În fiecare sâmbătă puteți citi pe DirectMM.ro câte o proză scurtă scrisă de Marian Ilea.
Anton Joseph Suszer parcase mașina pe tăpșanul dintre cele două blocuri ce parcă urcau înspre Dealul Minei. Acolo își cumpărase un teren de 14 ari. Al Trifenilor de pe Valea Chiuzbăii. În cartierul Microraion Vest din Mittelstadt. Ieftin. Trifenii aveau pămînturi pe vale și-n Chiuzbaia. Nu cumpăra nimeni de cînd se oprise mineritul în Mittelstadt. A cumpărat Anton Joseph Suszer pentru Marieta, ne- vastă-sa, și pentru Reka, fiică-sa. Totul a costat 20000 de euro, cît un apartament de trei camere în cartierul de blocuri al Mittelstadt-ului.
Și-a construit o casă, a ridicat ziduri de piatră de 2 metri. „Să nu se vadă blocurile”, a spus. Pămîntul lui se continua cu grădinile Trifenilor pe o lature. În lungimea casei erau cele două blocuri cu casele scărilor. Parcă lipseau copiii. Doar bătrînii, foști mineri, își mai cărau plasele pînă la piaţă ori la Alimentara lipită de fostul cămin de nefamiliști al minei din Mittelstadt, transformat în bloc de garsoniere.
„Nu prea vînd pămînt, domnule Anton Joseph, da’ pe ăsta-l dau, că am atîta peste tot pe valea asta, că-i de lucru cu el, iar io cu nevasta vrem să stăm la bloc în Microraion Vest, să fim domni. Îmi cumperi un apartament de trei camere și facem actele pe pămîntul dintre blocuri”, a zis domnul Trif în anul 2000, la 26 aprilie. Au bătut palma. De două- zeci de ani, Anton Joseph Suszer și-a făcut casa dintre blocuri.
Cînd răsărea soarele, lumina lui era ca lumina care trece prin borca- nul plin cu miere de stup. Era vie. Era blîndă. Mijlocul curţii se trezea la viaţă.
Cînd se-ascundea soarele, lumina se schimba, se-ntuneca, parcă tre- cea prin borcanul cu magiun.
Anton Joseph Suszer coborîse din mașină. În buzunarul de la haină avea mătănii aduse de la Muntele Athos. Cu mîna dreaptă pipăia biluţele, șoptind: „Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosu’, Joseph Anton Suszer.” Cîte cinci biluţe din mătănii, apoi alte cinci și încă cinci, în total cincisprezece. „Nici mai mult, nici mai puţin. Destul”, își șoptise și-n dimineaţa de 12 martie, anul 2021, Joseph Anton.
Își adusese mătăniile de la Muntele Athos din cauză că-n dimineţile fără soare, în dimineţile cu ploaie, stînd în casa dintre blocuri, la cafea, fără să se controleze, spunea: „Futu-i…”, de mai multe ori.
I-a spus ce i se întîmplă călugărului de la Mănăstirea Moisei, ăla cu care mergea în excursie la Muntele Athos.
Așa a ajuns proprietar de mătănii și de-atunci nu mai zice: „Futu-i…”, nici cînd plouă, nici cînd e soare. Ca într-un ritual de dimineaţă, zice:
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosu’, Anton Joseph Suszer.” Cînd uită de ritual, își amintește în drumu-i spre piaţă. Duce mîna la buzunar, mîngîie biluţele mătăniilor, uneori sărută Crucea cu care se termină acestea și zice ritualul. Simte că-l caută pacea, liniștea, că-i un ţipţer cu datoria împlinită.
Așa și-n 12 martie, anul curent, cînd parcase mașina. Venea din Germania, de la Nürnberg, cumpărase cu 20 000 de euro o mașină care avea 45000 de kilometri, era cu rodajul făcut. O găsise Reka, fii- că-sa, doctoriţa din Bruxelles. Anton Joseph Suszer luase cei 20 000 de euro ai Rekăi. Cu avionul pînă la Nürnberg, în vreme de pandemie cu COVID-19, a fost ușor de ajuns. N-a pus banii Rekăi în bancă, i-a cerut lui Claus Rudolph Stephens, văru-său, să-i pună pe-ai lui în contul lui Anton Joseph Suszer. A scăpat de comision. În Germania, Claus Rudolph Stephens n-a plătit nimic. A efectuat plata on-line. Banii au ajuns și Anton Joseph Suszer a plecat la drum. A pregătit banii Rekăi puși în buzunarul unde ţinea mătăniile, trebuiau returnaţi vărului său. Din Nürnberg a adus mașina pentru fată. „Așa merg treburile și-n vreme de pandemie în ţările unde tot așa mergeau și-nainte de pandemie”, zicea Anton Joseph Suszer.
