Share
Cine sunt – și cum sunt comemorați  – eroii martiri maramureșeni ai Revoluției

Cine sunt – și cum sunt comemorați – eroii martiri maramureșeni ai Revoluției

În 22 decembrie,  de la ora 9.00, în Piața Revoluției din Baia Mare va avea loc ceremonialul militar și religios pentru sărbătorirea Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății. Imnul Național al României va fi interpretat de către fanfara municipală Baia Mare. După oficierea serviciului religios, vor fi rostite alocuțiuni despre semnificația Revoluției Române din Decembrie 1989. La troița din Piața Revoluției vor fi depuse coroane de flori și va avea loc defilarea detașamentului de onoare.

Oficialitățile și reprezentanții structurilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională se vor deplasa în Baia Mare la mormintele eroilor martiri maramureșeni, care și-au dat viata în Revoluţia din 1989 –  unde vor depune jerbe de flori (foto: arhivă).

Cine sunt eroii martiri comemorați

Deși în Maramureș nu au existat evenimente în cadrul cărora să se înregistreze victime, șapte maramureșeni și-au pierdut viața în intervalul 17 – 23 decembrie, în diferite locuri din țară. Dintre aceștia, cinci au  au primit titlul de „Cetățeni de Onoare post-mortem ai Județului Maramureș”, prin Hotărârea CJ nr. 163/28.10.2015. Trei sunt înmormântați în Baia Mare, unul în Baia Sprie și altul în București. Iată cine sunt cei cinci.

 

Antoniu Tiberiu Florian (26.12.1969, Sighet – 17.12.1989, Timișoara). Era student la Facultatea de Mecanică Agricolă din Timișoara și a fost împușcat în cap în Căminul Studențesc, dintr-o coloană militară ce trecea prin zonă. Trupul lui a fost transportat la București și incinerat la crematoriul Cenușa;

 

Dan Mițiți (01.02.1971, Baia Mare –  22.12.1989,  Sibiu). Era elev la Școala de ofițeri de infanterie U.M. 01512 Sibiu. A fost împușcat în piept în fața sediului Miliției din Sibiu, la ora 12.30 în  22 decembrie 1989. Este înmormântat în Baia Mare;

 

Pavel Pricop ( 14.09.1969, Baia Mare – 22.12.1989, București). Era militar în termen și  a fost împușcat în 22 decembrie 1989, în fața sediului M.Ap.N din capitală. Este înmormântat în Baia Mare;

 

Daniel Horea (07.08.1969, Baia Sprie – 23.12.1989, Otopeni). Era soldat în termen la U.M. 0865 Câmpina (avansat sublocotenent post – mortem). A fost împușcat în dimineața zilei de 23 decembrie 1989 la Aeroportul Otopeni, împreună cu alți 39 de militari și 7 civili. Este înmormântat în Baia Sprie

 

Victor Motica (27.04.1953, Baia Mare – 23.12.1989, Blandiana, Alba). Căpitan la U.M. 01989 – elicoptere (avansat  maior post-mortem), a murit carbonizat în 23 decembrie 1989, după ce elicopterul pe care îl pilota – și în care se aflau generalii Nuță și Mihale  – a fost doborât lângă localitatea Blandiana din județul Alba. Este înmormântat în Baia Mare.

 

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu