Share
Lupul paznic la oi: polițist de frontieră prins când lua mită 800 de euro

Lupul paznic la oi: polițist de frontieră prins când lua mită 800 de euro

În loc să-i prindă și să-i ia la întrebări pe contrabandiștii de țigări de la granița de nord, un polițist al ITPF Sighet e luat el la întrebări de către cei de la DNA. Asta după ce, ieri seară, sigheteanul a fost prins în flagrant, luând mită 800 de euro, ca să închidă ochii la niște transporturi de țigări.  Cercetările continuă cu polițistul în cauză arestat pentru 30 de zile. Purtătorul de cuvânt al ITPF Sighet a confirmat că un angajat al instituţiei este anchetat de DNA, precizând că alte informații pot fi obținute doar de la organele care îl cercetează.

Cunoscătorii fenomenului echivalează această mită cu capturarea câtorva colete. Adică, făcând parte din mica mită și micuța contrabandă. Până la urmă, e bine că se surprind astfel de fapte în momentul comiterii lor și că se dă un semnal de ogoire în sistem.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

Lasă un comentariu