Excursia la Nürnberg a fost ca o liniștire. În urmă cu un an și jumă- tate, cu un alt preot, neam al Suszerilor din Vișeu-de-Sus, unu’ Beșkid, s-a dus în Israel. A vizitat toate locurile sfinte. „A fost o altă liniștire, mai grozavă ca asta cu mașina Rekăi adusă din Nürnberg”, își spune Anton Joseph, mergînd către piaţa din Mittelstadt. La ora 10 va intra în biroul domnului Valerian Văleanu, jurnalistul Mittelstadt-ului. Gazeta orașului avea sediul în vechea clădire a primăriei.
***
Ștefan Suszer este șeful de azi al familiei Suszer din Zipser Reihe. Are doi copii. Pe Rudolph și pe Margareta, care locuiesc în Germania. La Nürnberg. Rudolph îl are pe Adrian Rudolph, care s-a întors în Vișeu- de-Sus. A ajuns pădurar. Îl are pe Claus Rudolph, tot la Nürnberg. Cel care i-a transmis on-line cei 20000 de euro lui Anton Joseph din Mittelstadt pentru mașina Rekăi. „Așa-s neamurile făcute”, își zice Anton Joseph Suszer. Se ajută de cîte ori trebuie.
Adrian Rudolph nu s-a simţit bine la Nürnberg. Îi lipseau nucii din curtea străbunicului Ștefan Suszer. Îi lipsea Valea Rîului din Vișeu, îi lipsea Mocăniţa și meseria de pădurar. Altceva nu le lipsea nimic la Nürnberg. Ștefan Suszer s-a bucurat că Adrian Rudolph a reînno- dat tradiţia familiei într-ale pădurăritului. Ștefan Suszer a fost și el la Nürnberg. Putea să rămînă definitiv. „N-am putut, domnule, n-am avut cum să dau Ţipţeraiul nost’ pe-o pensie la Nürnberg și pe un apar- tament într-un bloc cu trei etaje. Nu se dă Ţipţeraiul așa de simplu”, le spunea bătrînul ţipţer, care împlinise nouăzeci și trei de ani.
„Io am ajuns mecanic pe locomotivă. Din pădurar, mecanic. Am spart tradiţia pe care Adrian Rudolph a reluat-o. Pe vremurile cele cînd m-am făcut mecanic, banii nu ne-ajungeau de multe ori pentru cheltu- ieli. Io cu Hussak, cu Erwin, am ajuns mecanici. Cînd eram la ţipţeri, pădurari, amîndoi aveam grijă să curăţăm vasele în care se gătea zilnic, făceam și-alte munci în cabana noastră, unde aveam două bîrne pe care așezam ceaunele în care se gătea carne, varză sau fasole. A doua zi o luam de la capăt. Jumate din muncă Hussak, altă jumate din muncă io. De-aia am ajuns amîndoi mecanici, și pentru salariu mai bun.
În fiecare luni, pădurarii plecau din Ţipţerai la munte. Cu ei eram io și Hussak. Femeile rămîneau în Vișeu. Se-apucau de făcut tocmeli cu negustorii din pieţe. Cumpărau pe datorie, plăteau vinerea și sîmbăta, cînd le soseau bărbaţii cu lefurile.
Pe bîrnele-alea două din cabana unde găteam cu Hussak, încrestam cu un cuţit ora la care mîncau pădurarii. Și astăzi se văd crestăturile făcute atunci. A adus administraţia un funcţionar care ne-a luat munca de crestători, nu pe-aia de făcut curat și de gătit.
Pădurarii ăia lucrau cîte doișpe ore pe zi la doborît arbori, mîncau și dormeau la comun pe cetină de brad. Așa a fost. Toamna tîrziu, locu- rile păreau zdrenţuite. Era mai scurt programu’ de lucru. Așa se trăia.
În toamna asta care-a trecut, l-am avut ajutor pe Adrian Rudolph pă- duraru’, strănepotu’.
Astăzi e mare lucru să fii pădurar, nu ca pe vremea mea. Adrian Rudolph m-a rugat să-i dau voie s-adune nucile. I-am dat voie. În Ţipţerai trăim ţipţeri. Am fost și două mii de suflete. Acuma-s cam patru sute. Unii au ajuns aici din Spis, alţii din Austria și alţii, șapte familii, din Gmunde. Așa a ajuns cartieru’ ăsta cu străzi drepte. Am primit fiecare cîte nouăsprezece pași de pămînt cu ieșire la viitoarele străzi, plus un lot pentru cartofi la locu’ la care-i zice Poduri. Zipser Reihe i s-a spus cartierului de case. Ţipţerai i se zice și astăzi. Între noi și sași e mare diferenţă. Noi cu meseriile mai sărace, la pădure, în minerit. Lefurile mai mici. Dar așa am trăit, așa am crescut, separaţi de restu’ orașului, legaţi de oraș cu un pod. Cum să părăsești așa ceva? În Spis ori Zips, am avut și universitate pentru ţipţeri. Nu pleci cu mașina din Ţipţerai ca să rămîi în Nürnberg cînd ai venit săptămîni bune de lîngă Levoca ori din Gmunde cu căruţele. Adrian Rudolph a priceput. De-aia s-a-ntors, de-aia are casă și ca nevastă o ţipţeroaică”, mai zice Ștefan Suszer, cărînd găleţile smălţuite, pline cu nuci, în pivniţă.
***
Ştefan Suszer cel bătrîn: Hai sub nuci, Hussak, că-i căldură de toamnă, stăm să belim coaja nucilor și bem o pălincă de mai an.
Erwin Hussak: Mergem, Ștefane.
Ştefan Suszer (scoate paharele, aduce o sticlă plină cu pălincă gal- benă, umple paharele, pe masă e un blid de lut ars plin cu nuci învelite în cojile verzi, cei doi sparg nucile, aruncă în grădină cojile, paharele se golesc și se umplu la loc): Oberwischau ori Felsővisó, Hussak, aici sînt, lumină de toamnă așa frumoasă-n alt loc nu-i. Degeaba zice Anton Joseph din Mittelstadt că la el în curte-i ca mierea dintr-un borcan plin. Aici, lumina curge toamna ca șuroaiele de miere. Cartieru’ nos- tru-i Zipser Reihe ori Ţipţerai.
De-ai noștri mai sînt pe-aici: Anton a lu’ Wilk, Johann a lu’ Traxler, și dacă numeri ăia nouăsprezece pași de teren la stradă, vezi că-s de la-nceput aici.
Erwin Hussak: Ar mai fi a lu’ Stellmachen, bătrînu’ Riete a lu’ Kover Gyorgy și noi. Tot mai puţini. Parcă și casele-s altfel, Ștefan.
Ştefan Suszer: Mai mulţi avem în Nürnberg. Acuma-i COVIDu’ ăsta, Erwin, pe-aici nu-i. În oraș își face de cap. Pîn’ la podu’ ce te trece-n Zipser Reihe. Aici n-ajunge. Vremuri rele peste tot, Erwin. Nici la Nürnberg nu-i ușor, așa-mi spune Adrian Rudolph, păduraru’ nost’.
Erwin Hussak: Așa-i, cum zici, așa-i.
Ştefan Suszer: Mîine dimineaţă am de făcut curat în grădină. O bă- tut păduraru’ toţi nucii ăia bătrîni. M-am gîndit că-s neputincios, că Cel de Sus le tomnește pe toate. Dacă nu era Adrian Rudolph, se ducea de rîpă și gospodăria asta.
Erwin Hussak: Și la mine ca la tine, Ștefan. Ce face Reka, nepoata, Anton Joseph, tată-său, și Marieta, nevastă-sa?
Ştefan Suszer: Bine, bine, bine. Anton cu pensia și cu drumurile lui prin cele ţări, Marieta-și vindecă leucemia cu rugăciuni, așa-mi zice:
„Bunicule Ștefan, cînd Reka avea cinci ani și eram cu leucemia, m-am rugat să pot ajunge s-o văd elevă de școală, apoi elevă de bacalaureat, apoi studentă, și azi e doctoriță la Bruxelles, eu am cabinetu’ de cardi- ologie-n Mittelstadt. Cu Reka mă văd la congrese medicale de cardio- logie. În fiecare zi m-am rugat, bunicule Ștefan, fără Dumnezeu nimic nu se-ntîmplă bun. Toţi care-au avut boala asta din anu’ ăla cînd mi-o apărut și mie sînt morţi. Noroc cu Anton, că-i în putere. Îi dau în fie- care zi un Aspenter, c-așa cere. Cu Aspenter am început pentru inimă, cu Aspenter merg mai departe, pîn’ la capăt.”
