Share
Ultima noapte de februarie a fost una de foc

Ultima noapte de februarie a fost una de foc

În ultima zi de februarie, pompierii Pichetului de Pompieri Târgu Lăpuş și ai  Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență  Lăpuș, precum și un echipaj SMURD au intervenit pentru stingerea unui incendiu, izbucnit puțin după miezul nopții la anexele unei gospodării din Răzoare (vezi foto). Focul a cuprins  o şură şi un grajd arzând  circa 100 mp acoperis din lemn, aprox 3 mc de cherestea, anvelope si materiale textile” iar după  lichidarea incendiului, zona a fost supravegheată în continuare de către pompieri, ținând cont de faptul că a în șura era și fân, care se poate ușor reaprinde. În aceeași noapte, dar la Sighet, un autoturism a luat foc.

În  dimineața acestei zile a izbucnit un incendiu ăn camera de zi a unei case de vacanță, situată în Coaș. Dar focul a fost stins cu forțe locale înainte de sosirea pompierilor. S-au înregistrat pagube doar în  interiorul locuinței, unde focul a distrus circa 50 kg de materiale textile, diverse obiecte de mobilier și aparatură electrocasnică. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la jarul căzut din sistemul de încălzire.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

Lasă un comentariu