Spectaculos! Salvare aeriană dramatică în Munții Maramureșului - 4 ore în urmă
Cinci pași simpli pentru a învăța mai bine - 6 ore în urmă
Obezitatea în creștere la tineri: Riscuri majore pentru sănătate - 7 ore în urmă
Seară de quiz la Shura Bistro Caffe – Provocare pentru minți istețe - 8 ore în urmă
Mărțișoare tradiționale realizate de micuții de la Gradinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș - 8 ore în urmă
Polițistele Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă, alături de o bunicuță care trăiește singură - 9 ore în urmă
Lăsarea de sec în satele din Maramureș - 9 ore în urmă
Trei eleve din cadrul Școlii de Artă Sighetu Marmației s-au reîntors acasă cu premii de la Festivalul-Concurs Național de Folclor „Cântec din Țara de Sus” - 9 ore în urmă
PS Iustin: „Postul, pentru adevărații creștini, este prilej de bucurie și râvnă sporită pentru a înmulți rugăciunea smerită, nevoință asumată și iubirea milostivă prin fapte bune” - 9 ore în urmă
Proiectul „FILON DE ROMÂNIA” în Baia Mare – Promovarea autenticității românești la nivel global - 11 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Scurte considerente istorice și teologice cu privire la perioada Postului Mare
Încă din perioada Vechiului Testament noţiunea de post a cunoscut valenţe deosebite. Pornind de la postul protopărinţilor şi până la cel din cultul vechi testamentar, postul a fost înţeles şi practicat diferit.
Am putea spune că cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu omului, în paradis, a fost porunca postului. Astfel, Adam şi Eva, aşezaţi în rai, au primit porunca să mănânce din toţi pomii, numai din pomul cunoştiinţei binelui şi răului să nu mănânce, fiincă în ziua în care vor mânca negreşit vor muri, adică vor deveni din nemuritori, muritori.
Urmaşii lui Adam s-au străduit mereu să-şi reia relaţiile de iubire cu Dumnezeu, unul dintre mijloace fiind postul. Astfel, postul devine un act de cinstire a lui Dumnezeu şi îl găsim între manifestările cultice ale vechilor evrei, alături de rugăciune, jertfe, făgăduinţe solemne, alături de circumciziune, încă din vremea patriarhilor. Pentru prima dată după căderea protopărinţilor, postul apare ca poruncă în vremea lui Moise. El a postit pe Muntele Sinai, atunci când a primit Tablele Legii, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi a rânduit sărbătoarea ispăşirii: „În luna a şaptea, ziua a şaptea a lunii, să postiţi şi nici o muncă să nu faceţi, nici băştinaşul şi nici străinul care s-a aşezat la voi“ (Levitic 16, 29; 23, 27-32; Numeri 29, 7).
În perioada Bisericii primare, la Roma, Duminica de dinaintea Paștilor mai era numită și „Duminica Patimilor”, iar în Miercurea și în Vinerea acestei săptămâni nu se săvâreșa Sfânta Liturghie. Extinderea postului la întreaga săptămână care preceda sărbătoarea Paștilor era la început o practică liturgică specifică numai Bisericii alexandrine. De asemenea, în timpul celor trei săptămâni premergătoare sărbătorii Paștilor, în Biserica primară se obișnuia să se citească pericope din Evanghelia după Ioan, din moment ce era foarte bogată în pasaje legate atât de apropierea sărbătorii Paștilor, cât și despre activitatea Mântuitorului Iisus Hristos la Ierusalim.
Dispozițiile oficiale care reglementează disciplina postului vor fi uniformizate și fixate definitiv peste tot, abia în epoca premergătoare Marii Schisme (secolele V-X), cristalizându-se astfel rânduiala posturilor și ajunărilor.
Dacă împăcarea cu aproapele reprezintă fundamentul unei pocăințe adevărate, iertarea este cheia care deschide calea postului, lucru pe care Biserica ne cere să-l împlinim în Duminica „izgonirii lui Adam din Rai” sau „a lăsatului sec de brânză”, seara, la Vecernia numită „a iertării”.
Prin urmare, am pătimit atâtea, pentru că Adam n-a postit o singură dată. De aceea se pune acum, la începutul sfântului Post de patruzeci de zile, pomenirea lui Adam, pentru ca, aducându-ne aminte ce mare rău a adus nepostirea lui Adam, să ne străduim să primim postul cu multă bucurie și să-l păzim spre a dobândi cu ajutorul lui ceea ce n-a reușit Adam, adică îndumnezeirea. Dar Adam arată că postul este bun prin aceea că a fost izgonit din Rai pentru că n-a postit. Pentru această pricină deci a fost așezată la începutul Postului Mare pomenirea izgonirii lui Adam din Rai”.
Este nevoie, din timp în timp, de anumite zile sau perioade de postire, în care lupta spirituală cu patimile trupești și sufletești să fie întărită și intensificată printr-o strunire conștientă și mai aspră a trupului, pentru ca acesta să devină un mijloc eficient întru realizarea obiectivelor duhovnicești și să se înalțe către Dumnezeu, Izvorul și întruparea desăvârșită a Binelui.
Pr. Adrian DOBREANU
Bibliografie selectivă:
1) Nicolae Preda, „Postul Mare. Scurtă perspectivă istorico-liturgică” în „Ortodoxia”, 3/2015;
2) Alexander Schmemann, „Postul cel Mare”, traducere de Andreea Stroe și Laurențiu Constantin, București, Editura Univers Enciclopedic, 1995;
3) Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean și Pr. Asist. Dr. Nicolae Necula, „Sensul spiritual al postului în viața creștină și timpul nostru”, în „Ortodoxia” 31 (1979), nr. 1;
4) Pr. Vasile Gavrilă, „Postul Mare pe înțelesul tuturor”, Editura România Creștină, 1999;
5) Ieromonahul Macarie Simonopetritul, „Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic”, traducere de către Arhid. Dr. Ioan Ică Jr., Sibiu, Editura Deisis, 2003;
6) Pr. Prof. Ene Branişte, „Liturgica Generală cu noțiuni de Artă bisericească, Arhitectură și pictură creștină”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992.
Citește și
Pr. Adrian Dobreanu: Meditație la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți