În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Moldovei cu Țara Românească, un moment istoric fundamental pentru devenirea României moderne. Evenimentul este legat de numele lui Alexandru Ioan Cuza, una dintre cele mai rezonante figuri ale istoriei românești, un domnitor vizionar și reformator care a pus bazele statului modern român prin Unirea Principatelor și reformele sale îndrăznețe în educație, agricultură și administrație, devenind un simbol al progresului și al unității naționale. Prin urmare, a fost un om înzestrat cu deosebite calități dar, după cum vom vedea, și cu defecte scandaloase, omise din varii motive de istorici.
În cele ce urmează vă propun să facem cunoștință cu omul A.I.Cuza, cu deprinderile sale mai puțin ortodoxe, care l-au modelat ca bărbat, i-au influențat succesul și în final căderea.
Există neclarități legate de data sa de naștere dar diploma de bacalaureat emisă de Universitatea din Paris la 21 noiembrie 1836 stipulează că s-a născut la data de 12 septembrie 1818 la Bârlad, în “Mahalaua de Gios a Târgului”. Provenea dintr-o familie înstărită. Tatăl său, Ioan, se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni iar mama sa, Sultana, văzuse lumina zilei pe malul Bosforului. A avut o copilărie fericită și până în anul 1831 a învățat la Iași, la pensionul francezului Victor Cuenin, unde i-a avut colegi pe Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. Liceul l-a terminat la Paris. A încercat să studieze medicina, însă, după primul curs de disecție a renunțat, convins că nu este croit pentru o astfel de realitate. A încercat apoi să studieze dreptul dar nu si-a finalizat studiile.
Parisul l-a inițiat însă în alte direcții. Lăsat singur la vârsta adolescenței, s-a lăsat ademenit de viața mondenă tumultuoasă, libertină și de ce nu, desfrânată. Nopțile lungi, în compania unor prieteni ușuratici, au devenit curând o rutină. Parisul, pestriț și însetat de distracție, era ticsit de femei frumoase lipsite de prejudecăți, îndrăznețe și cu reputații îndoielnice. Sângele clocotitor al tânărului moldovean nu a putut rezista atracțiilor sexului frumos, ba mai mult, s-a ales și cu patima jocului de cărți. Toate acestea necesitau bani, mulți bani, iar când părinții au observat inutilitatea șederii sale în capitala franceză l-au chemat acasă. Era însă prea târziu, deprinderile pariziene îl vor urmării tot restul vieții.
Întors în țară renunță definitiv la pretențiile academice și se dedică carierei militare, astfel că la 15 septembrie 1837 este primit în armată și, ca orice fiu de nobil, obține gradul de cadet. Întâmplător sau deliberat, se stabilește la Galați unde orașul îi oferă râvnita viață mondenă pe care o părăsise de curând. Era „un bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfăţişare plăcută şi ademenitoare” (scrie D.Bolintineanu în volumul ”Viaţa lui Cuza”). Dacă mai adăugăm și uniforma militară, care în acei ani funcționa ca un magnet pentru femei, putem înțelege de ce viitorul domnitor a avut numeroase aventuri amoroase, ocazionale, lipsite de importanță. Între timp s-a transformat într-un împătimit de jocuri de noroc. Și cum viciile sunt complementare, a devenit un fumător înrăit și un exagerat consumator de cafea. O combinație cumplită pentru inimă și plămâni. Acest mod de viață deprins la Paris era și la Galați extrem de costisitor și nu odată a avut parte de situații financiare dificile. Când lipsa banilor a devenit acută, tânărul de doar 25 de ani și-a asigurat confortul material tot cu ajutorul unei femei.
Al. I. Cuza şi Doamna Elena – pictură din Biserica Domnească de la Ruginoasa
Soluția s-a materializat la 30 aprilie 1844 printr-o căsnicie avantajoasă cu Elena Rosetti, fiica de 18 ani a postelnicului Iordache-Solescu și a soției sale Catinca. Elena Cuza era plăpândă, fără atuuri fizice notabile, dar a fost descrisă ca fiind o femeie blândă cu o mare fineţe sufletească, sfioasă și retrasă, credincioasă și devotată, cu o personalitate complet opusă soțului ei exuberant și nestatornic.
Căsnicia nu a schimbat mai nimic din obiceiurile scandaloase ale viitorului domnitor, rămânând același client pătimaș al localurilor de plăceri din Galați și Iași. Soția în schimb, îi era devotată și sincer îndrăgostită. Sărmana a riscat totul când soțul ei a avut necazuri și practic a salvat viața celui care o dezonora. Cu acea ocazie, Cuza putea pierde enorm dacă oamenii domnitorului Mihail Sturdza ar fi reușit să captureze revoluționarii printre care se găsea și el dar Elena și-a învins timiditatea și a pornit singură la drum pentru a mobiliza ajutoare. A reușit, l-a salvat, însă greul pentru ea abia dacă se întrezărea.
Una dintre problemele care umbreau orgoliul viitorului domnitor ținea de gradul militar care stagna. Desigur, tot o femeie a reușit să rezolve și acest neajuns. A fost prima relație amoroasă extraconjugală mai serioasă din viața lui Cuza.
