Share
Tudor Mușatescu, maestrul umorului și al teatrului românesc

Tudor Mușatescu, maestrul umorului și al teatrului românesc

Astăzi, 22 februarie, celebrăm 122 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari dramaturgi și umoriști ai literaturii române – Tudor Mușatescu. Născut în 1903, în comuna Matău, județul Argeș, într-o familie cu o tradiție respectabilă, Mușatescu avea să devină un nume de referință în cultura română, datorită talentului său literar și spiritului său inconfundabil.

Încă din anii de liceu, la Sf. Sava din București, și-a manifestat pasiunea pentru scris, fondând reviste precum Ghiocelul sau Muguri. A studiat atât Dreptul, cât și Literele la Universitatea din București, dar adevărata sa vocație a fost scena.

Debutul său dramaturgic s-a produs în 1923, la Paris, cu piesa Focurile de pe comori. Ulterior, cariera sa a cunoscut o ascensiune spectaculoasă: în 1932, „Titanic Vals” cucerea publicul și consacra definitiv numele lui Tudor Mușatescu în teatrul românesc. Urmau capodopere ca …Escu, Visul unei nopți de iarnă și Profesorul de franceză, piese care și astăzi rămân în repertoriul marilor teatre.

Dramaturg, poet, umorist și jurnalist, Mușatescu a fost și un fin observator al societății, surprinzând cu ironie și căldură realitățile vremii sale. Pe lângă scrierile proprii, a tradus și adaptat numeroase piese, a condus teatre și a contribuit la dezvoltarea scenei românești alături de regizori celebri precum Sică Alexandrescu.

Astăzi, moștenirea lui Tudor Mușatescu rămâne vie. Replica sa celebră din Titanic Vals – „Nu dăm și noi un ban la băiat?” – răsună și acum în memoria colectivă, la fel ca umorul său fin și spiritul său inegalabil.

Vasile Petrovan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu