Share
Blestemul medaliilor de argint – CSM Știința Baia Mare pierde a patra finală a Cupei României

Blestemul medaliilor de argint – CSM Știința Baia Mare pierde a patra finală a Cupei României

Terenul de rugby din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” a fost azi dimineață gazda finalei Cupei României dintre CSM Știința Baia Mare și CSM București.

A fost un meci al orgoliilor, de mare angajament, decis în prelungiri. Băimărenii nu au reușit să spargă ghinionul, pierzând a patra finală de cupă în care s-au calificat. Ultima dată Baia Mare a adus acasă cupa în 2012.

Băimărenii au condus la pauză cu 9-6, reușind un eseu transformat în prima parte a celei de a doua reprize (16-9). Bucureștenii s-au apropiat punct cu punct și cu puțin timp înainte de finalul timpului regulamentar au culcat la rândul lor balonul oval în terenul de țintă al ”zimbrilor” (16-19). Știința a repus rapid, a recuperat balonul în a apropierea 22-ului bucureștean și a obținut o lovitură liberă pe care a transformat-o, ducând meciul în prelungiri (19-19).

Deficitari pe tot parcursul partidei la capitolul grămadă ordonată, ”zimbrii” au pierdut în cele din urmă ocazia de a-și adjudeca trofeul, pe finalul ultimei reprize de prelungiri.

Scor final 26-27 și trupa lui Eugen Apjok ne lasă încă o dată fără trofeu.

Foto: captură transmisie live rugbytv.ro

Alex FARA


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu