Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (VII)

În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!

(…)

De câte ori mergea la cimitir, Frederica Eva Mittemberg vedea, înaintea ochilor, sexul acela blegit pentru eternitate şi testiculele lui Iosif Mittemberg, care se mişcau ca două mingiuţe de ping‑pong atinse de cârpa umedă. Se aşeza pe banca de marmură. O pătrundea răceala. Se ştergea la marginea ochilor cu o batistă albă. O punea în geantă. Îl lua pe Paul Mittemberg pe după umeri. Îşi lăsa capul înspre obrazul tânărului.

Paul Mittemberg şi Frederica Eva Mittemberg împărţeau banca de marmură cu Barbara Schlesak şi Magdalena Schlesak. Şoldul drept al lui Paul Mittemberg se lipea de şoldul stâng al Barbarei Schlesak. Pe pietrele funerare crescuseră muşchi verzui. Cimitirul avea trei alei lungi, flancate de brazi înalţi. De pe banca de marmură se vedea ca- pela morţilor. Rotunjită ca o moschee.

„Acolo e casa noastră provizorie, Paul, şi aici e locuinţa noastră veşnică”, zice Frederica Eva Mittemberg.

Dacă n‑ar fi fost imaginea sexului etern blegit şi a testiculelor lu- necând în voia cârpei umede, Frederica Eva Mittemberg s‑ar fi gândit cu plăcere că se va aşeza de‑a dreapta lui Iosif Mittemberg şi că vor locui din nou împreună. Cum să‑şi doarmă somnul de veci lângă un ins care se lăudase, vreme de patruzeci de ani, cu propria‑i virilitate. În nopţile lor fierbinţi, în nopţile când Iosif Mittemberg îi spunea „smaraldul meu roşu de la butonieră”, Frederica Eva Mittemberg se simţea copleşită de puterea bijutierului. Îi şoptea să înceteze să simtă dureri, suspina când Iosif Mittemberg îi şoptea: „mai rabdă puţin, Frederica, şi termin”. Era fericită când îi vedea spatele umed. Îl şter- gea cu prosopul. Îşi imagina că forţa bijutierului e veşnică. Şi apoi… mirosul insuportabil, vezica slăbită, sexul moale şi testiculele alea luând‑o la stânga, apoi la dreapta, în sus, parcă speriate… şi fleşcăite în josul cearşafului. Inerte. E drept că până atunci, până la ultima băiţă, Frederica Eva Mittemberg nu‑i văzuse organul. N‑o interesase. Îl ştiuse gata de treabă. Se temea de el.

Paul Mittemberg se saluta cu Barbara Schlesak. O întrebă dacă şi‑a găsit cerceii de aur pierduţi, cu două zile în urmă, pe bulevardul Ferdinand, dacă a fost la plimbare în grădiniţa frobeliană, dacă a ador‑ mit devreme ori s‑a trezit cu noaptea în cap. Barbara Schlesak era tăcută. Ca maică‑sa.

Frederica Eva Mittemberg simţi cum o apucă leşinul. Căldura. Izmana albă, descheiată pe jumătate. Sexul mare, ridicat sfidător. Apa călduţă din vană. Spuma de baie. Trupul ei gol, sub ochii tână- rului. Şi din nou… sexul acela obraznic. Uriaş. Fuga ruşinoasă de copil mare.

Sexul acela aproape bărbătesc, care nu mai cunoscuse muierea.

Sexul acela care ar putea fi numai al ei. Avea nevoie de el.

Paul Mittemberg. De la dispariţia bijutierului, Frederica Eva Mittem- berg parcă nu‑l mai observase. Frederica Eva Mittemberg nici nu‑şi dăduse seama că nepotul surorii bijutierului nu mai locuia în budă.

Paul Mittemberg devenise bărbat. Era îndrăgostit. Paul Mittem- berg o iubea pe Barbara Schlesak. Barbara Schlesak şi Paul Mittemberg erau tineri. Se potriveau.

Frederica Eva Mittemberg nu putea rata ultima ei ocazie. Va umple vana cu apă caldă. Se va dezbrăca. Se va scufunda în spuma de baie. Se va ridica în picioare, cu capul în dreptul duşului. Îl va striga pe Paul Mittemberg. Tânărul va apărea ascultător, în dreptul uşii des- chise. O va privi uimit. Va simţi cum i se ridică. Îl va invita s‑o spele pe spate. S‑o mângâie. Îl va invita să se scalde alături de ea. Paul Mittemberg se va dezbrăca. Se va lipi de trupul ei. O vor face în vana plină. Cum de nu‑i trecuse prin minte una ca asta. Se va lăsa pe spate, în apă, picioarele se ridică cu mai mare uşurinţă decât în aer. Frederica Eva Mittemberg îi va da voie lui Paul Mittemberg s‑o pătrundă. Tână‑ rul va termina repede. Frederica Eva Mittemberg îl va ruga pe Paul Mittemberg să termine mai repede. Să n‑o chinuie. Să se înfrupte cât pofteşte, dar să‑i promită că nu va încerca şi cu altele.

