Share
Artistul Florin Ștefan va susține un recital deosebit de nai la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Artistul Florin Ștefan va susține un recital deosebit de nai la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» vă invită să sărbătoriți împreună acest moment important printr-un recital deosebit de nai, susținut de Florin Ștefan.

Evenimentul va avea loc pe 15 ianuarie, de la ora 17:00, în sala de expoziții temporare a muzeului.

„Florin Ștefan, un muzician dedicat și pasionat, născut chiar în Baia Mare, ne va împărtăși din măiestria sa artistică, aducând în prim-plan instrumente arhaice și muzica tradițională maramureșeană. Cu o carieră ce se întinde pe mai bine de două decenii, Florin a colaborat cu numeroși artiști și formații din întreaga lume, reușind să aducă împreună stiluri muzicale diverse: de la jazz și rock, până la folk și muzică clasică. Alături de trupa Semnal M, cu care a colaborat timp de 20 de ani, și cu formația Gipsy Grup, Florin a făcut cunoscută muzica autentică din Maramureș, în țară și în străinătate.

Programul recitalului va include piese reprezentative precum temele principale din Rapsodia Română de George Enescu, Ciocârlia de Fănică Luca, Doina din Ardeal, Lonely Shepherd de Gheorghe Zamfir și James Last, Ave Maria de Schubert, și Ruga de sărbători. De asemenea, publicul va avea ocazia să asculte Balada soarelui interpretată la liră, precum și culegeri din repertoriul arhaic al Maramureșului și Transilvaniei.

Recitalul de nai este o invitație de a pătrunde în lumea fascinantă a tradiției muzicale, unde vechile instrumente prind viață prin mâinile unui adevărat maestru. Este un moment dedicat tuturor celor care iubesc cultura noastră și doresc să își regăsească rădăcinile prin muzică.

Vă așteptăm cu drag să fiți alături de noi într-o seară dedicată frumuseții și bogăției culturii românești”, transmit cei de la muzeu.

Intrarea este liberă, iar publicul este invitat să participe la o seară de neuitat, în care muzica devine punte între trecut și prezent.

Pentru informații suplimentare: 0262 213 964 sau prin e-mail la muzartbm@yahoo.com.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu