În articolul intitulat „Călătoria mea în lumea de basm a Maramureșului – România uitată de timp”, publicat pe 4 februarie 2025 în The Guardian, autoarea Liz Boulter explorează regiunea Maramureș din nordul României, evidențiind farmecul său tradițional și autenticitatea culturală.
Boulter descrie peisajele pitorești ale Maramureșului, unde dealurile sunt împodobite cu căpițe de fân care seamănă cu „ființe prietenoase cu părul lung”. Ea remarcă arhitectura tradițională a caselor din lemn, multe dintre ele având porți sculptate manual, cu acoperișuri din șindrilă și grinzi masive. În timpul serii, satul prinde viață: vitele se întorc de la pășune, căruțele trase de cai străbat drumurile, iar localnicii se adună în jurul focurilor.
Autoarea subliniază contrastul dintre tradiție și modernitate în Maramureș. Deși regiunea păstrează un mod de viață aproape neschimbat de secole, România în ansamblu se dezvoltă rapid în sectorul tehnologic, având unele dintre cele mai mari viteze de internet din Europa. Astfel, casele tradiționale din lemn coexistă cu tehnologia modernă, creând un contrast fascinant între vechi și nou.
Bisericile și mănăstirile din Maramureș impresionează prin arhitectura lor unică, cu acoperișuri abrupte și turnuri înalte, toate acoperite cu șindrilă de lemn. Liz Boulter menționează mănăstirea din Botiza și biserica din Ieud, cea mai veche dintre cele opt biserici de lemn din zonă incluse în patrimoniul UNESCO, construită în 1628 și decorată cu picturi viu colorate.
Un alt punct de atracție este Cimitirul Vesel din Săpânța, renumit pentru crucile sale de lemn sculptate și pictate în culori vii, care ilustrează scene din viața sau moartea celor îngropați acolo, oferind o perspectivă unică asupra modului în care comunitatea privește moartea ca parte integrantă a vieții.
Articolul evidențiază, de asemenea, eforturile unui cuplu german, Volker Bulitta și Lilli Steier, care renovează case tradiționale de lemn și oferă turiștilor o experiență autentică în Maramureș, contribuind astfel la păstrarea și promovarea patrimoniului cultural al regiunii.
În concluzie, Liz Boulter prezintă Maramureșul ca pe o „lume de basm” unde tradițiile și viața rurală continuă să prospere, oferind vizitatorilor o experiență autentică și profundă a patrimoniului cultural românesc.
Interesul publicației The Guardian pentru Maramureș nu este unul recent, ci face parte dintr-o tradiție mai largă de reportaje care au surprins farmecul autentic al regiunii de-a lungul anilor. Un exemplu notabil este articolul „My travels: William Blacker in Romania”, publicat pe 18 decembrie 2010, în care autorul descrie satele transilvănene ca fiind desprinse dintr-un peisaj de Crăciun, evidențiind atmosfera tradițională și nealterată a locurilor.
De asemenea, în „The great east European road trip part four: Romania” (29 august 2015), jurnalistul remarcă faptul că, deși modernizarea începe să își facă simțită prezența, Maramureșul rămâne un colț de lume unde timpul pare suspendat, iar bisericile de lemn, pădurile și fânețele oferă o fereastră către un mod de viață păstrat intact de secole.
Mai recent, în „My best shot: Rena Effendi on haymaking in Transylvania” (22 august 2019), fotografa Rena Effendi povestește despre cele trei săptămâni petrecute în șase mici cătune maramureșene, fiecare cu mai puțin de 500 de locuitori, unde a surprins, prin obiectivul său, esența vieții rurale autentice.
Aceste articole, alături de cel mai recent reportaj din 2025, confirmă fascinația presei internaționale pentru Maramureș, o regiune care continuă să inspire prin tradițiile sale vii, peisajele spectaculoase și oamenii săi ospitalieri.
Îmbinând trecutul și prezentul, Maramureșul rămâne o comoară culturală unică în Europa, oferind vizitatorilor o incursiune într-o lume nealterată de modernitate.
Vasile Petrovan
Foto – Mănăstirea Botiza, una din fotografiile din „The Guardian”