Erwin Hussak: Și bine face, Ștefan Suszer. Cu ce-ncepi, cu aia să te tot duci, dacă nu-ţi face rău.
Ştefan Suszer: Așa-i spune Anton Joseph Suszer, subingineru’ nost’ de pe Valea Rîului, nevestei lui, care-i de meserie în Aspenter, Erwin. Lucrurile astea-s mășcate. Nimic nu mai e alb ori negru, și poate că n-a fost niciodată.
***
E către seară. Pe Valea Rîului a prins a bate vîntul răcoros de toam- nă, cei doi ţipţeri se ridică de la masa de sub nuci a familiei Suszer. Se duc împleticindu-se înspre podul de peste rîu. Povestesc. Dau din mîini. Se contrazic. Se ceartă. Se împacă.
***
În biroul gazetei din Mittelstadt, Valerian Văleanu își bea cafeaua de dimineaţă. De la fereastră se vede Dealul Minei și turnul bisericii catolice din centrul Mittelstadt-ului.
Anton Joseph Suszer stă în fotoliul de lîngă biroul de lucru al gaze- tarului din Mittelstadt.
Valerian Văleanu: Te-ascult, Anton.
Anton Joseph Suszer: Am adus-o, Valerian. Mașina Rekăi e lîngă casa din Microraion Vest. Așa călătorie apăsătoare… nu mi-a plăcut. Noroc că-i bună mașina. Am venit pe autostradă fără nicio piedică. De vaccinat împotriva COVID-ului m-am vaccinat la fostu’ spital din Mittelstadt. Am făcut rapelu’ și apoi am plecat cu avionu’, cu hîrtia aia pe care scrie că m-am imunizat și cu banii Rekăi în jeb. Acolo, Valerian, controale nu-s, numa’ pentru COVID. Acolo vaccinu’ Pfizer-BioNTech, uită-te-aci ce scrie pe hîrtia asta, îţi deschide orice ușă. Poliţiștii duc mîinile la chipiuri. Așa am păţit lîngă Nürnberg, unde un poliţist și-o poliţistă faină, cu faţa de mongolă ori chinezoaică, m-a-ntrebat în ro- mânește, trebe c-a studiat pe-aici, pe la Cluj, dacă știu de COVID. I-am spus că da. Că și la noi e ca-n Germania. I-am arătat hîrtia cu vaccinu’ și rapelu’. A verificat-o și-a zis: „Vaccinat cu Pfizer-BioNTech.” A dus mîna la chipiu și m-a salutat. Atîta a fost, Valerian. Altfel pe-acolo, dacă te prinde după ora de noapte, capeţi 2000 de euro amendă, fără alte comentarii-n plus. Am văzut Nürnbergu’, orășelele din jur, toate pustii. Ca pe timp de molimă.
Am dus banii lu’ Claus Rudolph, văru-meu, a doua zi am plătit mașina reţinută de Reka. Și la drum. Nimic deosebit pe autostrăzile din Austria. Mi-am zis că voi mînca la kilometru’ 60, în Ungaria, unde cunosc restaurantu’. În Nürnberg, cafeaua am băut-o la automate, în magazine de haine ori pantofi nici nu te poţi apropia. Numa’ la alimen- tare, la cîrciumi, poţi mînca la carton.
La kilometru’ 60 m-a oprit un echipaj de poliţie, care mi-a explicat că n-am de ce să ies de pe autostradă, că nu-i voie, Valerian. După ce le-am arătat hîrtiile cu vaccinarea, cu rapelu’, cu Pfizer-BioNTechu’, au salutat ș-ăia cu mîinile la chipiu. N-am mai oprit să mănînc. Am zis că lîngă Carei o să stau la micu’ dejun într-un loc pe care-l cunosc. Zis și făcut. Atîta-i toată excursia asta, vai de ea! Da’ mașina-i adusă. Europa-i pustie. Parcă nimic nu mai seamănă cu ce-a fost, ori de călă- torit am călătorit prin toate orășelele toţi anii ăștia.
