Share
Ultima noapte a Titanicului

Ultima noapte a Titanicului

Era o noapte liniștită, aproape halucinant de senină, peste apele reci și negre ale Atlanticului de Nord. Stelele străluceau cu o claritate ireală, iar marea era ciudat de calmă. O liniște profundă părea să prevestească ceva înfricoșător. Ora era 23:40, când, fără avertisment, destinul a lovit cu o forță de gheață.

Vasul RMS Titanic, considerat la vremea sa o capodoperă a ingineriei maritime și de nescufundat, își croia drumul spre New York în prima sa călătorie. A fost un vis scump, 269 de metri de lux plutitor, dotat cu saloane opulente, scări monumentale, o sală de sport, o piscină, restaurante rafinate și cabine regale. La bord se aflau peste 2.200 de suflete. Erau acolo bogați și săraci, visători și emigranți, personal de lux și mecanici.

Dar în acea noapte de 14 aprilie, a anului 1912, între luminile dansante ale balurilor din prima clasă și speranțele tăcute ale celor din a treia, ceva nevăzut pândea în întuneric.

Impactul: ora 23:40

La ora 11:40 p.m., Titanicul a lovit un iceberg masiv la tribord (partea dreaptă). Gheața a zgâriat corpul vasului sub linia de plutire, perforând cinci compartimente etanșe, cu unul mai mult decât putea suporta nava pentru a rămâne pe linia de plutire. Nu a fost o explozie dramatică, ci un scrâșnet prelung și ciudat, resimțit ca o vibrație surdă de pasageri și echipaj. Unii nici nu s-au sinchisit să iasă din cabine. Alții, în schimb, au simțit instinctiv că ceva teribil tocmai se întâmplase.

Căpitanul Edward Smith, un veteran respectat al White Star Line, a fost chemat de urgență pe punte. La inspecție, inginerul șef și proiectantul navei, Thomas Andrews, a confirmat verdictul sumbru: Titanicul se va scufunda în cel mult două-trei ore. Nu era o posibilitate. Era o certitudine.

Panică? Nu imediat. Comandanții navei au ordonat pregătirea bărcilor de salvare, dar regulile societății de atunci încă funcționau: femeile și copiii primii. Apoi, nava nu era dotată cu suficiente bărci pentru toți pasagerii. Erau doar 20 de bărci pentru aproximativ 1.178 de persoane. Adică, pentru jumătate din sufletele aflate la bord.

Deasupra, orchestra continua să cânte. „Nearer, My God, to Thee” – „Mai aproape, Doamne, de Tine”, ar fi fost, conform mărturiilor supraviețuitorilor, ultimul cântec înainte de final. Jos, în sălile de mașini, echipajul lupta să mențină energia electrică și pompele de apă active cât mai mult.

Până la ora 2:00 a.m., prora era deja sub apă, iar pupa ridicată dramatic spre cer. Corpurile navei au început să cedeze sub presiunea enormă. La 2:18 a.m., Titanic s-a rupt în două, cu un răcnet al metalului și al sfârșitului. Partea din față s-a scufundat rapid, iar cea din spate a rămas suspendată câteva secunde înainte de a se prăbuși și ea în abis.

A urmat un vacarm de strigăte, țipete, plânsete, chemări disperate. Apa avea sub 0°C. Speranțele înghețau în pieptul celor aruncați în ocean. În doar câteva minute,  a revenit liniștea. Înfricoșătoare. Acolo unde fusese o navă grandioasă, nu mai rămăsese decât întuneric, ape și resturi plutind.

Rezultatul: 1.500 de morți. 705 supraviețuitori.

Nava Carpathia a sosit la fața locului la ora 4 dimineața, preluând supraviețuitorii din bărci. Restul – înghețați și pierduți în abis, sau îmbrățișați de liniștea eternă a oceanului – au rămas martori tăcuți ai tragediei.

În fiecare an, în noaptea de 14 spre 15 aprilie, Atlanticul de Nord își aduce aminte.

Vasile Petrovan

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu