Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: „Florii înseamnă primire. Dar adevărata primire nu e când ceilalți te aplaudă. E când te lași văzut, exact așa cum ești. Fără decor. Fără mască” - 6 ore în urmă
„Jocul Satului” – tradiție și voie bună în Sat Șugatag în a doua zi de Paști - 8 ore în urmă
Gabriela Ardusătan a lansat priceasna „Am venit la Tine, Doamne” (VIDEO) - 8 ore în urmă
Alexandru Sabo de la Colegiul de Arte Baia Mare, premiat la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice - 8 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: „Să Îl întâmpinăm pe Hristos în Ierusalimul sufletelor noastre” – Meditație la Duminica Floriilor - 9 ore în urmă
Ryana Botar de la Școala Populară de Artă Baia Mare, locul II la Concursul de chitară clasică „Samus GuitArt” - 9 ore în urmă
Motiv de divorț? – noua teorie care răstoarnă toate miturile despre căsătorie - 10 ore în urmă
Diana Șoșoacă – ambasadoare de ocazie în SUA, la Mar-a-Lago - 10 ore în urmă
La Catedrala Episcopală din Baia Mare va avea loc procesiunea tradițională de Florii - 13 ore în urmă
Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (XI) - 14 ore în urmă
11 aprilie 1945 – Ziua în care lumea a privit în abis.Eliberarea lagărului Buchenwald
În zorii zilei de 11 aprilie 1945, Al Doilea Război Mondial își consuma ultimele clipe de furie și dezumanizare. Pe un deal împădurit, în apropierea orașului Weimar din Germania, trupele americane ale Diviziei 6 blindate, parte a Armatei a Treia conduse de generalul George S. Patton, pășeau într-unul dintre cele mai cumplite simboluri ale ororii naziste: lagărul de concentrare Buchenwald.
Ce au găsit acolo nu se poate exprima în cifre sau statistici. Nu există suficiente cuvinte pentru a descrie imaginea celor peste 20.000 de prizonieri rămași în viață, piele și os, cu ochii arși de groază și neîncredere. Înaintea eliberării, trupele SS încercaseră să evacueze o mare parte din deținuți în marșuri ale morții. Cei rămași au așteptat, în agonie, eliberarea. Mulți au murit cu doar câteva ore înainte de sosirea americanilor. Multe dintre victime fuseseră deja incinerate sau aruncate în gropi comune.
Buchenwald nu era un lagăr de exterminare în sensul propriu, precum Auschwitz sau Treblinka, dar suferința și moartea erau la fel de prezente. Experimente medicale, execuții, foamete, bătăi și muncă silnică – totul era parte dintr-o mașinărie crudă a supunerii și anihilării. În total, peste 56.000 de oameni și-au pierdut viața aici: evrei, romi, prizonieri politici, homosexuali, opozanți ai regimului, oameni considerați „indezirabili” de către regimul nazist.
Eliberarea lagărului a marcat nu doar un moment de speranță pentru supraviețuitori, ci și o revelație cutremurătoare pentru întreaga umanitate. Imaginile surprinse de trupele americane și de jurnaliștii care le-au urmat au devenit dovada de necontestat a genocidului. Generali americani au chemat localnici germani din Weimar să vadă cu ochii lor ce fusese ridicat la doar câțiva kilometri distanță de casele lor. „Să nu poată spune că n-au știut.”
Unul dintre supraviețuitorii celebri ai lagărului a fost scriitorul Elie Wiesel, viitor laureat al Premiului Nobel pentru Pace, care avea doar 16 ani când a fost eliberat din Buchenwald. Despre acea zi, avea să scrie: „Am ieșit din întunericul lagărului, dar am rămas pe veci cu umbrele lui în suflet.”
Astăzi, Buchenwald este un memorial, un loc al tăcerii și al memoriei. O rană deschisă pe conștiința lumii. Ziua de 11 aprilie nu este doar o dată în istorie – este o chemare la vigilență, la compasiune, la umanitate. Pentru ca niciodată să nu mai existe un alt Buchenwald. Și ca memoria celor care au suferit și pierit acolo să nu fie uitată.
Vasile Petrovan