II

Domnul Schiller Maximilian venise în Medio Monte în anul 1901. Alexandru Csozberger – tatăl lui Adam Csozberger – îi spusese lui Iacob Mittemberg – tatăl lui Iosif Mittemberg: „Domnule Iacob, ăsta a venit deodată cu secolul”. Discuţia avusese loc în măcelăria de pe strada Malinovski. Alexandru Csozberger privise caltaboşii, cârnaţii şi macra din vitrină. Dacă i‑ar fi spus cineva că, peste ani, printre pro‑ dusele expuse, se va afla o violină, l‑ar fi pufnit râsul.

Domnul Schiller Maximilian fusese numit ca subdirector general al Societăţii Imperiale a Minelor din Medio Monte. Făcuse o cerere la Inspecţia Generală a Mineritului, la Budapesta. Îşi prezentase disponibilitatea de a munci în Medio Monte. Îi spusese vicecancela- rului Imperial Deghenfeldt: „ăsta sunt, iată‑mă, folosiţi‑mă!”.

„Marea mea experienţă în domeniul economic cred că mă reco- mandă pentru un post de mare răspundere. În afara activităţii mele în administrarea drumului de fier care străbate Imperiul, e de men- ţionat că am funcţionat la diferite societăţi comerciale şi industriale în calitate de prim‑contabil, procurist, subdirector şi inspector. Am câştigat rutina atât de necesară unui funcţionar imperial. Am în geantă toate documentele doveditoare care, la cerere expresă, le voi pune la dispoziţia cancelariei voastre. Ataşez actele care demon- strează că am absolvit studiile liceale, la Blaj, şi am continuat cu Aca- demia Comercială, la Graz. Sunt cetăţean al Imperiului de la naştere şi voi rămâne astfel până la final. Actualmente am domiciliul în Viena, Prater Straβe, nr. 47. Posed limbile maghiară, germană şi română, care îmi vor fi de mare ajutor în Medio Monte.

Sunt născut în anul 1874”.

În anul de graţie 1904, domnul Schiller Maximilian ajunsese con- silier municipal. Era renumit până la Bistriţa, pentru vederile sale politice care o cârmiseră spre stânga.

Doi ani mai târziu, consilierul municipal Schiller Maximilian pu- sese la punct sistemul economic care urma să‑i poarte numele.

Calitatea esenţială a domnului consilier municipal Schiller Maxi- milian era meticulozitatea. Se alesese şi cu porecla meticulosul, pe care i‑o livraseră colegii lui de la Societatea Imperială a Minelor din Medio Monte. Directorului general al Societăţii, domnul Popanager Keizer Martin, i se spunea pupăciosul. De câte ori te vedea, te întreba:

„Ce faci, dragă” şi se repezea cu buzele spre obrajii tăi. Stânga‑dreapta şi din nou stânga.

Domnul Schiller Maximilian folosise metoda observaţiei. Consta- tase că în oraş erau câteva case pustii. Comercianţii care dăduseră fali‑ ment spălaseră putina. Nimeni nu plătea impozite, nimeni nu deschidea acele uşi. Datoria Consiliului Municipal din Medio Monte era să sta- bilească neglijenţa proprietarilor şi să confişte acele imobile. În acest sens urma să fie alcătuită o comisie care să se ocupe de problemă.

„Trebuie redate circuitului aceste valori. Comunitatea are datoria să le folosească, în spirit comercial ori umanitar. Avem case părăsite şi cetăţeni care dorm sub cerul liber”, spusese domnul consilier munici‑ pal Schiller Maximilian. Dăduse câteva exemple. După două luni de zile de la acea intervenţie, Comisia de Identificare şi Preluare a Bunu rilor Părăsite ori Abandonate îşi intra în pită.

Sub conducerea lui Schiller Maximilian, comisia elaborase stra- tegia şi metoda de preluare. Împărţise bunurile în: mobile şi imobile. Cu meticulozitatea lui caracteristică, Schiller Maximilian emisese primul lui ordin general, îl semnase şi‑l parafase cu ştampila Consiliu‑ lui Municipal din Medio Monte.

(Va urma…)