De Ziua Culturii Naționale – despre oameni ce dau universalitate culturii noastre… și Maramureșului - 7 ore în urmă
„Mihai Eminescu și vocația enciclopedismului”, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 7 ore în urmă
Ansamblul „Transilvania” vă invită la trei concerte extraordinare de folclor și artă; Ce artiști sunt invitați - 7 ore în urmă
Ziua Culturii Naționale a fost marcată la bustul poetului Mihai Eminescu din Sighetu Marmației - 8 ore în urmă
Editorialul de miercuri: Perioada medievală băispreană - 12 ore în urmă
Respect și credință pentru munți și izvoare la Băiuț - 13 ore în urmă
Colegiul „Vasile Lucaciu” găzduiește competiția Maramu’ Division din cadrul campionatului Blue Horizon Championship - 13 ore în urmă
Câți vizitatori a avut Planetariul Baia Mare în 2024 - 14 ore în urmă
La Sighetu Marmației s-a organizat atelierul „Eminescu – Arhitectul viziunilor de lider” - 15 ore în urmă
Public numeros la lansarea noilor numere ale revistei de patrimoniu cultural „Memoria Ethnologica”; Elevii Școlii Populare de Artă au oferit și mai multă culoare evenimentului - 15 ore în urmă
Na-ți-o ție, dă-mi-o mie, că ștrand tot n-o să fie
”Le preluăm ștrandul, căminul și sala de gimnastică, sala polivalentă și stadionul de atletism și sunt convins că în foarte scurt timp le vom avea reabilitate. O să le punem la punct și sunt convins că va veni primăvara, va veni vara și poate toamna și se vor găsi unii mai inteligenți din Guvernul României care să ni le dea în administrare și pe celelalte” – erau convingerile prim-edilului băimărean în ianuarie 2015. Iar în vara lui 2015, aceste baze au fost preluate de către administrația public locală. Au venit toamne, ierni, primăveri și veri, iar ”inteligenții din Guvernul României” nu au predat și celelalte baze. La fel de adevărat e că inteligenții administrației locale n-au făcut mai nimic pentru reabilitarea bazelor primite. Ba pare că au vrut să scape de ele, din moment ce în acest an au aprobat returnarea – e drept, parțială – către Ministerul Tineretului și Sportului, dar cu un scop nobil: crearea Centrului Național Sportiv ”Lascăr Pană”.
O perioadă de ”no man’s land”
”Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Baia Mare nr. 388/2017, modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Baia Mare nr. 396/2017 și prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Baia Mare nr. 58/2018, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și darea acestora în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș” – stipulează hotărârea de guvern. Iar anexa vorbește doar de două baze: Sala Polivalentă „Lascăr Pană” și Stadionul de atletism, care să pună bazele Centrului Sportiv Național (CSN) „Lascăr Pană”. Transferul pe hârtie s-a făcut în urmă cu mai bine de o lună și cam atât. Organizarea efectivă a centrului – și alcătuirea aparatului administrativ (circa 60 de angajați) și alocarea de fonduri de funcționare și dezvoltare – întârzie. Cele două baze au rămas suspendate cu fundul în două luntri, la fel ca și curățenia în sala sporturilor.
Reacția primarului grăbește lucrurile
Evident că acest aspect nemulțumește, de unde și reacția primarului Cătălin Cherecheș, care se simte păcălit și se (auto)întreabă public dacă nu cumva acest transfer de proprietate a fost făcut cam ilegal. Răspunsul vine repede, dar din partea secretarului de stat în MTS, Cosmin Butuza. În 20 iulie acesta postează pe pagina sa de socializare: ”Proiectul CSN «Lascăr Pană» din Baia Mare a intrat pe ultima sută de metri. Chiar zilele acestea Hotărârea de Guvern prin care acest Complex Sportiv Național va fi înființat a pornit pe circuitul interministerial de avizare”. Fiind vorba de circuit,înseamnă că lucrurile se mișcă.
Ștrandul nostru unde e/Ștrandul nostru ce-ați făcut cu el?
Fără să vrea, Cosmin Butuza îl lasă în ofsaid pe prim-edilul băimărean, care rămâne pe cap cu ștrandul municipal și fără o tevatură numai bună să abată atenția de la el. Mai ales după ce, în 2012, ștrandul era ignorat, pe tapet aflându-se un proiect chiar grandios: aquapark-ul care să aducă în Baia Mare milionul de turiști. ”În maxim două ore, aproximativ 1,5 milioane de oameni pot să ajungă în Baia Mare din tot ceea ce înseamnă zona Ucraina, Ungaria, Transilvania” – considera cu temei Cătălin Cherecheș. Dar oamenii aceia nu au mai venit, că nu au avut la ce.Văzând că e greu cu aquapark-ul, s-a revenit la ștrand, în august 2015. ”Vom veni în foarte scurt timp cu studiul de fezabilitate, cu proiectul tehnic şi cu licitaţia, astfel încât poate chiar din această toamnă să putem începe lucrările pentru viitorul ştrand”. Nu a ieșit nici de această dată, căci nu s-a potrivit anul (2015) cu toamna. Și nici vara, căci asta de acum e ca și trecută. Așa că lumea a început să se întrebe: municipalitatea nu face aquapark ca să nu-l concureze pe cel de la Hajduszoboszlo? Sau nu face ștrand, ca să nu concureze piscinele private?
Răspunsul la întrebare pare să-l dea expresia „na-ți-o ție, dă-mi-o mie”. În jocurile de echipă ea sugerează o dispută plicticoasă ori o strategie de a trage de timp. În jocul administrativ, expresia capătă mai degrabă o conotație de neputință (A.G.).
2 Comentarii în această postare
Timea
Povesti nemuritoare.Nimic din marile promisiuni,nici macar jegul de piata nu au fost in stare sa-l reabiliteze.Acum o ardem cu fosta Statiune Izvoare,acolo unde un fartat privat nu a reusit nimic si administratia locala vrea sa faca din rahat,bici.
Lorand
Comuna Floresti,judetul Cluj,are Aquaparc de top,noi Zero.