O chema Cocuța Vogoride, soția caimacamului Nicolae Vogoride, un antiunionist convins, de origine bulgară. Cocuța era o femeie frumoasă, energică, iubitoare de neam și de țară, una dintre eroinele Unirii din ianuarie 1859. La insistențele ei, caimacamul Vogoride l-a avansat în ierarhia militară într-un ritm amețitor, astfel că în doar 45 de zile a devenit pe rând locotenent, căpitan și maior. Mai târziu, pe când milita în partida pro-Unire, Cuza a acceptat fără nicio reținere sau mustrare de conștiință o nouă avansare la gradul de colonel, tot din partea aceluiași Vogoride antiunionistul. Era în mod evident un comportament duplicitar dar ce mai conta? Un grad de colonel este totuși un grad de colonel.
Prin urmare, dragostea față de Cocuța a fost extrem de avantajoasă și de productivă. În tot acest timp, căsnicia se destrăma vizibil iar Elena Cuza suferea îngrozitor deoarece natura îi smulsese capacitatea de a naște vreodată un copil.
După alegerea sa ca domnitor și mutarea la București, viața lui Cuza a intrat pe un nou făgaș dar cu aceleași metehne care vor atinge niveluri maxime. Contemporanii săi l-au descris ca un om extrem de inteligent, spontan dar în același timp leneș și delăsător. A.D Xenopol scria: ,,el lăsă adeseori treburile pe mâinile oamenilor săi de încredere”. Lipsa de seriozitate pe care o afișa era enervantă pentru multă lume. Prietenii și colaboratorii aveau să-l ocolească, chiar să-l abandoneze, deoarece era zeflemitor și ironiza pe toată lumea. În scurt timp, doar caracterele îndoielnice îi mai erau apropiate. Dornic de noi aventuri, ieșea noaptea prin București însoțit de consilierul și prietenul său M.Kogălniceanu, care se pare că deținea un carnețel cu adresele a peste 700 de ibovnice de lux. Carnețelul cu pricina nu este o ficțiune ci a fost descoperit în arhive și este la îndemâna istoricilor.
Bărbații puternici, cu afinități atât de evidente pentru femei, devin întotdeauna o pradă ușoară pentru curtezanele cu experiență. Nici domnitorul Cuza nu a făcut excepție de la regulă. De data aceasta era vorba de o brunetă foarte frumoasă, cu ochi albaștri, care eclipsa toate femeile care apăruseră până atunci în viața lui.
Maria Obrenovici, era inteligentă, cu spirit de aventură, vorbea mai multe limbi și grație frumuseții fizice era foarte admirată de bărbați, cărora le răspundea favorabil destul de des. Fusese căsătorită de două ori și repudiată de fiecare dată din motive ușor de înțeles. Născuse și doi copii dar nu îi avea în grijă pe niciunul. Un suflet hain, interesat și josnic. Cuza nu a fost interesat de aceste aspecte și atracția fizică a învins. Ceea ce a început ca o aventura de o noapte se va dovedi treptat o dragoste intensă, durabilă și dezastruoasă.
Galant, Cuza i-a dăruit o locuință cochetă, aproape de Palatul Domnesc. Maria devenise amanta preferată și își putea etala imensa vanitate deoarece obținea orice cu un efort minim. Cu timpul a pătruns chiar în Palat unde lua masa singură cu Domnitorul. Elena Cuza era acolo, știa totul, dar nu s-a destăinuit niciodată nimănui, nu s-a plâns niciodată nimănui, ba chiar a acceptat să adopte cei doi fii care au rezultat din relația celor doi amanți.
Lucrurile au evoluat atât de hidos încât doamnele care țineau la propria reputație au refuzat să mai participe la evenimentele de la Palat. Atât de iubit cândva, Cuza devenise nefrecventabil. În jurul său apăruse o camarilă coruptă și fără nicio valoare. Nimeni nu mai suporta situația și trebuiau luate măsuri.
Ca urmare, vârfurile opoziției au organizat abdicarea forțată și femeia care se presupunea că îi era complet devotată a avut un rol crucial în derularea acțiunii. Maria Obrenovici, mama copiilor lui A.Cuza, își trădase amantul și acceptase un rol infam.
În seara zilei de 10 februarie 1866, împreună cu un cartofor celebru, aceasta l-a provocat pe Domnitor la un joc de Whist, apoi, târziu în noapte, la reținut în dormitor, știind că un număr de ofițeri vor veni să-l aresteze. În zori, militarii au pătruns prin ușa lăsată deschisă de Maria și au pus pistolul la tâmpla celui care încă dormea cu zâmbetul pe buze.
Evident, Maria a dispărut pentru totdeauna, fără cei doi copii, cu banii primiți în schimbul trădării. La doar 41 de ani, a descoperit că este bolnavă de cancer și s-a sinucis.
A.I.Cuza a părăsit țara pe 13 februarie, împreună cu Elena și cei doi copii. Pe 10 mai, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat Domnitor al României sub numele de Carol I.