Anton Joseph Suszer a primit cafeaua de dimineaţă. O bea tacticos. E gata să răspundă la întrebările pe care i le va pune Valerian Văleanu.
***
Anton Joseph Suszer s-a născut în cartierul Zipser Reihe. A copilărit acolo. A cules nuci, a făcut primele opt clase ale școlii din Zipser Reihe. Liceul la Sighet. Bacalaureatul l-a luat cu media 8,37. Facultatea de subingineri la Baia-Mare. A muncit la minele din Cavnic, Borșa, Baia- Sprie, Herja. S-a înscris la Facultatea de Electromecanică din Cluj, ca să-și termine studiile ca inginer. A cunoscut-o pe Marieta, studentă la medicină, blondă cu pistrui și plinuţă. A luat-o de nevastă. Au avut-o împreună pe Reka.
Reka-i doctoriţă la Bruxelles. Cîștigă bine.
Marieta, cu boala ei, cu spitalul ei din Mittelstadt și cu congresele ei de cardiologie.
Anton Joseph Suszer a ieșit repede la pensie. La cincizeci de ani a fost liber. Avea douășcinci de ani munciţi în minele din Maramureș. A început să-și umple timpul. Se ducea la congresele Marietei, ca înso- ţitor. O urma și pe Reka. A vizitat Asia, America, Europa. A fost la un congres de cardiologie pînă și-n Islanda.
Reka a crescut prin congresele Marietei. „Azi, are congresele ei”, își spune Anton Joseph Suszer.
De cînd familia Suszer are casa între cele două blocuri din Microraion Vest, înspre Dealul Minei, la orele 13 familia Suszer ia masa.
Anton Joseph Suszer a ieșit valvîrtej din primăria Mittelstadt-ului. S-a despărţit de Valerian Văleanu. Cu două pungi de plastic pline cu legume, a grăbit pasul prin centrul medieval din oraș.
Era ora 12:35. La 13 îl aștepta Marieta cu masa. Cu siguranţă văzuse că Anton Joseph Suszer a parcat mașina Rekăi.
„Excursii din astea n-am să mai fac”, își spunea Anton Joseph Suszer în drum către casă.
La intersecţia cu strada ce duce spre valea unde-i Borcutul din Mittelstadt, Anton Joseph se opri brusc. Parcă-și amintise ceva. Luă plasele într-o singură mînă. Dreapta rămasă liberă era la buzuna- rul hainei în care avea mătăniile. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, Anton Joseph Suszer”, prinse a zice, în timp ce degetele mîinii mîngîiau biluţele mătăniilor.
La orele 13 fără două minute, Anton Joseph Suszer deschide poarta casei dintre blocurile din Microraion Vest. Simte în nări friptura de porc din cuptor. Îi e foame. O s-o vadă pe Marieta. Nevastă-sa. În no- iembrie, anul 2020, a crezut c-o va pierde. Din cauza COVIDuluI-19.
„Am avut noroc cu colegii mei cardiologi, Anton”, i-a spus Marieta.
„A fost o formă gravă de boală. Fără oxigen n-o treceam.” În februarie 2021, Marieta s-a vaccinat împotriva infecţiei. Avea anticorpi din boa- lă și alţi anticorpi din vaccinul Pfizer-BioNTech și din rapel. „Marieta e-n siguranţă”, își spunea Anton Joseph Suszer, ducînd mîna dreaptă la buzunarul hainei în care avea mătăniile.
***
„Mîine merg pînă-n Zipser Reihe, acasă, iar peste-o săptămînă trec în Ucraina la Bukovel, la schi. Acolo-i prima zi de schiat după ce-au oprit sportu’ și staţiunea din cauza COVIDuluI-19”, își spunea Anton Joseph Suszer. Cînd intră în casă îl copleșește o mare bucurie: „Cu mine vaccinat și cu rapelu’ făcut reîncepe sezonu’ de schi-n Bukovel”, mai apucă să șoptească Anton Joseph Suszer.
Marieta îl strînge în braţe. Îl întreabă cum a fost călătoria. Se așază tacticos în fotoliul de lîngă fereastră, pregătită să-i asculte poveștile.
Marian ILEA
Citește și
Eșarfa roșie a domnișoarei Ersinia Dan – proză scurtă de Marian Ilea (II)
