Breb, sat de poveste premiat la Destinația Anului 2025 - 2 ore în urmă
Titluri de stat Tezaur cu o dobândă de până la 7,60% - 3 ore în urmă
Prins gonind în localitate cu 186 km/h - 4 ore în urmă
Donald Trump Jr. vine în România cu o săptămână înainte de alegeri. Coincidență sau mesaj? - 8 ore în urmă
Trei unități de învățământ din Maramureș, desemnate „Școli eTwinning 2025” - 8 ore în urmă
S-au pus în vânzare biletele pentru Final Four-ul Cupei României, în care joacă și Minaur - 9 ore în urmă
Un nou Aquapark prinde contur în apropiere de noi, în localitatea Odoreu; Contractul de finanțare a fost semnat - 9 ore în urmă
Trei elevi de la „Șincai” vor reprezenta Maramureșul la faza națională a olimpiadei școlare de dezbateri - 9 ore în urmă
Rezultate remarcabile obținute de elevii de la Colegiul de Arte Baia Mare la Festivalul „J. S. Bach”, ediția a XXXIX-a - 9 ore în urmă
Bogdan Teodorescu a murit. Analistul politic avea 61 de ani - 9 ore în urmă
Prohodul Domnului la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”
Vineri, 26 aprilie, Vinerea Mare, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar, au oficiat, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, slujba Prohodului Domnului, înconjuraţi de soborul Catedralei, în prezenţa şi cu participarea unui impresionant număr de credincioşi.
După slujba Prohodului Domnului, urmată de cea a Utreniei de a doua zi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar, cu soborul, cântăreţii, corul şi marea mulţime de credincioşi, formând un şir imens, au înconjurat Catedrala Episcopală după rânduiala statornicită, creând un moment impresionant.
Tot după tradiţia Bisericii Ortodoxe, credincioşii s-au întors în Catedrală, trecând pe sub epitaf, care ne înfăţişează scena biblică a punerii în mormânt a Domnului, iar acest gest echivalează cu o prezenţă la Mormântul Mântuitorului.
„În Sfânta şi Marea Vineri este Denia cea mai semnificativă, pentru că este ziua cea mai tragică, în care retrăim patimile cele înfricoşătoare, Crucea cea de viaţă făcătoare şi îngroparea cu trupul a Domnului. Deci, ziua în care Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi om adevărat, purtător al trupului nostru afară de păcat, a pătimit pentru noi şi pentru a noastră mântuire voind. Voind s-a Întrupat, spun Sfinţii Părinţi, voind a flămânzit, voind a însetat, voind a suferit, voind a pătimit. A venit spre Patimă de bună voie. De aceea, în această zi, Sfânta Biserică, după rânduiala Sfinţilor Părinţi, a rânduit să săvârşim Denia Prohodului, în care cântăm această slujbă a Prohodului. Prohod înseamnă, din limba slavonă, a petrece pe cineva pe ultimul drum,. În limba greacă Prohod înseamnă o tânguire pentru cel plecat dintre noi, pentru cel mort. Tânguirea Îngropării Domnului. Cercetătorii susţin că alcătuitorul slujbei Prohodului Domnului este un Sfânt de secol al VII-lea, Sfântul Teodor Studitul, care a fost un strălucit teolog şi monah, stareţ al Mănăstirii Studion din Constantinopol. S-a şi născut în Constantinopol, dintr-o familie aristocratică. A fost un mare teolog şi un mare imnograf”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.