Florica Pop din Asuaju de Sus a împlinit 100 de ani - 16 minute în urmă
152 de ani de la nașterea lui IULIU MANIU - 7 ore în urmă
Vineri seară, de vizionat spectacolul „Căsătoria”, după N.V. Gogol - 8 ore în urmă
Teodor Perșa din Băiuț (1943-2006) – o viață pe note muzicale - 8 ore în urmă
Turiști fericiți după o plimbare cu sania, trasă de iapa Karina - 8 ore în urmă
A fost hramul de iarnă al Mănăstirii Scărișoara Nouă - 8 ore în urmă
Aducere aminte: Cu Lenuș la săniuș pe derdeluș - 8 ore în urmă
Editorialul de miercuri: Două întâmplări din vremea când trebuia să devenim “oamenii noi” ai comunismului - 9 ore în urmă
SMURD Maramureș împlinește 15 ani - 9 ore în urmă
Marcel Mureșan, dialog cu Ioan Marchiș (II) - 9 ore în urmă
Sorin Pintea a precizat investițiile prioritare din Sănătate pentru acest an: neonatologia, pediatria și bolile cardiovasculare (GALERIE FOTO)
La acest sfârșit de săptămână, în Baia Mare se desfășoară cea de-a IV-a ediție a Conferinței ”Medicina de Urgență AZI”. Zeci participanți din din țară și din străinătate – cadre universitare, medici primari și specialiști din diverse ramuri ale medicinei, asistenți medicali, paramedici, pompieri, psihologi și voluntari – vor susține peste 50 de lucrări științifice, workshopuri și demonstrații practice.
Nume sonore sunt prezente la această conferință: ministrul Sănătății, Sorina Pintea; secretarul de stat dr. Raed Arafat (șeful Departamentului pentru Situații de Urgență); general de brigadă Dan Paul Iamandi (inspectorul general al IGSU), col. Chernetsky Volodymyr (șeful Departamentului pentru Situații de Urgență al Regiunii Ivano-Frankivsk) și, desigur, șefii instituțiilor din județul gazdă, instituții care au tangență cu medicina de urgență.
În prima zi a evenimentului (31 ianuarie) a avut loc un workshop de anestezie regională și un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, desfășurat de ISU Maramureș. Scenariul exercițiului a presupus gestionarea unei situații de urgență generată de un accident în care sunt implicate victime multiple. Alături de pompierii maramureșeni au intervenit și reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Maramureș, ai Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș și voluntari din cadrul Serviciului de Ajutor Maltez.
Sorina Pintea a confirmat în Baia Mare că bugetul ministerului pe care îl conduce va fi mai mare cu 65% față de cel de anul trecut
Azi, 1 februarie, la Hotelul Mara din Baia Mare a avut loc deschiderea festivă Conferinței și o conferință de presă. În cadrul acesteia, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a precizat că anul 2019 va fi un an de vârf în domeniul investițiilor în sănătate și că bugetul ministerului pe care îl conduce va avea o creștere de 65% în acest an, comparativ cu anul trecut. Sorina Pintea a arătat care sunt segmentele din sănătate, gândite de Guvern a fi prioritare pentru investiții: neonatologie, pediatrie și bolile cardiovasculare, în paralel cu finalizarea investițiilor deja demarate sănătății.
Secretarul de stat dr. Raed Arafat a prezentat câteva din proiectele care vizează evoluția în sistemul de urgență, precum crearea unui suport logistic pentru susținerea în caz de dezastre, modernizarea și intensificarea sistemului de telemedicină, proiecte de colaborare transfrontaliere.
Evenimentul aflat la cea de-a IV-a ediție este organizat de către Asociația “Prietenii Spitalului”, Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș, SMURD Maramureș, Direcția de Sănătate Publică Maramureș și Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș.