181 ani de la nașterea Reginei Elisabeta a României, poetă, eseistă și scriitoare - 2 ore în urmă
Amenzi mai mari, dar și noi drepturi pentru șoferi, în anul 2025 - 4 ore în urmă
Agentul de poliție rănit în accidentul de la Borșa are nevoie urgentă de sânge - 7 ore în urmă
Programul de vizitare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în aceste zile - 8 ore în urmă
Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 - în urmă
Mulți turiști au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din Maramureș - în urmă
Programul ierarhilor maramureșeni, duminică, 29 decembrie - 1 zi în urmă
Se fac înscrieri la Raliul Zăpezii, aflat la cea de-a XV a ediție - 1 zi în urmă
Patinoarul, distracția copiilor aflați în vacanță - 1 zi în urmă
Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 1 zi în urmă
O revoluție fiscală de doi lei
În săptămâna centenarului Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, pe malurile Dâmboviţei are loc o Marea Revoluție Fiscală din Noiembrie. Dintre toate modificările la Codul Fiscal, de departe cele mai vii dezbateri le-a suscitat mutarea (aproape) în totalitate a contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
Ce înseamnă mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat? Potrivit calculelor PSD, ce iau ca etalon salariul mediu pe economie, în 2018 se va înregistra o scădere cu numai 2 lei a costului total al locului de muncă şi o creştere, tot cu 2 lei, a salariului net. În cazul salariului minim, creşterea netului e de 98 lei, foarte apropiată de acel „Mai dă-le 100 de lei, Nicule!”, din 21 decembrie 1989.
Dacă salariile nu scad, de unde toată tevatura în jurul unei revoluţii fiscale de 2 lei? Problema este că, spre deosebire de contribuţiile angajatorului, cele ale angajatului fac parte din salariul brut. Prin urmare, mutarea contribuţiilor la angajat are ca rezultat fie o creştere (una simbolică), fie o scăderea a salariului net, aflată la bunăvoința angajatorului (așa cum voi detalia mai jos).
Din ianuarie 2018, creşterea salariilor brute la stat este certă, fiind prevăzută în legea salarizării unitare. Creşterea va fi însă doar pe hârtie, fiind aproape în întregime consumată de mutarea contribuţiilor.
La privat, situaţia este mai complicată. Cum contractele de muncă reprezintă o învoială liberă între părţi şi consemnează valoarea salariului brut (nu a celui net), angajatorii nu au obligaţia legală de a mări salariile brute. Dacă salariile brute rămân aceleaşi, atunci salariile nete scad, deoarece contribuţiile sociale ale angajatului se măresc de la 16,5% la 35%), iar această creştere nu poate fi atenuată de scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aşadar, există riscul unor tăieri de salarii, ca în 2010!
Cine – și, mai ales, de ce ? – a gândit mutarea contribuţiilor? Programul electoral al PSD prevedea o creştere etapizată a salariilor în raport cu anul precedent: 20% în 2017 și 2018, și 8% în 2019. Acesta se referă la adoptarea legii salarizării unitare, dar nu face distincţie între salariul brut şi salariul net. Cum autorii programul electoral PSD sunt Dragnea-Vâlcov, e de la sine înțeles că ei sunt și autorii revoluţiei fiscale.
Conform datelor INS, creşterea de salarii din 2017 a fost realizată atât prin creşterile din sectorul public (sănătate, administraţie publică, apărare, ordine publică), cât şi prin creşterile din sectorul privat, unde lefurile s-au mărit în mai toate domeniile cu 10-20%. Fiindcă mărirea salariilor din sectorul public pentru al doilea an consecutiv era un efort greu de susținut din buget, creşterea de 20% anunțată pentru anul viitor va fi acoperită aproape în totalitate prin mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat. În februarie 2018, angajaţii de la stat vor constata o creştere de 2-3% a salariului net, în fapt câţiva zeci de lei, poate peste 100 de lei în cazul salariilor mai mari. Cu alte cuvinte, legea salarizării unitare poate fi aplicată numai prin mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat, astfel încât ce se pierde la bugetul public cu o mână la capitolul cheltuieli, cu cealaltă mână se câştigă la capitolul venituri.
Care sunt consecinţele revoluției fiscale? Se rupe – pe termen lung – solidaritatea între angajat şi angajator, adică principiul care, de mai bine de 130 de ani, stă la baza funcționării sistemelor de asigurări sociale (pensii, sănătate, şomaj etc.). Din acest punct de vedere, trecerea contribuţiilor sociale în seama angajatului reprezintă un experiment unic la nivel european.
Se încurajează exodul forței de muncă. Revoluţia fiscală produce un dezechilibru sever al împărţirii contribuţiilor sociale: 35% revin angajatului şi numai 2,25% angajatorului. Mai mult, se accentuează precarizarea muncii, în totală contradicţie cu modelul social european. De ce să mai rămână forţa de muncă în România, când e încovoiată de o asemenea impozitare a muncii şi de salariile mici în raport cu ce oferă vestul Europei? Pentru 2 lei în plus, se sapă la solidaritatea angajat-angajator, care stă la temelia unei naţiuni, pe termen lung riscându-se chiar atomizarea socială. A fost complet uitată lecţia primului război mondial, în care armata română nu ar fi obţinut marile sale victorii din 1917 fără elanul soldaţilor cărora li s-au promis pământ şi drept de vot. De ce să lupte tinerii de astăzi pentru statul român, când acesta le întoarce spatele?
Se adâncește contradicţia între declarata apartenenţă la stânga (social-democraţie) a PSD şi măsurile – de tip liberal – pe care le promovează PSD la guvernare. Măsuri ce nu au nimic în comun cu valorile stângii: justiţie socială, egalitate, solidaritate, susţinerea muncii în faţa capitalului etc, situație ce derutează – și poate îndepărta – electoratul tradițional. Mai mult, asemenea măsuri accentuează poziţia tristă a României, aceea de cea mai inegală ţară din Uniunea Europeană.
Reapare riscul apariției protestelor de stradă. Patronatele, mai ales marii angajatori şi îndeosebi corporaţiile multinaţionale, s-au pronunţat public împotriva revoluţiei fiscale marca Dragnea-Vâlcov. De altfel, multinaţionalele nu-și ascund deloc ostilitatea faţă de PSD-ALDE, a căror guvernare stă la originea creşterii salariilor din ultimii ani, lucru ce le-a afectat consistenta marjă de profit. Și pot juca la ofsaid: adică să nu mărească salariile brute ale angajaţilor – nicio lege nu-i obligă la așa ceva -, pentru ca să scadă netul acestora. Asta pentru a scoate ușor lumea în stradă, undeva la mijlocul lunii februarie, când vor fi plătite salariile aferente lunii ianuarie.
Numai că, prin Facebook și un alt haștag (#), protestele generate de scăderea salariilor vor fi cuplate – artificial – cu cele legate de legile justiţiei, rezultând un posibil val protestatar similar cu cel din ianuarie 2017 (de care multinaționalele nu au fost străine). Un aspect pe care guvernarea pare să nu-l fi luat prea serios în calcul. Iar interesele aflate în joc sunt atât de mari, încât devine palidă „prezumpția de nevinovăție” pe care mizează guvernarea: conform căreia angajatorii nu vor micșora salariile nete, de teamă că-și vor pierde angajaţii.
Cum revoluţia fiscală marca Dragnea-Vâlcov se concretizează în aceeaşi săptămână cu centenarul Marii Revoluţii din Octombrie, e nimerit să reamintim o spusă a lui Lenin: „capitaliştii ne vor vinde şi funia cu care îi vom spânzura”. În cazul liderilor PSD, se poate spune că ei oferă gratuit adversarilor ceea ce au nevoie pentru a reuși scoaterea de la guvernare a social-democraților, principala armă fiind reprezentată de ample proteste de stradă.
Iulian STĂNESCU,
Doctor în sociologie, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii