Câteva zile ne mai despart de cea mai așteptată sărbătoare. Această perioadă este una specială, iar tradițiile și obiceiurile legate de Crăciun și perioada premergătoare lui încă se păstrează în Maramureș.
Mai multe aflăm de la Alexandra Lazăr, Muzeograf – Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș:
Se apropie Crăciunul, o sărbătoare așteptată cu drag de creștini. O sărbătoare așteptată cu nerăbdare de copii. O sărbătoare încărcată de obiceiuri, tradiții și învățătură. În această perioadă a sezonului rece, credințele străvechi se împletesc frumos cu cele creștine formând un corolar al spiritualității locului.
Maramureșul, cu cele patru zone etnografice, este locul în care oamenii încă păstrează aproape nealterate obiceiurile moștenite din străbuni. Ca orice bun creștin, maramureșeanul se pregătește an de an pentru Marea Sărbătoare cu 40 de zile înainte, atunci când începe postul, în 15 noiembrie. Această perioadă este precedată de ziua denumită Lăsatu(a) Secului, dată care anunță intrarea, în ziua următoare, în post. Potrivit liturgistului Badea Cireșan, amintit pe doxologia.ro, cuvântul sec „provine, mai degrabă, din deformarea expresiei «lăsatul secului», în care «seculul» este chiar secolul, adică veacul, timpul secular, lumesc. Astfel, pe lângă postul alimentar, cu bucate uscate, suntem chemați să lăsăm viața seculară și preocupările noastre lumești.”
Aflăm, așadar, de la doamna Măriuca Verdeș din satul Călinești, Valea Cosăului, că omul postea, dar în același timp „postea și casa”. Se făcea curățenie generală, se curăța tot, ștergarele se dădeau jos de pe pereți, iar „casa nu mai era în straie de sărbătoare”. Și vesela era pregătită pentru preparatele de post. Același lucru este susținut și de doamna Pălăguța Bârle, localnică de pe Valea Marei din Maramureșul Voievodal. Ea ne povestește că „la începutul postului se purificau toate vasele de gătit, fierbându-se în leșie (cenușă în apă clocotită)”. De asemenea, ne spune că „portul tuturor este «cernit» se renunță la culorile deschise, stridente, în special la roșu.” Astfel, straiele de sărbătoare ale oamenilor sunt înlocuite cu „haine neîmpodobite, cămeși neînflorate, cu culori mai sobre: vișiniu, negru, maro. Fetele și femeile nu poartă în această perioadă zgărdane sau alte podoabe,” ne spune și Măriuca.
Mai aflăm și că nu se oficiază nunți în acest interval de timp, se întrerup jocurile și petrecerile de orice fel. „Cu ani în urmă, acum începeau șezătorile în care se mânca numai de post – mălai fiert îndulcit, mere, nuci, semințe de toate felurile, cartofi copți sau fierți puși în coșulețe împletite cu mujdei de usturoi (ai). În șezători se iniția tineretul în lucru, comportament, se făceau rugăciuni și învățau colinde vechi, alte melodii erau interzise. Tot în acele șezători se puneau la cale mariaje între tinerii din familii. Fetele, practic, își pregăteau hainele și îmbrăcămintea casei: cergi, țoluri, ștergare, lepedeuri etc. – zestrea”, ne spune Pălăguța.
În această perioadă de post ce precedă marea sărbătoare a Crăciunului se celebrează Ziua Sfântului Andrei, în 30 noiembrie. „Fetele de măritat făceau plăcinte nedospite din apă, sare multă și fărină”, continuă să ne povestească Pălăguța.
“… era coaptă pe plită și apoi fata mânca jumătate din plăcintă așezată pe «tăietor» (bocul pe care se crapă lemnele cu securea). În acest timp ascultau din care parte latră vreun câine, căci de acolo va veni ursitul. Ca observație, fetele «țineau ajun» toată ziua și mâncau seara plăcinte. Cealaltă jumătate de plăcintă se punea cu un fir de busuioc sfințit sub pernă.” Pentru că plăcintele erau foarte sărate, ele provocau setea. Din această cauză se spune că fetele care își visau ursitul, iar în vis acesta le oferă apă de băut, se măritau anul următor.
Pe lângă predicții există și interdicții în acestă zi, despre care ne povestește doamna Pălăguța. Ele sunt legate de treburile casnice: „Femeile nu se piaptănă, nu mătură în casă, nu scot gunoiul ca să nu scoată norocul și banii. Se leagă foarfeci, cuțite, securea, nu se taie nimic pentru ca lupii să nu mănânce oi sau să atace gospodăriile.”
Dacă Sfântul Andrei aduce vești fetelor de măritat, Sfântul Nicolae aduce daruri copiilor în noaptea dintre 5 spre 6 decembrie. Moș Nicolae, cum este cunoscut printre cei mici, este cel care le aduce fulare, mănuși, ciorapi și căciulițe din lână, toate fiind pregătite în șezători de către harnicele mame și bunici. O vărguță și un măr completează cadoul pus pe fereastă.
Luna decembrie, încărcată de tradiții, ne prezintă, mai aproape de Crăciun, obiceiul de Ignat. Cu toate că perioada postului nu este gata (19/20 decembrie), gospodinele și bărbații care taie și pregătesc porcii au dezlegare pentru prepararea bucatelor specifice, cârnați, „păsătici” (caltaboș), slănină, jumări sau „șoait” (tobă). Aflăm de la Pălăguța Bârle că în această zi „se prepară «proaspătă» – carne fiartă, apoi rumenită și condimentată cu usturoi, sare și piper – la care se invită vecinii, tot cu dezlegare. Bineînțeles, se bea horincă. Băuturile alcoolice sunt interzise în restul postului.”
Câteva recomandări de alimente și preparate care se consumă pe meleagurile maramureșene în timpul postului le aflăm tot de la cele două doamne Măriuca și Pălăguța: „picioici în bloader” (cartofi copți), cartofi fierți sau scăzuți, mămăligă în pături cu dulceață, curechi (varză), mazăre (fasole) fiartă sau frecată, ciorbă acrită cu moare, tocăniță de hribe, laște (paste) fierte și amestecate cu nucă și cu zahăr, gomboți din cartofi cu prune și pesmet sau nucă, zeamă de poame uscate – mere, pere, prune, mălai fiert, mere coapte, dovleac galben plăcintar. Pentru duminici se pot consuma brozbuțe, curechi umblute (sarmale) cu ciuperci și păsat, iar pentru desert pancove (gogoși) din aluat fără ouă și lapte, cozonac/colac cu nucă.
Ușor, ușor zilele se scurg, ziua devine tot mai scurtă și Soarele luminează tot mai puțin, până când renaște aducând odată cu Hristos Lumina cea Adevărată. Din nou vedem cum credințele ancestrale, precreștine, se prind în horă cu învățămintele religioase creând frumosul tablou al tradițiilor noastre.
Astfel, an de an, în timpul postului, omului i se reamintește creștinește că viața trebuie trăită în cumpătare, bună credință, iubire de semeni și dărnicie și că aceasta este calea care trebuie urmată nu doar în timpul ce precedă Marile Sărbători, ci și pe parcursul întregului an.
Să fim buni unii cu alții, să ne respectăm și să trăim în înțelegere!
Sărbători cu liniște și pace, tuturor!”, scrie Alexandra Lazăr.
Sursa foto – Crăciun în Maramureș
