La Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației a început montajul expoziției „Tehnici tradiționale de realizare a covoarelor, în România și Republica Moldova” - 31 minute în urmă
O elevă de la Colegiul de Arte din Baia Mare s-a calificat la Olimpiada Națională de Istorie - 2 ore în urmă
Cutremur devastator în Myanmar – Aproximativ 700 de victime și 1670 de răniți - 3 ore în urmă
Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Recea - 3 ore în urmă
Părintele Iulian Szerasz, la discuții cu elevii, la Biblioteca Orășenească Vișeu de Sus - 3 ore în urmă
Salariul primarului – Cât câștigă, de fapt, un lider local? - 4 ore în urmă
Cea mai trăsnită petrecere a primăverii la Log Out - 4 ore în urmă
LPS Baia Mare U16, campioni județeni! Urmează etapa zonală la Satu Mare - 5 ore în urmă
Ziua în care Irlanda a schimbat regulile fumatului - 5 ore în urmă
Început de campionat cu o victorie în Ghencea pentru ”zimbri” - 15 ore în urmă
A trecut la cele veșnice Petru Codrea, ultimul supraviețuitor sighetean al închisorilor comuniste
Ieri, 23 martie, Petru Codrea, ultimul supraviețuitor sighetean al închisorilor comuniste, a trecut la cele veșnice la vârsta de 94 de ani.
„Cu tristețe și profund regret am aflat astăzi despre plecarea dintre noi a domnului Petru Codrea, un veritabil model de demnitate și moralitate creștină și socială, căruia am avut onoarea de a-i acorda titlul de Cetățean de Onoare, în luna octombrie a anului 2022.
Domnul Petru Codrea a fost arestat în august 1948 la doar 17 ani, cu un an înainte de absolvirea Liceului Dragoș Vodă, fiind condamnat la 3 ani de închisoare și parcurgând ulterior un cunoscut traseu al temnițelor comuniste: Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Canalul Dunăre – Marea Neagră (colonia Valea Neagră – Peninsula).
Dumnezeu să vă așeze acolo unde drepții se odihnesc, domnule Petru Codrea!”, a transmis primarul Vasile Moldovan.
Petru Codrea s-a născut la 21 februarie 1931 în comuna Vadu Izei, Maramureș, fiind unul dintre cei patru copii ai învățătorului Petru Codrea (1901 – 1993), ctitorul școlii de pe Șugău. Tânărul Petru Codrea a urmat Liceul „Dragoș –Vodă” din Sighet, pe care nu-l finalizează, fiind arestat în august 1948 (avea 17 ani), cu un an înainte de absolvire.
Face parte din bine cunoscutul „lot Vișovan”, din primul grup de elevi dragoșiști arestați de autoritățile pro – bolșevice, instalate în România postbelică. Pentru apartenența la o „organizație subversivă” este condamnat la 3 ani de închisoare, parcurgând un cunoscut traseu al temnițelor „tradiționale” pentru acei ani: Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Canalul Dunăre – Marea Neagră (colonia Valea Neagră – Peninsula).
Este eliberat în decembrie 1951 după care urmează încorporarea și stagiul militar – pentru alți trei ani – la muncă grea, destinată condamnaților politic indezirabili regimului comunist, trecând pe rând, câte un an, prin localitățile Făget – Timiș, Herja lângă Aiud și Arcuș în apropiere de Sfântu Gheorghe. În ultima parte a „stagiului militar”, reușește să-și ia bacalaureatul la liceul din Sfântu Gheorghe. Se întoarce la Sighet în anul 1955 iar după un an (1956) se căsătorește cu Lenuța, fiica învățătorului Vasile Fodoruț (din Desești) și el fost deținut politic.
După două tentative nereușite de-a trece de vigilența securității și de-a se înscrie la facultate (la Cluj și București) abandonează speranța de-a face mai mult pe plan profesional, rămâne acasă, la Sighet, dedicându-se familiei și meseriei de tipograf în care se perfecționează (a absolvit Școala Tehnică Poligrafică din București în anul 1961).
S-a pensionat în anul 1990, după 33 de ani de muncă la Tipografia din Sighet, după o viață discretă, retrasă, pentru a nu mai intra în atenția neobositelor autorități comuniste de supraveghere continuă, informează salutsighet.ro.
Dumnezeu să-l odihnească!