Prima întâlnire din 2025 a membrilor Cenaclului Scriitorilor din Maramureș - 24 minute în urmă
Sunteți invitați să descoperiți expozițiile Centrului Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației - 1 oră în urmă
În Maramureș sunt disponibile 94 de locuri de muncă - 1 oră în urmă
Fila manuscrisă religioasă, copiată de Ioniță Voița Suceveanul, datează din anul 1766 - 2 ore în urmă
Băița va avea o bază sportivă modernă - 4 ore în urmă
Maramureșul, vizitat de artistul fotograf francez Charles Fréger - 4 ore în urmă
Pe 10 ianuarie, România sărbătorește ZIUA MATEMATICII, INFORMATICII ȘI ȘTIINȚELOR NATURII - 14 ore în urmă
Festivalul internațional de colinde, datini și obiceiuri de iarnă la ucraineni a ajuns la cea de-a XXXII-a ediție - 14 ore în urmă
Muzică și poezie în Parcul „Grădina Morii” din Sighetu Marmației de Ziua Culturii Naționale - 17 ore în urmă
La Biblioteca Orășenească Borșa se reia șezătoarea săptămânală; Sunt invitate doamnele care îndrăgesc portul popular și arta confecționării lui - 19 ore în urmă
Furnizorii de servicii sociale cu cel puțin un serviciu social licențiat pot fi susținuți cu 3,5% din impozitul pe venit
Conform noilor reglementări, există posibilitatea ca furnizorii de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat să fie susținuți nu doar cu 2%, ci chiar cu 3,5% din impozitul lor pe venit. E o gură de oxigen pentru ONG-urile care activează în domeniul social , în condițiile în care subvențiile de stat din ultimii ani fiind tot mai puține și mai nesigure – arată reprezentanții Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare.
Cu o tradiție de 29 de ani, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare este printre cele mai vechi ONG-uri, având un număr de 26 de servicii sociale licențiate în județele Satu Mare și Maramureș.
Filiala din Baia Mare a Caritas a fost înființată în 1994, iar cea din Sighetu Marmației în 1999. În județul Maramureș, Organizația Caritas oferă programe socio-educative pentru copii și tineri, programe pentru vârstnici, respectiv programe sociale și de intervenție. Obiectivul specialiștilor la Centrul Comunitar „Sf. Francisc de Assisi” Baia Mare al Caritas este dezvoltarea abilităților copiilor proveniți din medii defavorizate în vederea integrării lor în societate. Menirea centrelor de zi pentru vârstnici din Baia Mare și Sighet care funcționează sub egida Caritas este prevenirea izolării sociale a persoanelor de vârsta a treia și promovarea îmbătrânirii active. Asistenții și infirmierii de la Centrul de Îngrijire la Domiciliu „Sf. Varvara” din Baia Mare al Caritas le poartă de grijă persoanelor în vârstă bolnave din oraș, dar și din împrejurimi, iar serviciile oferite de Centrul de Îngrijire la Domiciliu „Sf. Carol” din Sighetu Marmației sunt disponibile și la Coștiui și Vișeu de Sus. Cantina socială Caritas din Baia Mare asigură masă de prânz caldă pentru nevoiași.
În anul 2018 organizația a avut 2802 beneficiari: 1011 copii și tineri proveniți din medii defavorizate, 296 de persoane cu dizabilități, 1014 vârstnici și 481 de persoane care au avut parte de consiliere și sprijin social.
Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit se poate solicita prin completarea formularului 230 și prin depunerea acestuia la sediul ANAF, prin transmiterea pe cale poștală sau online, până în 15 martie. Conform legii, formularele pot fi colectate și depuse și de către ONG-urile beneficiare, așadar doritorii pot merge la cel mai apropiat birou Caritas pentru completarea și predarea formularului. Datele organizației sunt următoarele: Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, cod de identificare fiscală: 4960929, cont bancar (IBAN): RO80 RNCB 0221011282140001.