Victoria Darvai – prima interpretă profesionistă din nordul țării - 27 minute în urmă
Îndrăgitele artiste Suzana și Daciana Vlad au primit butonul de argint pentru numărul mare de abonați de Youtube - 3 ore în urmă
Prof. dr. Ioan Dorel Todea, despre Hollósy Simon și fondatorii „Școlii de Pictură Băimărene” - 7 ore în urmă
La Borșa: Schi nocturn gratuit pentru localinici și turiști - 7 ore în urmă
La Șuior se deschide oficial sezonul de schi - 7 ore în urmă
Voluntarii de la Crucea Roșie-Filiala Maramureș au adus bucurie de sărbători, în casele multor familii din mediul rural - 10 ore în urmă
Subvenții APIA pentru crescătorii de vaci de lapte, în anul 2025 - 10 ore în urmă
Îndrăgita crainică TV Sanda Țăranu împlinește 86 de ani - 11 ore în urmă
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Sfântul Ioan Botezătorul - 12 ore în urmă
Praznicul Botezului Domnului la Catedrala Episcopală din Baia Mare - 13 ore în urmă
Nu am scăpat bine de pesta porcină, că își scoate ghearele gripa aviară
După ce pesta porcină a făcut ravagii în efectivele de suine din țară, acum a apărut o nouă amenințare: gripa aviară. Păsările din gospodării ar putea avea o soartă asemănătoare, dacă nu se ține cont de măsurile de prevenție comunicate de specialiștii sanitar-veterinari. ”Având în vedere situaţia epidemiologică actuală de la nivelul Uniunii Europene – privind evoluţia influenţei aviare la păsările sălbatice în Germania (landul Meclenburg Pomeraniajn) și în Bulgaria (regiunea Plovdiv), la o exploataţie de găini ouătoare cu un efectiv de 44063 de păsări – vă rugăm să respectaţi măsurile de prevenire a introducerii bolii în exploataţiile non-profesionale şi comerciale” – atrage atenția dr. Muzsai Tiberiu, specialist la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș. Totodată, se interzice comercializarea păsărilor în târguri, pieţe sau expoziţii de păsări.
Măsuri de prevenție recomandate de specialiști
- toate păsările aflate în gospodăriile populaţiei se vor ţine închise în curţi, fără acces la lacuri şi bălţi
- păsările se menţin în adăposturi închise sau măcar sub şoproane îngrădite, pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice
- în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităţilor, se vor separa raţele și gâştele de alte specii de păsări domestice
- se interzice creșterea păsărilor în aer liber, acestea fiind obligatoriu ţinute închise în curţi
- furajul folosit va fi depozitat în spaţii închise, evitându-se accesul la el al păsărilor sălbatice, inclusiv al speciilor ”punte”: vrăbii, ciori, porumbei, coţofene etc.
- se interzice adăparea păsărilor domestice din surse de apă de suprafaţă, care sunt accesibile păsărilor sălbatice.
- se interzice accesul palmipedelor la amenajări hidrologice naturale sau artificiale (lacuri, bălţi)
- se va evita accesul persoanelor străine în zona exploatației păsărilor; accesul va fi permis proprietarului, care va folosi încălțăminte diferită în spațiul de exploatație.
- se recomandă instalarea unui dezinfector de încălţăminte la intrarea în spaţiul de exploatare a păsărilor.
- toate cazurile de îmbolnăviri bruște, absența consumului de apă și furaj sau moartea la păsări din orice specie din gospodării vor fi anunţate în regim de urgență medicului veterinar și DSVSA Maramureș.