Ne-am obișnuit să criticăm pe oricine și în orice situație, de parcă am fi arbitrii supremi ai lumii, uitând adesea că propriile noastre alegeri și acțiuni merită aceeași examinare atentă. Unii dintre noi au ajuns să critice până și victimele urșilor veniți la oraș, de parcă vina le-ar aparține pentru simplul fapt că au fost la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.
Recent, un salvamontist din Predeal a fost atacat de o ursoaică în timp ce își plimba câinele; rănile suferite sunt extrem de grave, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele lui de supraviețuire. Știm că nu este nici prima victimă și, din păcate , suntem conștienți că nu este nici ultimul.
După ce autoritățile au primit aviz pentru intervenție, ursoaica a fost împușcată de un paznic de vânătoare. Puii ursoaicei nu s-au desprins de cadavrul mamei, fiind capturați, tranchilizați, cipați și ulterior eliberați în pădure.
Până aici lucrurile par cunoscute, s-a mai întâmplat, dar au apărut o serie de reacții extrem de dure din partea unor semeni de-ai noștri care nu sunt de acord cu deznodământul situației, aruncând otravă în toate direcțiile. Unul dintre ei este domnul Nicolae Daramus, un clujean care trăiește în Gura Humorului, Suceava. Iată ce a postat acest om pe pagina sa de socializare:
…,,Așadar, căcănarul cu armă nu a îndrăznit să tranchilizeze ursoaica – spre a fi dusă, cu pui cu tot, în sanctuarul ursin de la Zărnești – ci a făcut ce știa și îl ducea puțina lui minte, el fiind ”specialist”: ins cu ”studii superioare” făcute-ntr-un caiet, la Colegiul Cinegetic al Facultății de Silvicultură din Brașov: o instituție plină cu dascăli-silvicultori corupți, ce dau diplome contra cost.,,a tras concluzia acest domn, supărat pe vânător și pe bine-cunoscuta instituție brașoveană.
Considerând că nu este îndeajuns, distinsul domn și-a continuat pledoaria atacând profesia și colegii victimei, oferind chiar și un titlu sugestiv:
,,IGNORANȚII FĂRĂ MESERIE: UNII SALVAMONTIȘTI”
,,Nu e prima dată când îmi voi ridica în cap o categorie de negăsiți… După vânători și comercianții de trofee, după fotografii faunei aflați în cârdășie cu primii, după dependenții sporturilor cu motor și de alpinism… industrial, a venit rândul salvamontiștilor; al unora dintre ei…
Deci, să fiu bine înțeles: nu vorbesc de toți, ci de mulți dintre ei…; prea mulți, poate, alcătuind o substanțială masă care, spiritual și cultural vorbind, va fi definită în rândurile ce vor urma, ele dovedind inumanitatea umanului!…
Rândurile mele de acum sunt consecința presiunilor pe care, ”eroii” ăștia, în grup compact și-ntr-un glas, le fac asupra ministrului Mediului, după ce un salvamontist din Predeal – care, noaptea, ieșise să își plimbe câinele – a fost grav rănit de o ursoaică cu pui: o biată ”gunoieră” cunoscută în urbe…
Cum s-a constituit o adevărată religie în jurul salvamontistului – implicit, a serviciului ”Salvamont” – nu mă voi sfii să o spun, întrucât i-am mai și cunoscut: prea mulți dintre acești noi profesioniști și-au găsit acolo refugiul din calea propriei neisprăvi, a lenei de a învăța și practica o meserie durabilă, posedați de propriul ego hipertrofiat și fragil, cuceriți de posibilitățile tehnice ale civilizației și uzând de noua mistică născută în conștiința de masă: ”salvarea”… Da!: salvarea oricui, pe banii publici, din ghearele negăsirii de sine, de către cei plătiți, dar – spiritual vorbind – asemenea salvaților. Cabanele ”Salvamont” – adesea loc de nebunii și petrecere al acestor ”elitiști” – alcoolul și vedetismul de feisbucluc ”grație” telefoniei mobile și rețelor de socialiare, constituie drogurile multora dintre ”eroii” în cauză.
Acum, după ce unul de-al lor, din cauza propriei imprudențe a pățit-o, strigă și ei ”Să fie uciși urșii!”… . De subliniat ”o știre pe surse”: la Predeal pare-se că a fost o reglare de conturi: salvamontistul nocturn și plimbăreț al câinelui, se întâlnise nu o dată cu ursoaica aceea, spraynd-o repetat… Așa, de viteaz ce era, ca să se afle în treabă… Și acum, fără spray fiind, s-a întâlnit iar cu ea… Iar eu, ca unul care am crescut ursuleți orfani… ajunși urși, știu: urșii, precum oamenii, țin minte dușmanii…,,
După această tiradă plină de indignare, respectabilul domn nu s-a oprit și a identificat un alt mare vinovat: nimeni altul decât Ministrul Mediului, pe care l-a învinuit cu aceeași vehemență academică:
,,MINISTRUL MEDIULUI, UN VLĂSTAR CRESCUT DIN HAZNA
Cu știute excepții, de bine-de rău, la Ministerul Finanțelor nu poate fi pus în frunte un tâmpit. La fel e la cel al Educației, al Sănătății etc.
Dimpotrivă însă, la Ministerul Mediului pare-se că cerința de bază a fost imbecilitatea făloasă; cea a indivizilor al căror creier locuiește lejer în tărtăcuță, specimene care, spre a-și compensa goliciunea ființei, țin la impecabilitatea carcasei în viu: costume de firmă trase la dungă, manșete albe, freze unse, bărbuțe rase îngrijit în oglindă. parfumuri,…fumuri și câte alte spoieli menite strălucirii vidului.”
Poate că, în final, n-ar trebui să ne mai mirăm. Într-o țară unde orice subiect devine motiv de război ideologic, unde orice tragedie e transformată într-o competiție de indignare și unde până și victimele devin vinovate, e doar o chestiune de timp până când vom descoperi că adevărații dușmani nu sunt nici urșii, nici salvamontiștii, nici vânătorii. Ci poate, doar poate, propria noastră sete de a arăta mereu cu degetul.
Vasile Petrovan
