Share
De toate pentru toți la Maramureș-Auto-Moto-Show

De toate pentru toți la Maramureș-Auto-Moto-Show

A doua zi a manifestărilor din cadrul evenimentului Maramureș-Auto-Moto-Show a debutat în Piața 1 Decembrie 1918 din Sighet, unde campioana națională de rally sprint, categoria junior, Natalia Ramona Iocsak a atras tuturor atenția cu talentul său într-o sesiune drifting în care a făcut spectacol și s-a comportat ca un pilot profesionist de curse. Apoi parada automobilelor retro a atras admirația trecătorilor. A fost și o prezentare de modă, cu tinere care au defilat îmbrăcate în colecții vestimentare de la Galeria Vassiliev din Sighet. Studentii de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațeganu” din  Cluj-Napoca, reuniți într-un proiect de voluntariat Road Safety, au prezentat modul de acordare a primului ajutor persoanelor aflate în pericol să își piardă viața. În Grădina Morii s-a derulat concursul de karting, organizat de Palatul Copiilor din Baia Mare. Au participat tineri din Baia Mare, Sighetu Marmației și Borșa. După derularea probelor din concurs organizatorii evenimentului Maramureș-Auto-Moto-Show le-au acordat premii câștigătorilor.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu