Share
Personalități maramureșene de ieri și de azi, născute în luna decembrie – Timiș Nicoară

Personalități maramureșene de ieri și de azi, născute în luna decembrie – Timiș Nicoară

Folcloristul și publicistul Timiș Nicoară s-a născut la 19 decembrie 1924 în Borșa.  A fost omul care a creat spectacolul în Maramureş, fiind fascinat de această lume. În anul 1964 a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. Nicoară Timiș vine la Baia Mare, fiind în permanență în mijlocul oamenilor, mai ales că stătea în Centrul Vechi a orașului, într-o locuință a Primăriei, care i-a fost dată în 1950. Casa lui era un adevărat muzeu, fiind pasionat și de sculptură. Fiica sa, Maria, confecționa zgărdane și crea cămăși țărănești. În 2011, a trebuit să se mute într-o garsonieră la periferie, iar acest lucru l-a marcat profund. Mergea frecvent spre Centrul Vechi, locul unde se simțea la el acasă.
A fost directorul Centrului Județean de Îndrumare a Creației Populare Maramureș (1966-1991). În această perioadă a inițiat mai multe manifestări artistice, cum ar fi: Festivalul obiceiurilor de primăvară „Tânjaua” – Hoteni, Festivalul cântecului și dansului din Chioar, Festivalul folcloric din Țara Lăpușului, „Cununa de grâu” – Stoiceni, iulie 1968, Festivalul „Hora la Prislop”, Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă de la Sighetu Marmației etc. A publicat numeroase articole în presa locală și centrală, cu tematică istorică, etnografică, folclorică și artă populară.  S-a ocupat de promovarea Maramureșului prin cărți, reușind să publice, până în anii 90, peste 50 de cărți. Opera sa cuprinde: Cartea munților, Borșa – schiță monografică, Baia Mare, Editura Fundației Culturale „Zestrea”, 2000 (cu Nicoară Mihali); Legendarul Găvrilă Mihali Ștrifundă din Borșa, Cluj-Napoca, Editura Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș-Vodă”, 2000; Titiana Mihali, privighetoarea de la poalele Pietrosului, Baia Mare, Editura Fundației Culturale „Zestrea”, Baia Mare, 2005; Mi-am văzut actul de deces, Baia Mare, Editura Eurotip, 2007, Arta populară din Maramureș semnată de Tancred Bănățeanu, Măștile populare de Francisc Nistor, Momente ale dezvoltării culturii și artei din Maramureș, foto-albume despre Maramureș publicate în 1967 și 1979, Tradiții maramureșene și multe studii și articole. A colaborat cu cei mai mari artiști fotografi ai vremii, Iuliu Pop și Francisc Nistor, de la care a adunat foarte multe fotografii în arhiva personală. A scris inclusiv o carte despre legendarul Ștrifundă, primarul Borșei care s-a împotrivit alipirii Maramureșului la Ucraina Sovietică.
Timiș Nicoară a încetat din viață la 21 martie 2011.
Sursa: 100 de personalități maramureșene care au făcut istorie, coordonator: Teodor Ardelean, Baia Mare: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, 2018.
Lăcrimioara ZOTA

Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu