Cum vor fi calculate bursele școlare pentru anul școlar 2025-2026 - 28 minute în urmă
Ateliere practice de literație pentru educatorii și învățătorii din Maramureș - 43 minute în urmă
Bilete de avion mai ieftine cu 60%, în luna ianuarie - 1 oră în urmă
Simpozionul „Mihai Eminescu și vocația enciclopedismului”, la Biblioteca „Petre Dulfu” - 5 ore în urmă
Personalități maramureșene de ieri și de azi, născute în luna ianuarie-TEREZIA FILIP - 6 ore în urmă
Fără vize pentru SUA, din 31 martie 2025 - 17 ore în urmă
Marea aliniere a planetelor, fenomen astronomic rar la începutul anului 2025 - 17 ore în urmă
Huberta – proză scurtă de Marian Ilea (I) - 1 zi în urmă
Încă o zi liberă pentru bugetari, în 2025 - 1 zi în urmă
Duminică seară, de vizionat „Pictorul de pancarte” de Marian Ilea, la Teatrul Ararat - 1 zi în urmă
Handbaliştii de la Minaur întrerup ghinionul deplasărilor din Moldova
Cu o singură excepție, handbaliștii de la Minaur a pierdut toate deplasările din Moldova în acest sezon. Ultima dată au reușit să învingă în decembrie, la Buzău. După egalul smuls de suceveni în partida din Baia Mare, din turul play-out-ului, băieții lui Raul Fotonea au plecat la Suceava cu gândul să îşi ia revanşa. Şi le-a ieşit.
CSU Suceava – Minaur Baia Mare: 24-29 (11-14)
Demoralizați după înfrângerea din deplasarea de la Bacău, pusă și pe seama unui arbitraj ostil, sucevenii au început totuși bine. Au rezistat însă doar până la 3-3 (min. 9). Băimărenii au apăsat pe accelerație și s-au desprins gol cu gol, la jumătatea reprizei conducând cu 3 goluri (4-7). Apoi au ajuns chiar la 5 goluri avans (8-13, min. 25), ca să încheie repriza cu 11-14.
Spre deosebire de tiparul altor partide, când a avut repetate căderi de ritm, Minaur şi-a păstrat concentrarea și s-a desprins și mai mult, având chiar 7 goluri avans (16-23, min. 43). Brajovic a făcut din nou un joc foarte bun, cu 6 reușite, secondat de Tudor Botea, care crește de la meci la meci, demonstrând în sfârșit calitățile reale pe care le-a arătat în perioada junioratului. S-a prezentat bine și Cristescu, cu 5 reușite, o performanță mai rară pentru el în acest sezon. La adăpostul celor 7 goluri, băimărenii au gestionat bine jocul până la final și au învins meritat.
În acest moment, suporterii minauriști pot răsufla ușurați pentru câteva zile, în speranța că favoriții lor vor câștiga meciurile de pe teren propriu și vor evita barajul.
CS Minaur Baia Mare. Apostu, Markelau – Brajovic 6 goluri, Cristescu 5, Csepreghi 5, Botea 4, Vujadinovic 4, Haiduc 2, Marta 1, Popescu 1, Nagy 1, Mureșan, Ștefan, Y. Pop, Szabo.
Rafael HEKMAN
Foto: facebook CSU din Suceava