin, Ianus Geminus, cel cu două feţe. Se pare că însăși denumirea de „colindă” de aici provine.
Odată ce poporul românesc, chiar în perioada plămădirii sale ca neam, l-a întâlnit pe Hristos, vechile colinde păgâne au fost încreștinate, textele acestora fiind rezervate unor istorii biblice, cu precădere legate de întruparea și nașterea Fiului lui Dumnezeu. Drumul de la „calendae” la „colinde” s-a parcurs, așadar, în mai multe secole. Cântecele noilor „calende”, colinde, nu mai preamăresc pe Ianus Geminus, nici pe tracul Dionisos, nici alte zeităţi, ci ele încep să vestească Naşterea Domnului, să facă urări creştineşti de sănătate, de belşug şi de pace pentru anul nou.
Semnificația colindelor s-a schimbat mult de-a lungul anilor, păstrându-se doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri și urări. Astăzi, se obişnuieşte ca în preajma Crăciunului oamenii să se adune în cete şi să pornească colindatul. Această tradiţie aduce bucurie atât celor care colindă pe la casele oamenilor, cât şi celor care primesc colindatori, răsplătindu-i cu daruri şi contribuind, astfel, la păstrarea datinilor străvechi.
Lăcrimioara ZOTA